2.8 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiCotroceni vs. Victoria

Cotroceni vs. Victoria

Vineri s-a dat pe piata un nou episod al telenovelei „Razboiul palatelor“. A fost frumos, mai ales ca misterul nu a lipsit. Anuntata cu multe surle si trimbite, intilnirea dintre cei doi protagonisti, Iliescu & Nastase, plus figurantii din decor, s-a bucurat de intreaga atentie a presei. O puzderie s-a inghesuit prin curtea si incaperile de protocol ale Cotrocenilor. Numai ca sa soarba vorbele din gura mai-marilor zilei. Nu au avut ocazia, pina la urma. Mare pacat. Cine stie ce ar mai fi aflat! Apetitul pentru ironii, mistocareala si vorbele de spirit uzuale ale onor ministrilor – in frunte cu primul – au disparut ca prin farmec. Se vede ca nu a fost un happy-end nici in acest episod. Guvernamentalii nu au obtinut de la Iliescu ce sperau. Au plecat tare suparati. De altfel, singurul comunicat, scris intr-o limba de lemn asasina, a venit, dragi tovi, exclusiv din zona prezidentiala. Membrii guvernului au preferat sa pastreze tacerea. Pe ideea ca, daca taceai, filosof ramineai. Sau pe alta: tacerea e de aur. Nu intotdeauna.

Ziaristii asadar au fost intimpinati de o atmosfera de gheata. Demnitarii nostri nu prea au fost dispusi la discutii. Ca sa nu zic ca au ramas muti. Nici zimbete spre camerele TV, nici stringeri de miini. Nici scurte suete pe culoare. Nimic. Domnii pareau foarte preocupati, of, de soarta natiunii. Citeste: soarta lor proprie in jocul asta complicat care ii poate duce la pierderea puterii. Si au avut de ce. Discutia nu a pornit furtunos, cum se asteptau unii. Parca erau la un cenaclu literar sau la negocieri diplomatice. Plictiseala, asadar. Dar dupa doua ore de discutii libere, Iliescu a schimbat foaia. A zis sa iasa afara din incapere stenografii, cei care inregistrau convorbirea si cei suspectati ca ar colabora clandestin cu presa. Astia, vezi Doamne, ar da informatii fara permis de la comenduire. Or, in gubernia asta este o disciplina, nu face fiecare ce il taie capul. O data secretul asigurat, a inceput adevarata discutie. Probabil ca presedintele se saturase de batutul apei in piua. Pina atunci fusese o frumoasa conversatie la o ceasca de ceai. Cu politeturi, complezente si alte figuri de stil. Unde mai pui ca pentru cinci minute, la inceput, a fost permis accesul presei. Asa, ca un hatir. Apoi niste domni de la protocol ff manierati au poftit a patra putere in stat sa isi caute de treaba prin alte parti. Ciinii de paza ai democratiei au iesit in peisaj. S-au bucurat cind la jumatatea discutiei au vazut si pe altii avind aceeasi soarta. Nu mai erau singurii nedoriti la summit-ul din Palatul Cotroceni.

In partea a doua a spectacolului, s-au scos cutitele. Toti au ascultat o filipica de zile mari a presedintelui Iliescu. Tinta atacului: situatia din PSD. Pretextul: coruptia. Ministrii au fost aratati cu degetul. S-au auzit si amenintari. Cine nu se potoleste va fi dat afara. S-au dat nume, s-au citat afaceri groase. S-au rostit sume uriase. Cit a incasat ala, ce afaceri are celalalt. Puncte sensibile: petrol, sosele, constructii, vami. De toate. Asadar, dupa un moderato cantabile in partea intii a spectacolului, a urmat un majestuoso furioso. Unii si-au acoperit urechile ca sa nu auda imprecatiile prezidentiale. Liderii PSD au tacut milc in fata atacului. Nu prea au avut cu ce sa se apere. Si Nastase a fost luat la refec. Adica de ce a trebuit sa fie dublat Iliescu cu alt mesaj catre popor de Anul Nou?! De unde aroganta asta? Doar presedintele a luat milioane de voturi si apartine tuturor romanilor. La Palatul Victoria nu s-a aflat acest lucru? Asta ca exemplu. Si l-am dat pe cel mai palid de pe lista de reprosuri pe care Iliescu le-a facut primului dintre ministri.

Finalul episodului a fost cel mai haios. La sfirsitul convorbirilor, participantii au iesit curajosi pe o usa din dos. Jurnalistii s-au napustit sa afle noutati. Au fost blocati de un sir de SPP-isti hotariti sa nu ii lase sa se apropie. Asta da final spectaculos, regie de zile mari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS