Nevoia de bici

Am intrat în clădirea înaltă a companiei şi m-am îndreptat către recepţie, de unde, cu un an în urmă, primisem îndrumări de la o domnişoară drăguţă. Nu era nimeni. Liftul m-a dus în camera cât un hangar, luminată de ninsoare prin geamurile mari. Era linişte. Aproape 20 de oameni cu feţe albăstrite de reflexia monitoarelor biciuiau tastele. A apărut secretara directorului, de la care am aflat că domnişoara de la recepţie nu întârziase. Fusese concediată.
Viaţa va fi dură şi în acest an pentru cei care lucrează în sistemul privat. Concedierile nu au fost puţine şi, consecutiv, cantitatea de muncă a crescut. În schimb, salariile au scăzut invers proporţional cu pretenţiile şefilor. În faţa uşilor de la intrare vor aştepta înfometaţi noii şomeri. Angajatul din mediul privat, lipsit de cele mai multe ori de protecţia unui sindicat puternic, se va afla la mâna patronatului.
În marile oraşe ale României, viaţa a mii de tineri gravitează în jurul companiei pentru care lucrează. Timpul pentru familie, pentru prieteni, pentru odihnă este drămuit. Cel dedicat serviciului este însă infinit. Se naşte astfel o patologie socială care poate fi stopată doar printr-un management uman al patronatului. Iar umanitatea se naşte din moralitate. În cazul nostru, ar fi vorba de moralitate în lumea afacerilor. Un mit sau un obiectiv tangibil?
În fiecare an, la Davos se reunesc buzunarele cele mai groase şi influente ale omenirii: supermiliardari ca Bill Gates şi George Soros, politicieni influenţi şi bancheri. În acest an, principala temă anunţată a fost criza morală a capitalismului. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy, preluând declaraţiile lansate de Barack Obama, a indicat mai ferm ca niciodată practicile imorale ale băncilor. Cei doi preşedinţi par foarte decişi să îngrădească independenţa sistemului bancar, care a beneficiat deja de planuri de salvare consistente plătite din taxele cetăţenilor. De altfel, lăcomia întărită de inconştienţa unor directori din marile bănci ale lumii este blamată public ca fiind la originea actualei crize financiare.
Firul raţionamentului celor doi preşedinţi nu este încâlcit. De la medici până la electricieni sau măcelari, multe bresle sunt supervizate de instituţii superioare care veghează la calitatea actului profesional şi, dacă este cazul, iau măsuri punitive. Nu se întâmplă şi în cazul băncilor. Atunci când fondurile clienţilor sunt stricate chiar de acţiunea celor care ar fi trebuit să le eficientizeze, singurul care plăteşte este chiar clientul. Practicile dobânzilor incorecte şi bonusurile uriaşe încasate de bancheri sunt fenomene frecvente din New York până la Timişoara. Pe scurt, aceasta este poziţia adoptată de Sarkozy şi de Obama: bancherii trebuie să plătească în viitor pentru greşelile lor. Pentru că aşa este moral.
În acest an, surpriza de la Davos nu a fost creşterea importanţei economice a Chinei sau Braziliei şi nici chiar vestea că unul din doi tineri spanioli este şomer. Surpriza, una neplăcută, a venit din partea bancherilor, în al căror discurs nu a putut fi identificată nici măcar o notă de regret sau stânjeneală legată de partea lor de vină în criza care ne bântuie. Şi, deocamdată, iniţiativa preşedinţilor Franţei şi Statelor Unite este respinsă cu încrâncenare de lumea finanţelor.
Între concedierea domnişoarei drăguţe din Bucureşti şi impertinenţa bancherilor de la Davos există o legătură directă. Imoralitatea ultimilor a produs un lanţ de evenimente la al cărui capăt se găseşte criza individuală a unei tinere. Dar să sperăm în ivirea spontanee a moralităţii în mediul bancar ar fi o naivitate. Cristos nu le-a predicat negustorilor, ci a folosit biciul.