19.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 4.000 de oameni au devenit someri in pragul sarbatorilor de iarna

Peste 4.000 de oameni au devenit someri in pragul sarbatorilor de iarna

Rata somajului in judetul Olt a inregistrat chiar in pragul sarbatorilor de iarna o usoara crestere fata de lunile precedente, ajungind la 9,27%, si a fost cu 2% mai mare fata de aceeasi luna a anului 2001. La sfirsitul lunii decembrie, in evidentele Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Olt erau inregistrati 19.326 de someri, cu aproape 4.000 mai multi decit in luna noiembrie.

Din totalul somerilor inregistrati, 4.800 au fost beneficiari de ajutor de somaj, peste 3.000 au primit alocatie de sprijin, iar 1.300 au fost beneficiari de ajutor de integrare profesionala.

Totodata, la sfirsitul anului trecut, conform evidentelor AJOFM Olt, peste 9.000 de persoane erau in cautarea unui loc de munca fara sa beneficieze de vreun drept banesc din partea statului.

Rulmentistii au facut foamea de sarbatori

Conducerea AJOFM Olt a declarat ca aceasta crestere a numarului somerilor in decembrie a fost generata in special de disponibilizarile facute in rindul muncitorilor sezonieri din constructii, de aplicarea Legii venitului minim garantat si de disponibilizarea in masa la RULMENTI Slatina.

Conform unui program PHARE, 503 muncitori din cadrul acestei fabrici au intrat oficial in somaj incepind cu 1 decembrie, al doilea val de disponibilizari, care va cuprinde insa numai restul de 58 de persoane care au mai ramas, urmind sa intre in somaj de pe 1 august 2003.

Desi multi s-au bucurat ca vor intra in somaj cu plati compensatorii, preferind aceasta situatie celei de a fi angajat cu salariul neluat de aproape un an, de sarbatorile de iarna ei nu au primit nici un leu, intrucit procedurile de intrare in somaj nu au fost chiar asa usoare cum au crezut multi dintre ei. Astfel, de Craciun multi au facut foamea ca si pina acum.

„Ne-am grabit sa iesim in somaj inainte de sarbatori, ca am crezut ca vom primi ceva bani atunci. Asa ca de sarbatori am mincat ce am mincat si restul anului… adica pe apucate. Dar totusi e bine ca am intrat in noul an cu situatia clarificata. Macar stim ce sintem…ca sintem someri“, a spus V.P., unul dintre proaspetii disponibilizati de la RULMENTI Slatina.

Primii bani, la sfirsitul lunii

Ecaterina Grigorie, directoarea ajuncta a AJOFM Olt, a declarat ca, desi conform legii acesti disponibilizati trebuia sa intre in plati abia din luna februarie, s-a incercat urgentarea procedurilor, astfel ca primii bani vor fi dati spre sfirsitul acestei luni. Aceasta a mai declarat ca fiecarui disponibilizat i se va deschide un cont personal la sucursala CEC din Slatina, de unde isi va putea ridica banii in fiecare luna. Pentru inceput, sumele de bani necesare pentru asigurarea platilor compensatorii vor fi asigurate de Agentia de Ocupare si Formare, urmind ca apoi sa se primeasca in acest sens fonduri de la Banca Mondiala, conform programului PHARE intocmit.

Fiecare muncitor va primi, in functie de vechimea in cimpul muncii in cadrul fabricii, aproximativ sase milioane de lei lunar timp de trei pina la noua luni.

Directoarea adjuncta Ecaterina Grigorie a mai spus ca primul efort financiar va fi de aproximativ trei miliarde de lei, insa acesta nu va afecta platile catre ceilalti someri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS