19 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiAmatori de „performanţă“

Amatori de „performanţă“

Fani ai Universităţii, puteţi dormi liniştiţi! Precum o celebră reclamă care prevestea o mare ţeapă, conducerea Ştiinţei lucrează de zor pentru noi şi pentru noul an. Sezonul viitor defilăm, luăm campionatul, trecem de granzi şi le dăm clasă celor de la FRF, precum şi tuturor duşmanilor echipei, în frunte cu Gazeta de Sud şi cu nesimţiţii care au fluierat jucătorii la sfârşitul meciului. Sau cel puţin astea sunt planurile.
Acum, faptul că realitatea se prezintă total contrar nu mai contează. Doar nu aţi vrea să fiţi catalogaţi drept duşmani? Nu are nici o importanţă că de mai bine de o lună Ştiinţa nu are
antrenor şi că nu se înghesuie nimeni să preia frâiele Craiovei, deşi circa 200 de CV-uri acoperă biroul lui Mititelu. Se poartă negocieri cu toţi, însă nu se semnează cu nici unul, deoarece nu au acel „je ne sais quoi“ pe care îl căutăm. Nu e bun Sabău că e prea moale, nu e bun Moldovan deoarece a aflat presa prea repede de el, iar Grigoraş, ca să citez pe cineva: „nu e deloc indicat având în vedere că are în palmares victorii contra Stelei“. Despre ce vor fanii nici nu se pune problema. Pustai, Piţurcă, Balaci sau chiar Napoli nu intră în planurile lui Mititelu, fiindcă… fiindcă nu intră, băi duşmanilor!!! Ce atâtea pretenţii când avem resurse în propria curte? Păi ce are Sabău şi nu are Gane? Sau ce ştie Grigoraş şi nu poate Bon? Şi, nu în ultimul rând, ce face Moldovan şi nu ştie să facă Păsărin? Staţi deoparte, Mititelu lucrează pentru Craiova, şi asta ne dă fiori. Sezonul viitor se împlineşte termenul de cinci ani pentru performanţă. Şi nu orice performanţă, ci direct campionatul sau ridicola Cupă a României, pentru care oricum nu ne prea dăm interesul.
Până să numim antre-norul, că doar funcţia e de faţadă, tot Mititelu urmând să dicteze, în staff-ul Universităţii au mai fost aduşi doi vechi prieteni: Vlad Roşca şi Dan Stănilescu. Primul a fost dat afară de Mititelu fiindcă „nu îşi făcea treaba“, iar al doilea e pro-babil, însărcinat să aducă jucători pe posturile deficitare. Cine ştie ce aborigen, urmaş al lui Kaka sau Van Basten, o să ia calea Băniei sub îndrumarea „marelui“ impresar.
Iar dacă avem antrenorul şi staff-ul asigurat ce ne mai trebuie alţi jucători? Păi doar Dina o să renască sigur, la Primăvara sunt destule talente cât să facă ravagii (nu cu galacticii de la Bârca, ci direct pe prima scenă), iar dacă mai luăm vreo două-trei relicve moca, viitorul o să fie al nostru. Nu intră în discuţie jucători precum Pârvulescu, Bourceanu, Tănase sau Mansour, când le-ar lua faţa unor talente precum Buşu, Gogoşoiu sau Ologu. Parcă am mai avut nişte diamante acum ceva timp: Gârlă, Argintaru, Stăvaru, Piko sau Stemat. Pe ei nu-i aducem înapoi?
Şi fiindcă la club musteşte amatorismul cras, la fel şi noi, suporterii, mustim revoltaţi când clubul mai emite un comunicat în care arată cu degetul spre cei care acuză incompetenţa ce se vede de la o poştă. Iar dacă am început cu o replică dintr-o reclamă, o să termin cu încă una, care domină minţile multor suporteri alb-albaştri: „Mititelule…, ne mişcăm şi noi mai cu talent!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII