7.8 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProfesorii au ramas fara salarii

Profesorii au ramas fara salarii

Profesorii din mai multe scoli din judetul Gorj s-au trezit fara salarii. Mai multe cauze au stat la baza acestei situatii fara precedent. In primul rind, in foarte multe scoli, avansul a fost luat in proportie de 75%. Apoi, anumiti primari nu au inteles ca banii pentru salariile profesorilor doar „tranziteaza“ primaria si nu pot fi folositi in alte scopuri. Profesorii incadrati la scolile din Tirgu Jiu nu stau nici ei bine. La Scoala generala nr. 8, dascalii au primit cite ceva, in sensul ca pe statele de plata au aparut cite 400-500.000 de lei. La alte scoli si licee nu s-a incasat nici un banut. Vasile Mija, liderul de sindicat al profesorilor gorjeni, a spus ca a primit mai multe semnale din teritoriu, „de la directorii care mi-au spus ca asteapta sa primeasca salariile. La Sadu a fost o astfel de situatie, cind, dupa mai multe serii de negocieri cu secretara primariei, profesorii si-au luat salariile. Aceasta, dupa ce li s-a spus ca le vor primi pe 1 octombrie. Nici pina in prezent nu s-a inteles rolul pe care primaria trebuie sa il joace in salarizarea cadrelor didactice. Din cite mai stiu eu, si la Scoala generala nr. 6 sint probleme cu salariile. Nici nu mai putem vorbi de mariri salariale, cind nu ne primim salariile care ni se cuvin.“ In municipiul Tirgu Jiu, banii alocati pentru plata salariilor sint pe terminate. In aceasta situatie s-a ajuns si din cauza faptului ca avansul a fost platit in proportie de 75%, profesorii venind dupa vacanta.

„Unii primari au transferat banii de salarii la repararea scolilor“

Primarul Florin Circiumaru a recunoscut ca se confrunta cu probleme in ceea ce priveste salarizarea dascalilor. In prezent, primaria a luat in administrare cresele si scolile. „Este adevarat ca, la nivel de judet, profesorii au fost platiti intr-un anumit fel. In prezent noi ne ocupam de acest lucru. Ma suna directorii si imi spun sa le dau banii, dar nu este asa. Daca guvernul aloca doua miliarde pentru salarii, atunci primaria plateste salarii in valoare de doua miliarde. Daca acesti bani nu exista, eu de unde sa ii dau? O sa am o intilnire cu inspectorul general de la invatamint sa clarificam aceasta problema. Personal, am primit mai multe telefoane: de la Liceul 3, de la Liceul 2, Ecaterina, Economic. Directorii ma rugau sa ii ajut sa primeasca salariile. Nu stiu cum s-a lucrat la fundamentarea pe trimestrul IV. Nu a fost facuta cum trebuie. Nu s-a tinut cont nici de majorari“, a spus primarul. Inspectorul general Nicolae Mergea a considerat ca situatiile care se inregistreaza in anumite scoli erau inerente fiindca sistemul de plata a salariilor prin primarii este nou. „Am avut mai multe discutii cu mai multi primari si am observat ca acestia nu stiu cum trebuie gestionate fondurile care le vin. Oamenii se gindesc sa lucreze cu toti banii care ii au in buget, iar salariile profesorilor fac parte din alta categorie. Unii primari au transferat banii de salarii la repararea scolilor. In acest caz nu ai cum sa faci transfer intre subcapitolele prevazute in buget. Ca administrator al scolii, folosesti banii de care dispui, nu intri si in salariile profesorilor, doar pentru ca este vorba de capitolul invatamint. Salariile sint una, iar banii pentru consumabile, reparatii si alte investitii sint alta.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS