Tenismana Alexandra Dulgheru, una dintre puţinele jucătoare din România care traversează o perioadă bună, a reuşit calificarea în faza optimilor de finală ale turneului de 50.000 de dolari de la Saint-Gaudens (Franţa). Sportiva noastră, care a trebuit să joace partide de calificare pentru a pătrunde pe tabloul principal, a învins-o în primul tur pe Chanelle Scheepers, din Africa de Sud, cu 6-4, 2-6, 6-1. Alexandra Dulgheru, aflată în această săptămână pe locul 209 WTA, va avea o misiune foarte dificilă în optimile de finală, deoarece o va întâlni pe belgianca Yanina Wickmayer (64 WTA), o tenismană care săptămâna trecută a câştigat turneul WTA de la Estoril (Portugalia). La această competiţie, Wickmayer a eliminat-o în sferturile de finală pe Sorana Cârstea, cea mai bine clasată jucătoare din România, numărul 40 mondial.
În acest sezon, Alexandra Dulgheru a câştigat un turneu de 25.000 de dolari, la Bari (Italia), iar la Monzon, turneu de 75.000 de dolari, a ajuns până în finală.
Hănescu n-a trecut de Blake
Românul cel mai bine clasat în ierarhia mondială, Victor Hănescu (33ATP), a fost eliminat chiar în primul tur al Masters-ului de la Madrid (Spania), competiţie patronată de Ion Ţiriac. Doar şase game-uri a adunat „Hăne" în disputa cu americanul James Blake (16 ATP), pierdută cu 2-6, 4-6, după 68 de minute. La precedentul turneu de Masters, cel de la Roma (Italia), Blake fusese învins în prima rundă de Victor Crivoi.
Această întâlnire dintre Victor Hănescu şi James Blake a fost a patra dintre cei doi, românul pierzându-le pe toate. Un singur set a reuşit să-i ia americanului, în 2005, la New Haven.