-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateParcul Tineretului, teritoriu împărţit

Parcul Tineretului, teritoriu împărţit

La câteva zile de la inaugurare, Parcul Tineretului a devenit locul de promenadă al multor craioveni, dar şi atracţia hoţilor. Reprezentanţii firmei care se ocupă cu sistemul de udare a spaţiului verde susţin că au dispărut peste 60 de aspersoare.

Este un loc preferat de cei romantici, trezeşte aminte persoanelor în vârstă, este un minunat spaţiu de joacă pentru copii, iar accesul la terenurile de sport, încă liber, este o atracţie pentru tinerii iubitori de mişcare. Şi, totuşi, există un „dar“, în faţa căruia superlativul păleşte: în vecinătatea parcului se află cea mai mare comunitate de romi a oraşului. Din această cauză, amenajarea acestui loc a iscat permanent controverse. Romii din zonă au invadat parcul încă de la festivităţile de deschidere şi continuă să-şi facă simţită prezenţa, devenind agresivi atunci când ceva sau cineva nu le este pe plac. În tot acest timp, primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi şeful Poliţiei Comunitare, Constantin Petrescu, cred că vor ţine în frâu vandalizarea parcului. Contribuabilul de rând al Băniei, care ştie că amenajările din parc îl vor arde la buzunar, exclamă: „Păcat de ce s-a făcut aici! Nu va rezista“. Oamenii nu se simt în siguranţă, îşi fac probleme cu privire la autoturismul lăsat în parcare, la copilul care este îmbrâncit la tobogan, la echipamentul sportiv lăsat pe margine.
Reprezentanţii firmei care se ocupă cu sistemul de udare a spaţiului verde susţin că au dispărut peste 60 de aspersoare. „De o lună, de când ne-am apucat să le instalăm, au început să dispară. Multe au fost smulse, pur şi simplu, din pământ. Este o pagubă însemnată pentru că un asemenea aspersor costă între 25 şi 80 de euro. Cele mai multe au dispărut în zona unde parcul se învecinează cu casele localnicilor“, susţine unul dintre angajaţii firmei. Şeful Poliţiei Comunitare spune însă că nu ştie nimic despre acest lucru, deşi despre acest incident noi am aflat chiar de la un poliţist comunitar care era în exerciţiul funcţiunii în Parcul Tineretului. Prin staţia de emisie-recepţie, un coleg îi transmitea că şeful celor de la irigaţii anunţă că i-au fost furate 60 de aspersoare. Tot un mister este, pentru poliţiştii comunitari, dar şi pentru cei de la Secţia 6, şi spargerea unui chioşc cu băuturi răcoritoare din Parcul Tineretului.
„Până în prezent, la noi nu s-a depus nici o plângere cu privire la comiterea unei infracţiuni de furt în interiorul parcului“, a declarat agent Amelia Căprărin, purtător de cuvânt în cadrul Biroului de presă al IPJ.

Ziua – al nostru, seara – al lor

Ieri, zeci de craioveni se plimbau pe aleile parcului pentru a profita de vremea frumoasă. Copiii luaseră cu asalt locurile de joacă. „Noi locuim în cartierul 1 Mai, dar am venit cu cel mic să se joace pentru că este un loc minunat. Nu ştim însă cum se va păstra. Seara sunt foarte mulţi ţigani aici şi din acest motiv am venit în timpul zilei. Aici este nevoie de pază“, a spus bunica unui băieţel de doi ani.
Pe o bancă de pe aleea principală stăteau soţii Mustafa. Aceştia locuiesc în cartierul Nicolae Titulescu şi au fost încântaţi de ceea ce au văzut în Parcul Tineretului. „Ceva deosebit. Dar ce facem cu «vecinii»? Aici trebuie pază severă. Poliţia Comunitară nu se descurcă prea bine“, este de părere domnul Mustafa.
Liniştea este ruptă de un grup de tineri de etnie romă care înaintează spre terenurile de sport. Un poliţist comunitar încearcă să-i tempereze. Se opresc pe aleea principală şi fac schimb de pase cu mingea chiar în drum. Nu le pasă de cei care se plimbă. Chiar îşi extind terenul pe spaţiul verde, iar poliţistul comunitar îi priveşte fără replică.

Paza bună trece primejdia rea

Oficialităţile susţin că prezenţa romilor în Parcul Tineretului nu trebuie să-i îngrijoreze pe craioveni. Din păcate, mulţi dintre locuitorii Băniei au plecat dezamăgiţi şi au promis să nu se mai întoarcă. „Mi-am dus fetiţa duminică după-amiază la locul de joacă. Am rămas profund dezamăgit. M-am luat la ceartă cu nişte băştinaşi, să le zic aşa. I-am atras atenţia unui copil de etnie romă să fie mai atent, că îmi loveşte fetiţa, şi s-a întors mai târziu cu şatra după el. Cu părere de rău pentru copil, dar nu mai calc acolo“, a spus craioveanul V.B.
Reprezentanţii RAADPFL Craiova, administratorul parcului, susţin că până acum nici o piesă de mobilier nu a dispărut. „Nu au fost probleme de acest fel. Nu a fost distrus spaţiul verde şi nici amenajările florale nu au fost deteriorate. Spaţiile de joacă sunt în stare bună şi, de asemenea, terenurile cu destinaţie sportivă“, a declarat Ion Petre, directorul RAADPFL. Iar cei de la Salubritate spun că în urma craiovenilor care au participat la manifestările din Parcul Tineretului au fost mai puţine gunoaie decât în alţi ani. „Am adunat 20 mc de gunoi în cele două zile cât au durat manifestările prilejuite de inaugurarea parcului“, a precizat Sorin Ciobanu, directorul Serviciului de Salubritate Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

164 COMENTARII