11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalSamuil are nevoie de zece milioane de lei pentru a simti gustul mincarii

Samuil are nevoie de zece milioane de lei pentru a simti gustul mincarii

Gazeta de Sud a publicat pe 10 august un articol despre Samuil Birnoiu, un baietel de sapte ani, din Apele Vii, care se hraneste printr-un furtun dupa ce si-a ars esofagul cu soda caustica. Desi dupa aparitia articolului, o familie si-a manifestat dorinta de a-l ajuta pe Samuil sa se opereze, intentia nu a fost materializata din cauza unor probleme financiare. Luna aceasta, l-am gasit la fel de trist, de mina cu bunica lui, cu acelasi furtun care ii tine loc de gura si esofag. Femeii nu i se uscasera lacrimile decit cit durase speranta ca baietelul, pe care il iubeste mai mult decit orice, va avea o soarta mai buna. Cind familia care se oferise sa-i ajute si-a retras sprijinul, sufletul Anei s-a umplut din nou de tristete.

La citeva zile dupa ce in ziarul nostru a aparut materialul despre baietelul care si-a ars esofagul dupa ce a baut soda la virsta de trei ani, o familie impresionata de soarta micutului l-a vizitat pe Samuil si s-a oferit sa il ajute. Din nefericire, familia binevoitoare a avut, la rindul ei, probleme financiare si nu a mai avut posibilitatea de a-si urma intentia caritabila. Dupa ce speranta le rasarise in suflet si indraznisera sa spere ca, in sfirsit, dupa atitia ani, soarta le suride, bunica si nepotelul au revenit la cruda realitate, convinsi ca niciodata nu va fi bine si pentru ei.

Cind i se face dor sa simta gustul, Samuil mesteca mincarea, dar nu o inghite

Sint patru ani de cind Samuil se chinuieste cu un tub in loc de gura si esofag. Privit la inceput ca o curiozitate de sateni, acum nu a mai ramas decit compasiune pentru prichindelul care nu zimbeste aproape niciodata si se hraneste cu un terci gros din lapte si biscuiti de care bunica lui face cu greu rost. Femeia ii mai da voie din cind in cind sa mestece alimentele pentru a le simti gustul, dar este foarte atenta sa nu inghita absolut nimic: „Uneori il mai cert, ca baga prea mult in gura si mi-e foarte frica sa nu se inece, dar imi este asa de mila de el cind vad ca pofteste sa manince si el ca toti ceilalti copii…“. Samuil stie insa ce inseamna durerea chinuitoare care insoteste cumplita boala de care sufera, mai ales daca nu ii asculta pe doctori si pe bunica. Isi aminteste cum a stat nemincat doua zile pentru ca la spital nu aveau tub ca sa-l inlocuiasca pe cel deteriorat, cum scuipa puroi atunci cind este racit si cum plinge bunica de fiecare data cind i se intimpla ceva rau.

Pretul unei copilarii linistite – zece milioane de lei

Dupa ce a batut drumul pe la spitalele din Craiova si Bucuresti fara a rezolva problema lui Samuil, Ana Birnoiu a aflat ca operatia de care are nevoie baietelul poate fi facuta la Cluj, unde exista medici specialisti. Totodata i s-a spus ca ar avea nevoie de peste zece milioane de lei pentru a cumpara linistea nepotelului si a sa. Si din nou toate sperantele se naruie sub povara saraciei in care traieste familia. De cele mai multe ori, Ana isi rupe de la gura pentru ca baiatul sa nu ramina nemincat. In fata sumei imense de care are nevoie, femeia isi impreuna miinile a neputinta si ochii i se umplu de lacrimi. „Cind au venit oamenii aia la noi si mi-au spus ca o sa-l ajute pe copilul asta al meu care se chinuieste de patru ani, Dumnezeu sa-i ajute pentru gindul cel bun, parca mi s-a luat o piatra de pe inima. Cind am aflat ca nu mai au nici ei bani… De unde sa fac eu rost de zece milioane, pacatele mele?“, a spus plingind femeia. Zece milioane de lei pot sa puna capat durerii unei batrine care si-a pierdut somnul gindindu-se la nepotelul ei bolnav; zece milioane pot sa readuca zimbetul pe buzele unui baiat caruia infirmitatea pe care o are i-a furat copilaria. … O suma nu prea mare pentru unii, dar o avere pentru Ana si Samuil care isi pot cumpara cu zece milioane linistea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS