8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Românii, pe val

Săptămână benefică pentru patru dintre tenismenii români, angrenaţi în turneele futures de peste hotare.
Alexandru Luncanu (356 ATP), al şaselea favorit la Feucherolles (Franţa), l-a învins în optimi, cu un dublu 6-2, pe francezul Baptiste Dupuy. Următorul adversar al sportivului nostru de 20 de ani va fi tot un jucător din Hexagon, Gary Lugassy. La futures-ul de 10.000 de dolari de la Eliat (Israel), Adrian Cruciat (26 de ani, 812 ATP) a obţinut al doilea succes consecutiv în minimum de seturi, după ce a trecut în optimi de americanul Adam El Mihdawy, scor 6-4, 6-4, şi  va lupta pentru un loc în semifinale cu Amir Weintraub. Florin Mergea (25 de ani, 1.237 ATP) a acces în optimile futures-ului de 15.000 de dolari de la Nussloch (Germania), depăşindu-l pe germanul Patrick Pradella cu 6-2, 6-2. În runda următoare, Mergea îl va întâlni pe francezul Ludovic Walter. În Egipt, la futures-ul de 10.000 de dolari de la Giza, Dacian Crăciun (29 de ani, 628 ATP) a trecut în primul tur de italianul Giulio Torrori, scor 6-3, 4-6, 7-5, şi urmează să-l înfrunte pe spaniolul Gerard Granollers-Pujol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS