2.9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDiplomatul Silviu Ionescu, acuzat de ucidere din culpă şi fals în declaraţii

Diplomatul Silviu Ionescu, acuzat de ucidere din culpă şi fals în declaraţii

Însărcinatul cu afaceri al României la Singapore, diplomatul Silviu Ionescu (foto), care, după ce a accidentat mortal o persoană şi a rănit alte două, a minţit că i-a fost furată maşina din faţa ambasadei cu o oră înainte de eveniment, a fost pus ieri sub acuzare de procurorii români sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii.
Potrivit comunicatului Ministerului Public, din cercetări a reieşit că, în jurul orei 3.10 a zilei de 15 decembrie 2009, în timp ce conducea un Audi A6 aparţinând Ambasadei României în Singapore, a accidentat la o intersecţie semaforizată două persoane care traversau regulamentar pe trecerea de pietoni. Diplomatul a părăsit locul accidentului şi a continuat să conducă autovehiculul producând ulterior alt accident, soldat cu rănirea unei alte persoane. Una dintre cele trei victime a decedat ca urmare a leziunilor grave care i-au fost provocate în urma primului accident rutier, celelalte două victime suferind şi ele o serie de leziuni.
„Ulterior producerii celor două accidente de circulaţie, Silviu Ionescu a sesizat poliţia singaporeză cu privire la faptul că autoturismul Audi A6 a fost sustras din faţa Ambasadei României după ora 2.00, situaţie neconformă cu realitatea pe care a susţinut-o şi prin declaraţiile date în faţa autorităţilor judiciare singaporeze. Sus-numitului i s-au adus la cunoştinţă învinuirile conform prevederilor art. 6 alin. 3 din Codul de Procedură Penală“, notează Parchetul General, precizând că „începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal de natură să asigure învinuitului o serie de garanţii procesuale şi nu poate înfrânge sub nici o formă principiul prezumţiei de nevinovăţie“.
La momentul respectiv, martorii susţineau că, în timp ce conducea în stare de ebrietate maşina Corpului Diplomatic, Silviu Ionescu s-ar fi certat cu o tânără ce părea prostituată.
După trei zile, poliţia singaporeză i-a permis acestuia să revină în România, explicaţia oficială dată de consilierul economic al Ambasadei României la Singapore, Alexandru Nicolae, fiind că Ionescu ar fi revenit în ţară deoarece este bolnav de diabet. Ar mai trebui menţionat că între România şi Singapore nu există acord de extrădare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU