8.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal65 de „scorpioni rosii“ au revenit simbata la Craiova

65 de „scorpioni rosii“ au revenit simbata la Craiova

Un alt grup de militari, apartinind Brigazii 2 Infanterie Moto „Rovine“, a revenit simbata la Craiova, dupa sase luni petrecute in misiune in Afganistan. Cei 65 de militari au sosit pe Aeroportul din Craiova cu doua aeronave militare de transport AN 24, dupa o perioada de refacere in statiunea Baltatesti, pentru a putea face fata trecerii de la temperaturile toride ale desertului la conditiile de iarna. „Scorpionii rosii“ au fost intimpinati la aeroport de rude si prieteni, care au dat navala sa-i imbratiseze pe militari imediat ce au coborit din avion. „Pina pe 21-22 ianuarie speram sa-i aducem la Craiova pe toti cei 405 romani participanti la misiunile de lupta din Khandahar. Respectarea acestui calendar depinde insa si de vreme“, a spus col. Dan Predatu, loctiitorul comandantului Brigazii 2 Infanterie Moto „Rovine“, mentionind ca militarii se vor afla la inceputul lunii viitoare intr-un binemeritat concediu, impreuna cu familiile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS