14.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDatornicii au fost piriti la sefi, iar sefii au fost somati sa ia masuri

Datornicii au fost piriti la sefi, iar sefii au fost somati sa ia masuri

Alarmate de apropierea iernii si de cresterea constanta a datoriilor craiovenilor catre furnizorii de servicii, autoritatile locale incearca pe orice cale sa ii convinga pe rau-platnici sa achite restantele. Dupa ce echipele de salariati ai regiilor si ai primariei au incercat in zadar sa ii convinga cu frumosul pe cetateni sa plateasca intretinerea, insuccesul la incasari i-a facut pe edili sa ia alte masuri. Asa ca miercuri, la primarie, au fost convocati toti directorii de societati comerciale, regii si alti angajatori care au primit liste cu salariatii care au datorii la intretinere. Reprezentanti ai spitalelor, regiilor locale, politiei, ELECTRICA, DOLJCHIM, ELPRECO, ROMTELECOM, Posta, PANGROUP, si alte societati comerciale au luat chiar din mina primarului Vasile Bulucea lista cu restantierii. Sefii datornicilor ii vor mustra autoritar si ii vor convinge sa vireze lunar din salariu o suma care sa acopere, in timp, restanta la intretinere. Prefectul Cornel Mondea a recomandat regiilor sa ia masuri drastice cu datornicii: „societatile comerciale, indiferent de natura lor, de stat sau private, sa fie debransate in termen de trei zile, daca nu platesc!“. Cornel Mondea a hotarit sa monitorizeze situatia angajatilor rau-platnici, avertizind conducerea societatilor: „Aceste documente le voi monitoriza saptamina aceasta; daca o sa constat ca nu s-a schimbat nimic, o parte din conducere… nu mai continuu!“, a subliniat prefectul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS