Mita din Radovan – draguta mindruta la 70 de ani

„Chioara, vai de capu’ ei! Dupa ce ca abia se mai tine pe picioare, ca e cu unul in groapa, s-a apucat de iubit, acu’ la batrinete…“ Asa vorbeste tot Radovanul de Mita, Maria Tirsoava dupa primul barbat. Ca Mita a fost maritata la tinerete, cu unu’ din Virvor. A facut casa cu el, cu rostul ei, cu copii. Un baiat si o fata. Baiatul i-a murit. Dupa-aia i-a murit si barbatu’. Mita a ramas doar cu fata, pe care a crescut-o cum a stiut ea mai bine, pe munca de la CAP. A facut-o mare si a maritat-o, dupa unul din Intorsura.

Mita a ramas in Radovan, asteptind sa-i vina vremea. Si a tot asteptat-o. O mai asteapta si acum, la 70 de ani, asa cum il astepta pe barbatu-sau de-al doilea sa vina de la inchisoare. Pentru ca Mita – si de-aici toata ulita a inceput s-o vorbeasca – a mai luat pe unu’, ca nu mai suporta singuratatea. De cind fie-sa nu mai trecuse pe la ea – sa tot fie vreo sapte-opt ani – a inceput femeia sa vorbeasca de una singura prin casa. S-a gindit deci ca un barbat era tocmai ce-i trebuia: sa aiba grija de ea si de casa si sa-i aline suferinta. L-a luat pe Virgil Tereanu. Muncitor, nimic de zis. Dar mai tinar decit ea cu vreo treizeci de ani. Nu-i vorba, ca omul a fost serios, n-a-nselat-o in nici un fel, ba chiar a muncit in casa la Mita mai mult decit a facut-o primul.

„Pai am trait bine cu el, maica, de ce sa nu traiesc. Nu era rau. Mai avea el, asa, cusururile lui, ca oricare. Citeodata a fost bine, citeodata rau… ca peste tot…“, vorbeste Mita de Virgil, omul care a salvat-o de la singuratate. „Da’ uite ca acu’ l-au luat la inchisoare… saptamina trecuta… Nici nu stiu de ce, o fi incalcat legea, cu toate ca nu prea il stiu eu din astia…“

Intr-adevar, pe Virgil Tereanu l-au arestat chiar dupa sarbatori, pentru un furt de lemne. L-au bagat la puscarie si acolo o sa ramina vreo doi ani jumate. Si Mita o sa-l astepte, singura si nefericita, cu toti cei 70 de ani ai ei, sa vina inapoi sanatos. De, e omul ei, bun-nebun… Si o sa inghita risul Radovanului, ca a luat pe unu’ de 40 de ani, cind ea sta sa moara si ca pe asta l-au bagat la puscarie si ea plinge de dorul lui. Da’ asa e gura lumii, spurcata, stie ea. Pai sa vorbeasca cine ce-o vrea, ea n-are timp de-astea. Si apoi, nici nu mai are mult. De mers, abia daca ajunge pina la poarta: picioarele n-o mai ajuta si e oarba complet. De auzit, nici atit, deci blestematii pot sa-i arunce in fata batjocura, ei nici ca-i pasa. Asa ca o sa stea binisor in curticica ei, singura cuc si o sa astepte: ori moartea sa vina s-o ia, ori pe Virgil de 40 de ani sa-i lumineze viata…