Povestea unei românce în Italia, care îşi caută visul de o viaţă, va încânta din această seară publicul craiovean pentru o săptămână. Monica Bîrlădeanu, interpreta rolului principal al peliculei, a reuşit cu măiestrie să dea viaţă unui personaj în care mulţi dintre noi se regăsesc. Un rol savuros, un rol care i s-a prins de suflet şi o poveste fascinantă, aceasta este Francesca.
Reporter: – Ai jucat în pelicule premiate, cu succes la public. Astăzi interpretezi unul dintre rolurile principale într-un alt film de succes, „Francesca“. Cum este acesta faţă de celelalte roluri interpretate până acum?
Monica Bîrlădeanu: – E un rol mult mai consistent şi mai complex faţă de tot ce-am jucat până acum. M-am ataşat foarte tare de Francesca şi mi-am apropiat-o cu dragoste şi compasiune pentru tot ce i se întâmplă pe parcursul acestei poveşti. Pentru că este personajul central al acestui film, el a fost foarte complex „desenat“ şi pentru mine a fost foarte interesant să explorez o Francescă responsabilă şi raţională, naivă şi credulă uneori, supusă sau mămoasă alteori…
R.: – Povestea Francescăi ţi s-a prins de suflet?
M.B.: – Da, asta spuneam şi mai înainte că am avut foarte multă compasiune pentru ea şi am încercat să-i înţeleg alegerile şi să-i justific greşelile, mai degrabă decât să le judec. E, în fond, un om care se chinuieşte să-şi găsească drumul în viaţă, dar pentru care soarta hotărăşte altceva decât vrea ea…
R.: – Cât de greu ţi-a fost să intri în pielea personajului?
M.B.: – Nu cred că intru eu în pielea personajului, ci mai degrabă intră el în mine. A fost multă muncă. A trebuit să mă uit onest şi adânc şi să găsesc zonele unde şi eu şi Francesca suntem la fel…
R.: – La premiera filmului în cadrul Festivalului de la Veneţia, pelicula a reuşit să smulgă vorbe frumoase, dar şi interdicţia de a fi difuzat în cinematografele de acolo. Merita „Francesca“ un asemenea tratament?
M.B.: – Reacţia unor politicieni care s-au simţit lezaţi a fost cauzată şi de faptul că aceştia nu văzuseră filmul. Oricum, în realitate, în mod concret în film nu cred că există motive reale ca vreunul dintre ei să se simtă ultragiaţi.
R.: – Ce înseamnă pentru tine această nouă distincţie pentru un film în care joci?
M.B.: – Faptul că a deschis secţiunea Orizzonti la Festivalul de Film de la Veneţia a fost o onoare neaşteptată. Mai ales că pentru Bobby e debutul în lung – metraj, iar pentru mine – debutul într-un rol principal.
R.: – După citirea scenariului ţi-ai format probabil o idee despre rolul tău. Odată cu construcţia sa, ai început să-l îndrăgeşti? Ce sentimente te-au încercat la prima vizionare, după ce rolul crescuse, se formase?
M.B.: – Nu m-am mai putut distanţa de personaj odată construit. El începuse să facă parte din mine, aşa încât îmi lipseşte complet distanţa critică să pot face aprecieri de vreun fel…
R.: – Ca şi actor încerci să dai puţin din personalitatea ta rolului, dar şi să împrumuţi ceva de la el. Ce urmări a lăsat rolul Francesca asupra Monicăi Bîrlădeanu?
M.B.: – Mi-a fost greu să mă detaşez imediat de Francesca. Am simţit un mare gol când s-au terminat filmările. Cred că m-a îmbogăţit mult la nivel emoţional toată această experienţă şi mi-a oferit şansa să-mi imaginez cum ar fi viaţa mea dacă…
R.: – E vreo scenă care ţi-a pus probleme la filmări, în „Francesca“?
M.B.: – A fost destul de solicitantă scena de pe canapea, care e de altfel şi momentul-cheie din film. Miţă îi dezvăluie Francescăi încurcăturile în care e băgat şi atunci Francesca se prăbuşeşte un pic din cauza presiunilor de tot felul pe care le are. E un adevărat maraton emoţional pentru ea şi dat fiind faptul că fiecare dublă avea în jur de nouă minute. A fost o provocare şi pentru mine, şi pentru Doru Boguţă să iasă bine..
R: – „Francesca“ a rulat în câteva cinematografe din ţară. Cum a fost primită pelicula la nivel naţional?
M.B.: – Deocamdată, foarte bine judecând după felicitările pe care le primim, după comentariile şi ochii emoţionaţi ai celor care tocmai au văzut „Francesca“. Numărul spectatorilor care au mers şi au văzut filmul până acum depăşeşte, de asemenea, aşteptările noastre!
R.: – Ce va urma după „Francesca“?
M.B.: – Poate o piesă de teatru.
R.: – Un român – regizor sau actor – câştigător al unui Oscar. Cum ţi se pare ideea? Crezi într-o asemenea posibilitate?
M.B.: – Bineînţeles. Avem câteva premii Palm d’Or deja pentru lungmetraj şi scurtmetraj, avem premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor, avem şi două premii „Un Certain Regard“, nu văd de ce Oscarul ar fi departe…
R.: – Ai lucrat atât cu regizori români, cât şi cu cei de la Hollywood. Care sunt diferenţele dintre modurile de abordare a unor subiecte?
M.B.: – E imposibil să compari regizorii români cu cei americani pentru că depinde de tipul de cinema de care vorbim: de autor sau comercial. Şi aici ar fi o discuţie lungă. Eu mă pliez oricum imediat pe stilul de lucru practicat într-un proiect şi rar am avut probleme de adaptare.
Interviu realizat de Mirela MARINESCU
