Nu trebuie sa ne temem de „Marele NATO“

Sub acest titlu, cotidianul moscovit Nezavisimaia Gazeta – din 13 ianuarie 2003 – publica un articol semnat de Serghei Iastrjembski, fost purtator de cuvint al Kremlinului, in prezent membru al Consiliului pentru politica externa si de aparare, articol in care explica reactia calm-negativa a Rusiei fata de hotarirea de extindere a Aliantei Nord-Atlantice.

„Cum se explica atitudinea calm-negativa a Moscovei fata de largirea NATO? Trebuie acordata aceeasi importanta ambelor componente ale acestei formule – calma si negativa. Moscova intr-adevar nu dramatizeaza rezultatele reuniunii la nivel inalt de la Praga, dar nici nu-si ascunde atitudinea negativa fata de largirea mecanica a NATO, deoarece considera ca aceasta este mai degraba o abordare invechita privind asigurarea securitatii, abordare care nu tine seama de multe provocari ale prezentului.

In lume incep sa domine noi tendinte care ne permit sa vorbim despre modificari cardinale ale situatiei geopolitice, despre caracterul si dimensiunea pericolelor la adresa securitatii comunitatii lumii civilizate. In consecinta, mai ales dupa 11 septembrie 2001, s-au produs modificari serioase ale ordinei de zi a politicii internationale si ale prioritatilor de asigurare a securitatii globale.

In opinia mea, la aceasta situatie schimbata brusc nu s-au adaptat practic in aceeasi masura toate institutiile internationale create in perioada razboiului rece. Este vorba atit de Organizatia Natiunilor Unite, cit si de Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) si de NATO. In ceea ce priveste NATO, alianta nu numai ca si-a pierdut principalul inamic ce ar fi constituit o amenintare potentiala la adresa sa – pentru care a si fost creata masina militara a acesteia -, dar si-a si demonstrat, constat fara pic de tagada, incapacitatea de a-si adapta riposta impotriva agresivitatii sovietice si de a raspunde cu adevarat corespunzator noilor provocari la adresa securitatii, asa cum o dovedesc evenimentele in lant de dupa 11 septembrie 2001.

Pe zi ce trece, devine tot mai vizibil ca tarile membre ale NATO si Rusia se confrunta, in esenta, cam cu aceleasi provocari la adresa securitatii noastre. Printre acestea sint, in primul rind, amenintarile transnationale cum ar fi terorismul global, diseminarea armelor de nimicire in masa, precum si acele pericole produse de instabilitate si de nationalismul agresiv.

In aceasta situatie sint firesti cautarile de autoidentificare ale Aliantei, de a-si defini orientarea, de a lua o noua infatisare, in principal de a da un nou continut activitatii sale. Se stie bine ca la Bruxelles se desfasoara o ampla activitate de reformare si adaptare a aliantei la noile provocari la adresa securitatii. Cu toate acestea, in opinia mea, NATO actioneaza inca in spiritul unei gindiri aflate in stare de inertie, dupa cum o demonstreaza si rezultatele reuniunii la nivel inalt de la Praga.

Nu-i un secret ca multi dintre proaspetii membri ai NATO au militat pentru alianta, pornind de la vechile lor complexe psihologice, mostenite din trecut. Acest moment psihologic este de o importanta exceptionala si pentru Rusia, pentru opinia publica rusa – nefiind un secret pentru nimeni ca, potrivit celor mai diverse sondaje, atitudinea negativa fata de NATO ramine in continuare dominanta in constiinta ruseasca si ca aceasta perceptie depaseste cu mult atitudinea negativa fata de alte institutii internationale. Astfel, unul dintre ultimele sondaje de opinie, ale carui rezultate le-am vazut inaintea Summit-ului de la Praga, arata ca 69 la suta dintre rusi au raspuns negativ la intrebarea despre atitudinea lor fata de NATO si doar 20 la suta au dat un raspuns pozitiv. Sint inclinat sa consider ca si aceasta situatie este o anume recidiva, un atavism al trecutului.

Orice stat este indreptatit sa fie preocupat de ce se intimpla in imediata apropiere a frontierelor sale, mai ales atunci cind are loc extinderea unui bloc politico-militar din care statul respectiv nu face parte. Asa stau lucrurile acum si cu Rusia, ale carei frontiere coincid pe o mare lungime cu granitele tarilor membre NATO. Daca luam in considerare ca de la Tallin la Petersburg poti sa ajungi in citeva ore cu bicicleta, este firesc ca o asemenea tema nu poate sa nu sensibilizeze opinia publica ruseasca.

Treptat, atitudinea opiniei publice fata de NATO trebuie sa se schimbe, mai ales daca ordinea de zi a relatiilor reciproce NATO-Rusia va marca aceeasi dinamica in directia colaborarii reale, la fel cum se intimpla dupa reuniunea la nivel inalt Rusia-NATO din Italia si dupa crearea Consiliului Rusia-NATO, cunoscut mai bine sub numele de «cei douazeci».

Inca o observatie in legatura cu perceptia ruseasca fata de aderarea tarilor baltice la masina militara a NATO. Nu-i un secret faptul ca opinia publica din Rusia este deosebit de sensibila la politica promovata de unele tari baltice fata de populatia vorbitoare de limba rusa si fata de compatriotii nostri. Uneori auzim din partea partenerilor nostri virstnici din alianta ca Rusia trebuie sa salute aderarea la NATO a tarilor baltice, deoarece cultura politica si juridica a blocului impune modificari de gindire conforme cu legislatia si practica statelor aliate.

Pornind, de asemenea, de la cunoscutul postulat ca «intr-un loc de cult strain nu-ti impui propria credinta», trebuie sa ne asteptam intr-adevar ca aderarea statelor baltice la NATO sa le determine pe acestea sa-si schimbe radical atitudinea fata de populatia vorbitoare de limba rusa. Este vorba in primul rind de Letonia si Estonia. In acest sens, noi vom urmari cu mare atentie ce se va intimpla in tarile baltice. Pentru noi are o importanta cruciala.

In ceea ce priveste procesul de extindere al NATO, poate ma repet, dar acesta nu rezolva de la sine problema noii identitati a aliantei. Mai mult, in opinia multor experti, blocul compus din 26 de membri va incerca in zadar sa actioneze ca o structura si ca o masina militara bine asamblata intr-un viitor apropiat. Sporirea numarului de membri va duce mai degraba la o stare amorfa si la mai putina mobilitate in conducerea aliantei.

As vrea sa dau un citat, care confirma ca aceasta parere este larg raspindita. Este vorba de afirmatiile postului de radio Libertatea, cu opiniile caruia nu sint intotdeauna de acord, dar mi se pare ca are dreptate in acest caz: «Extinderea NATO – impotmolita de problemele interne ale Aliantei – nu mai provoaca euforia de altadata in lume. Mai mult, aderarea tarilor est-europene, ale caror forte armate nu se disting printr-o capacitate ridicata de lupta, nu va duce decit la diminuarea eficientei blocului».

Chiar si in vechea componenta si structura a Aliantei, daca avem in vedere situatia de pina la Summit-ul de la Praga, Statele Unite n-au recurs la utilizarea potentialului NATO in operatiunile din Afganistan. Sint perfect vizibile in prezent si divergentele, chiar serioase. Este suficient sa amintim doar de pozitiile Frantei si Germaniei fata de crearea unei forte unitare de lupta in cazul unor actiuni militare ale SUA impotriva Irakului. Toti stiu bine ca Statele Unite au folosit alte mecanisme in campania antiterorista. Mai cred (asta nu-i o noutate) ca tocmai Rusia a fost aceea care a propus SUA cea mai eficienta sustinere in desfasurarea operatiunii antiteroriste din Afganistan, oferind un asemenea sprijin pe care nici un alt membru al Aliantei si nici Alianta in totalitatea ei nu erau capabile sa-l ofere in acel moment Washingtonului.

In prezent capata mai multa valoare mecanismele unor coalitii internationale flexibile si nicidecum acele structuri militare neoperative, statice, cum este NATO. Cred ca evenimentele din ultima vreme demonstreaza ca schema de evolutie cea mai potrivita este activitatea in spiritul hotaririlor reuniunii la nivel inalt din luna mai, din Italia. Declaratia privind crearea Consiliului Rusia-NATO nu reflecta numai calitatea actuala a raporturilor Rusiei cu membrii Aliantei, dar mie mi se pare ca este vorba de o noua orientare in activitatea NATO si raspunde in cel mai inalt grad necesitatii de reformare a blocului. Exact in aceasta directie este posibil ca NATO sa reuseasca sa-si gaseasca noile abordari spre o noua identitate a sa».