10.6 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMimmo Morina - un argonaut al prozei autobiografice

Mimmo Morina – un argonaut al prozei autobiografice

Sub titlul Argonautii din Strada Telegrafului, poetul Mimmo Morina propune lectorului de data aceasta un roman-parabola despre fiintare si devenire in lume, o reinterpretare a mitului navigatorilor plecati, demult, in cautarea Linii de Aur spre tinuturile Colchidei.

Microepopeea celor trei generatii – bunicul Micu, fiul Giovannino si nepotul Nicu – realizeaza, dincolo de timpul memoriei familiale, o contopire a eurilor ce transeaza finalizarea unei experiente simbolice, „totale“, aceea a sensului pe care destinul uman il are in istorie. Ceea ce conteaza aici este dramatismul statutului personajului, indiferent de numele pe care il poarta, iar schimbarea continua a suprafetelor narative, bricolajul superior al texturii au rolul de a sugera si de a defini tocmai acest lucru.

Memoria naratorului pare a fi depozitara unor intimplari radiografiate, riguros decupate, incarcate de un inteles subiacent al peremptoriului. Se imagineaza o lume extrem de mozaicata (pitorescul mediteranean isi face simtita prezenta…), in care fiecare detaliu are o functionalitate precisa, este apt – cu alte cuvinte – sa reverbereze in toata masa romanului. Discursul narativ presupune rularea unei tehnici a esentializarii prin provocarea amanuntului ca exemplaritate si prin solemnizarea insignifiantului.

„Telegraful“, ce apare in viata lui Micu in anul 1897, faciliteaza naveta temporala prezent-trecut (prezentul nararii si trecutul naratiunii), dar el este si instrumentul ideal pentru explorarea riguroasa a fantelor timpului, in asa fel incit in prezent sa nu mai ajunga decit comprimate evenimentiale cu valoare de arhetip.

Urmarind destinele celor trei protagonisti – bunic, tata, fiu – Mimmo Morina a avut o acuta constiinta a scindarilor intre biografii, a diferitelor ritmuri istorice, a crevaselor care traverseaza fiinta umana, dar, in acelasi timp, a stiut sa construiasca de asa maniera incit, dincolo de antinomii, sa regaseasca sensul mitic al lumii in indivizii ei. Daca personalitatea, destinul celor „vechi“ se destrama, se simplifica pina la tropism (vezi destinul batrinului Micu ori chiar al tatalui, Giovannino), cei „noi“, tinerii, traverseaza o zona incerta, dominata de vag, se zbat la frontiera dintre vechiul limbaj al unei umanitati agonizante si noul limbaj care nu a ajuns inca pina la ei. Totusi, Mimmo Morina stie sa imblinzeasca istoria in cartea sa, dirijind destinele protagonistilor spre gasirea unei Colchide simbolice in raspunsul: „Numai omul il poate salva pe om“.

Istoria poate lua cele mai neasteptate infatisari: brigandaj, separatism, sosirea Aliatilor in Sicilia, ciocnirile cu mafia italo-americana, evenimente din perioada fascista, din al doilea razboi mondial etc. Pe aceste „scene“ temporale, personajele „isi joaca“ fiinta, incercind sa depaseasca individualul, fragmentarul si sa se ridice la verticalitatea constiintei generalizante, sa atinga un adevar uman mult mai inalt decit clipa.

O vor face invatind valoarea lucrurilor perene, precum prietenia, devotamentul, arta, dragostea, asa cum batrinul Micu isi indemna nepotul: „Asta e imoralitatea razboiului! Toti se cred asemenea lui Dumnezeu, dar nu exista victorie fara infringere, doar iubirea poate intemeia raiul, razboiul inseamna nimicire. Eroii razboaielor sint morti inainte de a se fi nascut. Adevaratii eroi sint cei ai miturilor, caci in mit arta e menita sa consfinteasca omul, iar nu forta brutala. Indrazneste, indrazneste mereu, si vei fi asemeni unui Zeu, asemeni Argonautilor ce-au cutezat sa treaca dincolo de Pontul Euxin, spre necunoscut, in cautarea Linii de Aur pe tarimul Colchidei, iar tu vei fi ca si Iason, cel ce-a sfidat imposibilul; prin poezia ta vei cladi noi mituri ce vor oferi omenirii mileniului urmator ratiunea de a fi“.

Interesanta este si viziunea naratorului asupra celeilalte dimensiuni a existentei: spatiul. Aparent, acesta este fragmentat, ca si timpul: insula Hiera, orasele Argyra, Panormo, Katane, Termalia, pina la a cuprinde referiri la intreaga Europa si chiar la Africa Orientala. Fiecare dintre protagonisti este un ficaro, transformind spatiul intr-un soi de puzzle in care semnificatia se cristalizeaza lent, dupa nenumarate incercari si erori, dupa mutari repetate. Strada Telegrafului devine un topos magic, de unificare a drumurilor prin lume si prin constiinta, o cuanta cu valoare de simbol si de parabola a conditiei umane. Bunic, tata si nepot se intilnesc aici, dupa rataciri, de parca ar vrea sa spuna ca omul ramine egal cu sine, ca locul radacinilor este si sursa eterna a re-nasterilor. Tinutul Linii de Aur nu e peste mari si tari, ci in oceanele din noi insine. Este lectia de viata transmisa de batrinul Micu in finalul romanului, o data cu vorbele adresate nepotului sau: „Uite, Nicu, e testamentul meu in spirit […] Nu-ti fie teama, sint sigur ca vei reusi“.

In ceea ce priveste „scriitura“, dincolo de dinamismul narativ, modelat de contrastele schimbatoare intre clar si obscur, distingem – lucru inedit pentru un poet al miscarilor delicate si al simfoniilor de transparente cum e Mimmo Morina – asumarea realului prin prisma unei distantari deliberat critice, rationale. Nu este vorba de o rationalitate rece, logica, dar senzualismul romantic e strunit, modelat de ratiunea imaginativa ce, excluzind extremizarile, centreaza reprezentarea pe semnificatiile incorporate obiectului real.

Prin toate acestea, romanul Argonautii din Strada Telegrafului de Mimmo Morina, aparut la Editura Eminescu acum citeva luni, se dovedeste a fi un rafinat exercitiu intelectual ce merita savurat de lectorul roman.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS