0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎnmormântaţi lângă regi

Înmormântaţi lângă regi

Fostul preşedinte polonez Lech Kaczynski şi soţia acestuia, Maria, decedaţi în accidentul aviatic de la Smolensk, au fost înmormântaţi ieri la Castelul Wawel din Cracovia, locul unde se odihnesc cei mai importanţi oameni din istoria Poloniei. Sicriele cu trupurile neînsufleţite ale celor doi au fost aduse cu un avion militar. La ceremonia de ieri erau aşteptate în jur de 80 de delegaţii străine, însă mai mulţi lideri politici importanţi – Barack Obama, Nicolas Sarkozy, Angela Merkel sau Jose Manuel Barroso – şi-au anulat pe ultima sută de metri vizita în Polonia, din cauza condiţiilor dificile de zbor deasupra Europei, determinate de erupţia vulcanului islandez. În schimb, la ceremonie au fost prezenţi preşedintele rus Dmitri Medvedev, preşedintele ucrainean Viktor Yanukovici şi alţi lideri europeni. România a fost reprezentată de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului român a plecat sâmbătă după-amiază spre Polonia. El a parcurs drumul până la Oradea cu un elicopter, iar de acolo până în Polonia deplasarea s-a făcut cu maşina. Înmormântarea lui Lech Kaczynski la Castelul Wawel din Cracovia a stârnit, zilele trecute, polemici în Polonia, existând voci care au susţinut că ultimul preşedinte al ţării nu ar fi fost demn să se odihnească alături de marii eroi ai Poloniei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU