4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎntârziaţii, amendaţi

Întârziaţii, amendaţi

Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari care nu au ţinut Adunarea Generală în primul trimestru al acestui an au fost amendaţi de Primăria Craiova. Nesusţinerea acestei întruniri a locatarilor până la sfârşitul lunii martie constituie contravenţie. Singura asociaţie din Craiova care nu a respectat prevederile Legii nr. 230/2007 este Asociaţia nr. 26 din Brazda lui Novac, a cărei preşedintă, Mihaela Vasilescu, a fost amendată cu 250 de lei de Serviciul Coordonare Asociaţii de Proprietari.
„Este vina mea, pentru că am fost prinsă cu tot felul de verificări, ca urmare a unor reclamaţii pe care le-au făcut unii locatari. Am convocat locatarii pe 28 aprilie, dar nu s-a întrunit cvorumul şi am stabilit o nouă adunare în prima săptămână a lunii mai. Eu mi-am asumat întreaga responsabilitate şi am plătit şi amenda. Comitetul este exonerat de vină“, a spus preşedinta.
Potrivit reprezentantului Primăriei Craiova, Marian Giubelan, mai multe asociaţii se află în această situaţie. Dar atâta timp cât nimeni nu reclamă nu se poate lua nici o măsură împotriva preşedinţilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS