2.9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFondul Proprietatea are administrator

Fondul Proprietatea are administrator

Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat ieri oferta Franklin Templeton şi contractul privind administrarea Fondului. Potrivit unor surse din acţionariat, directoratul Fondului Proprietatea a convocat pentru ieri o Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor şi o Adunare Generală Extraordinară.
Pe ordinea de zi a Adunării Ordinare s-au regăsit, printre altele, aprobarea ofertei Franklin Templeton şi a termenilor şi condiţiilor contractului de management, precum şi aprobarea politicii de investiţii asumate de Franklin Templeton.
Toate subiectele de pe ordinea de zi au fost aprobate cu 99,85% dintre voturile celor prezenţi, a declarat un acţionar privat.
Acesta a precizat că Ministerul Finanţelor Publice a avut câteva obiecţii la unii termeni din contract, care ţin de formularea prevederilor respective, nu de cifre. Aceşti termeni vor fi rediscutaţi, a adăugat acţionarul. El a mai spus că Franklin Templeton a anunţat, de asemenea, că FP va fi listat la Bursă anul viitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU