• Universitatea a transferat inca un rocarist: Dan Alexa
• In opinia tehnicianului oltean, lui Sava ii lipseste ambitia
• Oltenii si-au incasat primele pentru ultimele doua victorii
• Aseara era asteptat in Banie actionarul Gigi Netoiu
• 1.500 de suporteri giulesteni si-au anuntat prezenta la meciul de miine
• Intrarea generala – 30.000 de lei
Conferinta de presa de ieri l-a determinat pe antrenorul principal Marian Bondrea (care, totusi, a participat, alaturi de purtatorul de cuvint, Nicu Dolea) sa regrete, intr-un fel, dialogul cu mass-media. Ce s-a intimplat? Un ziarist craiovean l-a rugat ieri pe tehnicianul Universitatii sa-i confirme ceea ce i-a declarat un suporter din factiunea „Sezione Ultra“, anume ca Bondrea le-ar fi spus suporterilor ca isi da demisia daca Universitatea pierde meciul cu Rapid! Din acest moment, extrem de suparat, Bondrea si-a manifestat naduful, asupra mass-media: „Respect activitatea presei, dar in acelasi timp nu pot fi de acord cu foarte multe lucruri. Practic, nu doriti altceva decit rau, adica va plac numai stiri «bomba». Le inventati dumneavoastra sau un «suporter» care poate fi, eu stiu, euforic in momentul acela. De ani de zile faceti cam acelasi lucru. Nu va acuz, poate ca vi se cere sa faceti treaba asta (…). Acum, ziceti ca nu stiu ce suporter – suporterul dracului! – a zis nu stiu ce. Formidabil! Pai, daca vreti, imi dau acum demisia. E simplu. Ati schimbat vreo 300 de antrenori, mai schimbati inca 300. De bine de rau, eu sint pregatit pentru asta (…). Balacariti-ma, scrieti orice. Nu mai cumpar ziarele decit lunea pentru a citi formatia adversarilor“.
Altfel, la inceputul conferintei, Bondrea a reamintit problemele lotului Universitatii: D. Tudor, C. Dinu, A. Calin si Manta au fost trimisi sa joace in echipa de tineret, iar Sava este, in continuare, indisponibil. Acesta n-a intrat in programul normal de pregatire, iar miercuri chiar a abandonat programul stabilit de conducerea tehnica, unul de o incarcatura fizica mai mare. Si aceasta din cauza unor dureri de spate. Despre cazul mijlocasului oltean, Bondrea a precizat: „Il consider pe Sava unul dintre cei mai buni mijlocasi din Romania. Pacat ca el nu isi da seama ca trebuie sa faca niste eforturi suplimentare. Sint convins ca durerile lui sint reale, dar Sava are vreo sapte-opt luni de inactivitate si este normal sa te doara atunci cind incepi un alt program. Altfel, cred ca in cazul lui Sava e vorba numai si numai de ambitie. Or, ambitia trebuie sa fie a lui Sava! Degeaba avem noi, iar el clacheaza la cel mai mic necaz“.
De ieri de la prinz, lotul oltean a fost „convocat“ in cantonamentul din Lunca Jiului. Si tot de ieri, lotul craiovean s-a imbogatit cu un jucator nou, transferat, mijlocasul Dan Alexa, ultima oara la Fulgerul Bragadiru. Dan Alexa, originar din Timisoara, a evoluat in sezoanele 1999/2000 si 2000/2001 la Rocar, ultimul sau meci in divizia A jucindu-l la Craiova (meciul Universitatea – Rocar 3-1). El este insa nerefacut, a venit la Craiova dupa o accidentare. Printre altele, tehnicianul Universitatii s-a plins ieri si de faptul ca, deocamdata, echipa olteana n-are un lider adevarat: „Nimeni, in acest moment, nu vrea sa-si asume si responsabilitatea aceasta, a dirijarii jocului in teren. Exista in lot asemenea jucatori“.
Despre meciul derbi cu Rapid, Bondrea a declarat: „Moralul si jocul rapidistilor – cum s-a vazut si in meciul de la Paris – sint foarte bune. Au cinci jucatori care pot evolua la echipe mari din Europa. Dar, in acelasi timp, un joc este un joc… Eu sint obligat sa cred in sansa echipei mele“. Conform celor declarate la conferinta de antrenorul Bondrea, jucatorii olteni si-au primit ieri primele pentru ultimele doua victorii. La derbiul de simbata (30.000 de lei intrarea generala), si-au anuntat prezenta aproximativ 1.500 de suporteri rapidisti, din care pentru 700 exista reciprocitate cu clubul Universitatea.
Aseara era asteptat in Banie actionarul Gigi Netoiu. „Oricum, astazi (ieri – n.n.) sau miine (astazi – n.n.) am inteles ca ar veni dl. Netoiu la Craiova. Pina la ora aceasta, nu stim nimic de vreo prima suplimentara pentru meciul cu Rapid“, a spus in incheiere Bondrea.