9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024

Scurte ştiri

Petrică Stancu, antrenor la SCM-U
Echipa feminină de volei SCM-U Craiova va fi antrenată în acest sezon al Diviziei A1 de Petrică Stancu, tehnician care în urmă cu câţiva ani a mai antrenat în Bănie, dar la masculin, formaţia „U“ Pro Volei, din care făceau parte Harabagiu, Chiţigoi, Olteanu, Birău, Lica, Parpală etc. Stancu, originar din Braşov, a purtat zilele trecute discuţii cu preşedintele clubului SCM-U Craiova, Nicu Stoian, şi în mare măsură cei doi au ajuns la un acord. „Petrică Stancu este un antrenor bun, care a avut performanţe în voleiul românesc. A fost receptiv la toate dorinţele noastre, dar şi noi la condiţiile puse de dumnealui. Echipa feminină are ca obiectiv calificarea în cupele europene“, a spus ieri preşedintele clubului craiovean, Nicu Stoian. Stancu o va avea ca secund tot pe Puşa Dina. Fostul antrenor principal al voleibalistelor craiovene, Bertholt Văsuică, se desparte de clubul municipalităţii, după ce în sezonul trecut antrenase ambele echipe, masculin şi feminin, şi a realizat obiectivele ambelor formaţii: băieţii au promovat în A1, iar fetele au evitat retrogradarea din prima divizie.
Daniela MITROI

Sâmbătă, amical cu Energia
Cele două divizionare A de baschet masculin din Oltenia, SCM-Universitatea Craiova şi Energia Rovinari, vor disputa sâmbătă, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ din Bănie un meci de verificare. Cu acest prilej, iubitorii baschetului pot vedea la lucru o echipă craioveană schimbată faţă de sezonul trecut, după plecările şi sosirile din această vară. În locul jucătorilor Branislav Tomic, Alexandar Lekic, Sidney Holmes, Tyrone Mitchell, Germaine Green şi Vasile Ştefan au fost aduşi trei americani, Dewayne Morris, O’Darien Bassett, Evan Harris, dar şi românii Rareş Paşca, Laurenţiu Pacioga, Andrei Popescu şi Cristian Corneanu. Şi în echipa gorjeană, pregătită de americanul Theo Evans, au avut loc schimbări. Au plecat Bogdan Popescu, Adrian Voinescu, Paul Hafford, Alex Dănilă, Kibwe Trim, Louis Darby, Josh Jackson, Edjuan Green, Miko Golubovic. Au revenit Claudiu Alionescu şi Alexandru Gliga şi au fost aduşi Joe Barber, Brandon Cole, Justin Griffin, Kevin Tyner, Silviu Lupusavei. Din lotul de anul trecut mai fac parte Radu Stroescu, Rareş Apostol, Porter Troupe, Constantin Amărghioalei şi Daniel Ilie. Pentru ca antrenorii celor două formaţii să experimenteze cât mai multe scheme şi formule de echipă s-a stabilit ca partida să se întindă pe durata a şase sferturi.
Daniela MITROI

Oltchim a fost învinsă de ETO Gyor
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a jucat a doua partidă amicală contra unguroaicelor de la Gyor. După ce reuşiseră să le învingă la Debrecen, elevele lui Radu Voina au cedat în faţa campioanelor Ungariei cu scorul de 25-28, la pauză 11-15. Marcatoarele formaţiei oltene au fost Puşcaşu 7, Lecuşanu 4, Manea 3, Maier 3, Stanca 3, Neagu 3, Simkute 1, Ardean Elisei 1. De la Gyor s-a remarcat Amorim, cu 8 goluri, coechipiera sa Simona Spiridon marcând de trei ori. Campioana României va continua pregătirea în Ungaria, la Balaton, de unde va pleca spre Croaţia, pentru al doilea turneu, găzduit de Podravka Koprivnica (28-29 august). Oltchim va juca în compania formaţiei gazdă, a campioanei Ungariei, Gyor, dar şi a slovenelor de la Krim Ljublijana. Ultimul turneu amical pentru echipa antrenată de Radu Voina va fi cel de la Ljubljana (4-5 septembrie), în care Oltchim se va duela cu Krim, Hypo Viena şi Gyor. „Vor fi ultimele, dar şi cele mai importante teste pentru echipa noastră. Când revenim în ţară, deja intrăm în campionat. Sunt meciuri tari, cu adversare puternice, care ne vor ajuta să ne edificăm asupra lotului cu care atacăm sezonul 2009-2010. Avem 21 de jucătoare în lot, dar este posibil să intervină modificări, în funcţie de randamentul arătat pe posturi“, a declarat Radu Voina
Andi NICULESCU

Dublă cu Dinamo pentru gorjeni
Energia Pandurii Târgu Jiu pregăteşte debutul de sezon, programat pe 5 septembrie, cu două jocuri de verificare în compania formaţiei Dinamo Bucureşti. Gorjenii au anulat turneul amical dotat cu Cupa „Energia“, preferând să joace la finalul săptămânii o dublă cu gruparea bucureşteană. Primul joc este programat mâine, la ora 18.00, iar cel de-al doilea sâmbătă, la ora 10.00, ambele fiind găzduite de Sala Sporturilor din Târgu Jiu. Croatul Ante Kukrika este indisponibil, fiind incert şi pentru debutul în Liga Naţională. Kukrika a suferit o entorsă la glezna piciorului stâng cu întindere de ligamente, în amicalul cu Steaua, perioada de recuperare fiind de două săptămâni. Absenţa lui Kukrika este o pierdere importantă pentru Energia în vederea meciului cu Bucovina Suceava din prima etapă a Ligii Naţionale. „Încercăm să-l recuperăm pe Kukrika, dar sunt şanse puţine ca el să evolueze cu Suceava. O să avem o problemă majoră pe posturile de inter, unde voi apela la improvizaţii, mai ales că pe inter dreapta ne bazăm doar pe Criciotoiu, necopt pentru Liga Naţională“, a declarat Vasile Stângă.
Cristi PEPTAN

Olaru şi Gallovits, eliminate în primul tur
Cele două tenismene române prezente pe tabloul principal la turneul de 600.000 de dolari de la New Haven (SUA) au fost eliminate încă din turul inaugural. Raluca Olaru a cedat în faţa italiencei Flavia Pennetta (10 WTA), scor 6-1, 6-2, iar Edina Gallovits (91 WTA) a fost învinsă de drastic, scor 6-0, 6-0, de daneza Caroline Wozniacki (9 WTA). Ambele reprezentante ale noastre a trebuit să se mulţumească doar cu 4.300 de dolari şi cu 21 de puncte WTA. Tot la New Haven, dar la masculin, Victor Hănescu l-a bătut în turul al doilea, cu 6-4, 6-7(8), 6-3, pe sârbul Janko Tipsarevic şi urmează să-l întâlnească pe austriacul Jurgen Melzer, pe care l-a bătut de cinci ori în nouă meciuri, ultima dată luna aceasta, la mastersul de la Montreal, cu 6-4, 6-3. Raluca Olaru, Edina Gallovits şi Victor Hănescu urmează să participe la ultimul turneu de Mare Şlem al anului, US Open, care va începe săptămâna viitoare la New York. La această competiţie vor mai concura Sorana Cârstea, Alexandra Dulgheru, Monica Niculescu, Victor Crivoi şi Horia Tecău. În calificările turneului american se mai află o singură româncă, Irina Begu. Sorana Cârstea şi Victor Hănescu sunt capi de serie la US Open, târgovişteanca de 19 ani este favorită 24, în timp ce „Hăne“ este cap de serie numărul 28.
Alexandru VÎRTOSU

Moraru a fost bătut de un necunoscut
Constănţeanul Gabriel Moraru (351 ATP), al doilea favorit al futures-ului de la Braşov, a fost eliminat încă din prima rundă, grecul Theodoros Angelinos, un tenisman aflat abia pe locul 1.169, câştigând cu 6-1, 6-7(6), 6-2. Aceasta a fost a treia înfrângere consecutivă suferită de Moraru, după cele de la Tampere şi Samarkand. Nici Mihai Puşcaşu nu a reuşit să treacă de primul tur, sportivul nostru cedând cu 4-6, 2-6 în faţa spaniolului Gerard Granollers. La polul opus, braşoveanul Victor Ioniţă, al treilea favorit, nu a avut emoţii la debutul pe teren propriu, învingându-l, cu un dublu 6-2, pe Valentin Palas, un jucător venit din calificări. Ioniţă se va bate pentru un loc în sferturile de finală cu timişoreanul Dragoş Mirtea. Răzvan Sabău (32 de ani) a început şi el cu dreptul la Braşov, a trecut de Alexandru Jecan cu 6-2, 6-2, şi urmează să-l întâlnească pe învingătorul disputei Alexandru Lazăr – Alexandros Jakupovic (Grecia).
Alexandru VÎRTOSU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS