1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportOltenii atacă Ardealul

Oltenii atacă Ardealul

Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova, codaşa Diviziei A, mai are de disputat trei partide în sezonul regulat, în care speră să obţină cel puţin o victorie, pentru a scăpa de ultimul loc. Primul joc este programat astăzi, în deplasare, pe terenul formaţiei de pe locul doi, Gaz Metan Mediaş.

Aflaţi pe marginea prăpastiei, baschetbaliştii de la SCM-U Craiova încearcă să facă tot posibilul în acest sfârşit de sezon regulat pentru a evita ultimul loc în clasamentul Diviziei A şi implicit pentru a păstra şanse mai mari în confruntarea din play-out.
Elevii lui Zelijko Zecevic au un program greu în ultimele trei runde din retur, cu două meciuri în deplasare, pe terenul primelor două formaţii clasate, Gaz Metan Mediaş şi „U“ Mobitelco Cluj, şi unul pe teren propriu, în compania echipei CS Otopeni (locul 12).
Primul „hop“ pentru olteni va fi astăzi, urmând să întâlnească, într-o rundă intermediară, de la ora 18.00, pe Gaz Metan Mediaş, echipă aflată pe locul doi, la egalitate de puncte cu prima clasată, „U“ Mobitelco Cluj.
Teoretic, gazdele nu vor avea probleme în a obţine victoria, dar baschetbaliştii de la SCM-U vor lupta pentru fiecare minge. „Nu pot promite nimic pentru meciul de la Mediaş, dar vom lupta pentru tot ce vom putea să obţinem“, a spus înainte de plecare antrenorul oltenilor, Zecevic, care a suferit două înfrângeri de la instalarea pe banca echipei SCM-U.
Tehnicianul sârb nu va mai putea conta în aceste ultime partide pe Ionuţ Albu, accidentat runda trecută, în meciul cu CSM Bucureşti. În plus, Elvis Lepădat este incert, după ce a suferit o contuzie la antrenamentul de luni.
În această perioadă, oficialii clubului din Bănie fac calcule. O victorie în cele trei jocuri, cel mai probabil în faţa Otopeniului,
le-ar da şanse lui Bassett şi colegilor săi să părăsească ultimul loc, numai că depind de rezultatele echipelor CSU Cuadripol Braşov (locul 15) şi Gladiator Cluj (locul 14), care au cu o victorie mai mult decât formaţia olteană.
Braşov mai are de jucat cu BC Mureş Târgu Mureş (acasă), Gladiator Cluj-Napoca (acasă) şi CSM Bucureşti (deplasare), în timp ce clujenii, în afară de meciul cu Braşov, vor mai înfrunta pe BC Argeş Piteşti (acasă) şi Steaua Turabo Bucureşti (acasă).

Gorjenii înfruntă liderul

Pentru a păstra şanse la calificarea în play-off, Energia Rovinari are nevoie de minimum două victorii (una dintre ele obligatoriu în deplasare) în ultimele trei etape ale sezonului regulat. Prima oportunitate pentru trupa lui Theo Evans este jocul de astăzi, de la Cluj, de la ora 18.00, contra liderului „U“ Mobitelco, partidă transmisă în direct de TVR 3. Gorjenii forţează victoria, chiar dacă şansele de a o obţine nu sunt foarte mari, în ciuda absenţei lui David Lawrence. „Mergem să câştigăm. Sper să şi reuşim. „U“ Mobitelco este totuşi echipa de pe primul loc“, a spus asistentul lui Evans, Laurenţiu Răuţ. În afară de jocul de la Cluj, gorjenii vor mai înfrunta CSM Oradea (acasă) şi campioana CSU Asesoft Ploieşti (deplasare). „U Cluj şi Asesoft sunt două echipe tari şi e greu pentru noi să jucăm la ele acasă“, a mai spus Răuţ. Acesta nu crede că echipele din fruntea clasamentului îşi fac calcule în privinţa adversarului pe care ar prefera să-l întâlnească în primul tur al play-off-ului. „Echipele din frunte îşi fac calcule pentru semifinală sau finală. Cu cât sunt mai sus în sezonul regulat, cu atât au mai multe meciuri acasă. Nu cred în astfel de conspiraţii“, a declarat Laurenţiu Răuţ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII