Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), Max Mosley, a apreciat că între trei şi şase echipe prezente în acest sezon în Formula 1 se vor înscrie până la data-limită pentru viitoarea ediţie a CM, din cauza dezacordurilor legate de regulamentul 2010. „După data-limită, echipele vor fi puse în întârziere, iar dacă va fi un loc vacant, vor putea să-l preia. Dacă nu va fi un loc, intrarea nu va fi posibilă“, a spus preşedintele FIA. În ultimele săptămâni, între echipele de Formula 1 şi FIA a început un veritabil „meci“, subiectul fiind regulamentul decis la sfârşitul lunii aprilie de către federaţie, pentru 2010. În cauză se află plafonarea bugetelor la 45 de milioane de euro (fără salariile piloţilor şi cheltuielile de marketing), iar pentru echipele care acceptă această măsură ar trebui să existe posibilitatea de a dispune de avantaje tehnice deosebite, precum motoare cu regim nelimitat. Ideea FIA este de a atrage şi alte echipe, în condiţiile unei Formule 1 mai puţin costisitoare, dar marile grupări au anunţat că sunt incapabile să-şi reducă nivelul de cheltuieli atât de mult. „Bunul-simţ va prevala. Ce este greşit în faptul că toată lumea ar trebui să aibă aceeaşi sumă de bani, iar performanţele să depindă de inteligenţa inginerilor?“, a răbufnit Mosley.
Max Mosley nu renunţă
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei