Jos pălăria, băieţi!

Ambiţie! Atitudine! Curaj! Dăruire! Nu sunt simple cuvinte. Dacă stăm să reflectăm asupra unor atribute ce ar putea caracteriza zona Olteniei de-a lungul istoriei, atunci şi cele menţionate mai devreme fac parte din ceea ce numim spirit oltenesc.
Universitatea Craiova, demoralizată şi descumpănită până în etapa a şaptea, s-a schimbat de când a fost preluată de Neagoe. Avem în faţă jucători care ştiu ce vor, care pot să dea totul pentru a ajunge unde şi-au propus. Sunt o generaţie care nu mai poate aştepta alte scuze şi alte accidente mai mult sau mai puţin autoprovocate. Nu mai concepem sintagma „lipsiţi de experienţă, dar talentaţi“. Şi, foarte curând, sperăm să dispară din echipă şi delăsarea, lenea sau automulţumirea. De ce? Fiindcă numai aşa putem să ajungem unde ne dorim cu toţii. Doar jucând cu dăruirea văzută în meciul cu FC Timişoara putem să ne ridicăm de pe locul actual şi să intrăm vertiginos în plutonul fruntaş.
Sâmbătă, în Banat, am asistat la o reeditare a filmului „300“, rolul spartanilor fiind luat de jucătorii Ştiinţei, care, fără să se mai gândească la ce a fost şi la ce o să fie, au intrat pe teren gata să câştige, să arate cine sunt şi de ce sunt în stare. Jos pălăria, Trică! Eşti jucătorul de care echipa avea nevoie ca de apă. Un lider adevărat, care ştie să îmbărbăteze şi să împingă echipa de la spate la fel de bine precum ştie să critice şi să urecheze. Păcat că patronul nu a avut ochi pentru tine înainte să pleci la CFR, deoarece altfel ar fi arătat Ştiinţa cu un lider ca tine, şi nu cu pseudoleul Bornescu.
După Trică, nu-mi ajung cuvintele să-l laud pe australianul Mitchell. Da, da, pe „barbarul“ de la Antipozi, care a dovedit de multe ori că este mai oltean decât Dina sau alte exponate din echipă. Josh a făcut un gest la care nu mulţi s-ar fi dedat. A simţit că e nevoie să îşi muştruluiască un adversar pentru că nu a dat dovadă de fairplay într-o dispută în care prietenia şi corectitudinea primau în faţa victoriei. Într-adevăr, astfel de gesturi nu au ce căuta în fotbal, dar ca să prevenim asemenea ieşiri ar trebui să eradicăm elementele care le generează. Iar cât timp o să fie iertaţi arbitrii români pentru hoţiile la ordin, pe care le practică, atunci să nu ne mai mirăm că jucătorii îşi ies din pepeni. Anul trecut s-a mers pe ideea extraordinară cu arbitrii străini. Anul acesta, de ce nu se mai poate? Trebuie să câştige Capitala titlul? Ar fi prea mult pentru gaşca mafiotă a lui Săndel şi a lui Mitică un al treilea an provincial?
Nu în ultimul rând, în tribune la Timişoara a fost afişat un banner care spunea: „Chiar şi pentru zero puncte, pentru voi mutăm un munte!“. Poate ar trebui ca patronul să-şi dea seama că Ştiinţa reprezintă totul pentru noi, suporterii, şi că o investiţie viitoare în echipă, dublată de un respect mai mare pentru fani, ar fi mult mai folositoare decât miciunile şi diversiunile dinelo-neţoiste la care apelează nu de puţine ori.
Închei acest editorial cu aplauzele cuvenite dăruirii de care au dat dovadă jucătorii Ştiinţei.