Directorul, tata, ratiunea, cooperativa „Deservirea“ si concetatenii

Uneori, prin decor se descriu toate personajele. Exista si decoruri ambuscada. Pipaind drepturile omului, nu iti vine sa crezi ca pot sa incapa intr-o casuta modesta, pe Strada Iancu Jianu nr. 838 bis. Te-ai astepta ca o asemenea institutie sa aiba un sediu impunator. Chiar sa-l merite. Ei bine, va inselati. In primul rind, pentru ca eu nu inteleg nimic din eticheta: Drepturile Omului. Imi spun ceva: dreptul individului in raport cu drepturile indivizilor. Drepturile indivizilor in raport cu dreptul individului. Apoi, cladirile mari si frumoase pot fi goale pe dinauntru. Cele mici, pline de rafinament. Caut sediul Ratiunii. Intimplator sau nu, gasesc aici si Drepturile Omului. Sa scoatem caciula. Sa batem la usa. Sa intram. Sa spunem „Buna ziua!“. Sa ne prezentam. Sa ni se spuna: „Luati loc!“. Sa ne asezam pe un scaun de lemn. Sa analizam decorul. O camaruta. Muscate in geam. Doua lampi suspendate. Pentru corectura. Pentru lectura. Un birou in dreapta. Pe mina dreapta a biroului, manuscrise dactilografiate la o masina de scris obisnuita. Pe fiecare manuscris, fotografia cite unui tinar. Un baiat. O fata. Alt baiat. Iata si masina de scris, in fata, pe masa. Mica si de o virsta cu omul cu par alb din fata mea. Doua pisici pe doua genti pe mina stinga a biroului din dreapta. Un director robust, cu parul cernit, la birou.

V-am adus recenzia. In cautarea unui suflet de om. Domnu’ Comunistu’. Un coleg de serviciu. Directorul o citeste. Dau navala doi tineri. Ii sparg primarului geamul de la masina. A fugit de noi. Ne spune: Veniti miine. Nu avem unde sa locuim. Tata a murit. Mama ne-a dat afara. Bea. Cu amantii. Bunicii nu ne primesc in apartament. Ne-au dat afara. Lucram la morga. Cel care vorbeste este baut. Pauza. Pai, le spun, sa ne punem in locul primarului. Are el spatii personale libere?

Nu. Are spatii publice de oferit? Nu. Are bani ca sa le construiasca? Nu. Eu am ajutat un om ca voi. Pe Sfintul Nicolae. L-am dus la Clinica de Psihiatrie. Nu a fost primit. Desi avea antecedente. Era TBC-ist. Dar a primit un bilet de internare la Poiana Mare. Nu a vrut sa mearga acolo.Totusi. Nu a fost zadarnic. Mai are o posibilitate. Directorul suna bunicii.

Sint directorul. Aveti doi nepoti care dorm pe afara. Inchide telefonul. Mint. Tata nu este mort. L-au batut. Bunicii sint suparati pe ei si nu ii primesc. Au fost turnatori la Electroputere. Vai, ce de securisti pe lumea asta!

Batrinul este securist. Directorul este securist. Primarul este securist. Bunicii, turnatori. Scriitorul, paranoic. Tinerii revolutionari, fara locuinta. Sa fim multumiti ca sintem bine, sanatosi, matusa Europa.

Unchiule Sam, bine ai venit! Tata este un personaj defunct. De cancer. Tata a lucrat la Cooperativa „Deservirea“. 72 de sectii. Citi oameni? Timplari, mecanici auto, tinichigii, vopsitori, tapiteri, geamgii, giuvaergii, necalificati. Familii. Munca de-a Drepturile Omului.

Audiente nesfirsite pe „Romain Rolland“. Linga „Ciufulici“. Productie. Export. Inginer sef. Comunist. Venea din ce in ce mai des acasa cu dureri de cap. Mese sarite. Sau pe apucate. Primarul. Secvente Terra sat. Telefoane peste telefoane. Mie sa-mi dai. Raspunde. Si o ia de la cap.

Sa facem. Primarul vrea sa faca. Noaptea, viseaza Sala Polivalenta de altadata. Noaptea, visez strada Romain Rolland. Cu vase de argint in fereastra. Cind intram pe usa, se mai lumina si tata. Ratiunea si Drepturile Omului. Viata lui Michelangelo.

Agonie si Extaz. In plin centrul Iovacrei, Ratiunea si Drepturile Omului. Pe Unirii, via Iepure, via Directorul, via Batrinul, via alti oameni, o camera 6/7 goala cu o soba, in care doi tineri care au norocul sa lucreze la morga nu dorm pe scarile unui bloc. Uneori, prin decor se descriu toate personajele.