4.2 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCine supraveghează instanţele?

Cine supraveghează instanţele?

Ministerul Justiţiei susţine că supravegherea video a instanţelor judecătoreşti va fi făcută pe plan local, în timp ce judecătorilor li se spune că monitorizarea se va realiza de la Bucureşti.

Cu aproximativ două săptămâni în urmă, prezentam în paginile cotidianului nostru un amplu proiect de investiţii derulat de Ministerul Justiţiei, ce are ca obiectiv dotarea sediilor a 238 de instituţii din cadrul sistemului judiciar (minister, curţi de apel, tribunale, judecătorii) cu sisteme de supraveghere video destinate monitorizării arhivelor, registraturilor şi holurilor tranzitate de deţinuţi. Bugetul total al proiectului este de 2,2 milioane de euro (din care 1,5 milioane de euro reprezintă fonduri PHARE, iar restul – fonduri naţionale) şi este gestionat de Ministerul Finanţelor Publice, iar lucrarea va fi realizată de SC TECHNOSEC SRL împreună cu SC GENESYS SYSTEMS RO SRL.
Ideea unei investiţii în justiţie nu-i deloc rea, numai că rămâne încă sub semnul întrebării poate cel mai important aspect al acestui proiect de monitorizare video a instanţelor: cine face supravegherea?

Ministerul zice una…

Potrivit unui comunicat remis Gazetei de Sud de Departamentul Comunicare al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, instanţele vor fi monitorizate la nivel local.
„Sistemele de supraveghere care vor fi instalate la nivelul tuturor locaţiilor beneficiare ale proiectului vor permite ca monitorizarea zonelor supravegheate să se efectueze la nivel local, de către persoanele care vor fi instruite în vederea utilizării acestora. În plus, administrarea tehnică a sistemelor (setarea aplicaţiilor software de monitorizare, acordarea drepturilor de vizualizare a categoriilor de utilizatori etc.) se va realiza tot la nivel local, în funcţie de drepturile categoriilor de utilizatori şi administratori create pe serverele componente ale sistemelor“, precizează Ministerul Justiţiei.

…instanţele află alta

În judeţul Dolj, însă, nimeni nu ştie cine va face monitorizarea. Ba, mai mult, personalul care s-a apucat de montarea camerelor de supraveghere le-a dat de înţeles judecătorilor din conducerea instanţelor că monitorizarea se va face de la Bucureşti, nicidecum pe plan local.
La Curtea de Apel Craiova, spre exemplu, vor fi montate 16 camere video, dar nu se ştie cine le va urmări pe monitoare.
„Nouă, oficial, nu ni s-a transmis că monitorizarea se va face la nivel local. Dimpotrivă, în momentul în care am întrebat dacă jandarmii care asigură paza instanţei vor putea urmări imaginile preluate de aceste camere, reprezentanţii firmei care montează noul sistem video ne-au spus că nu se poate, întrucât sistemul nu este compatibil cu cel pe care îl avem deja“, a declarat judecătorul Aurel Ilie, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova.
Singura înştiinţare oficială venită pe adresa Curţii de Apel Craiova în această privinţă vizează pregătirea unui specialist IT al instituţiei, însă „în vederea gestionării softului de management al acestui sistem de supraveghere, deci nu pentru monitorizare“, a precizat judecătorul Aurel Ilie.
Până va fi pus în practică noul proiect mai e însă mult timp, pentru că angajaţii firmelor care realizează sistemul de supraveghere video au dat nişte găuri în pereţi, au rupt câteva fire ale altor reţele, apoi au dispărut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII