2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalUcigaşul lui Caiac, 18 ani de închisoare

Ucigaşul lui Caiac, 18 ani de închisoare

Marian Mavrichie, craioveanul care, în august 2008, l-a împuşcat mortal pe Mihai Pârvu, zis „Caiac“, a fost condamnat definitiv la 18 ani de închisoare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile formulate de procurori, inculpat şi soţia lui Caiac, urmând ca Mavrichie să execute pedeapsa primită la Curtea de Apel Craiova.

Reamintim că, în dimineaţa de 26 august 2008, în urma unui scandal izbucnit în apropierea locuinţei lui Caiac, Marian Mavrichie a tras mai multe focuri de revolver, unul dintre ele lovindu-l pe Pârvu în torace. Acesta din urmă a decedat două ore mai târziu, la Spitalul de Urgenţă Craiova. Şi Mavrichie a ajuns la spital, fiind diagnosticat cu plăgi tăiate în zona feţei şi capului, dar şi la mâna stângă. În baza probelor strânse de anchetatori, pe 29 august, Mavrichie a fost scos din Spitalul de Urgenţă Craiova şi dus în faţa judecătorilor Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând arestarea sa. După mai bine de două luni, în noiembrie, Marian Mavrichie a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Condamnat la 25 de ani de închisoare la prima instanţă

După mai multe termene, pe 20 mai 2009, judecătorii Tribunalului Dolj i-au dat sentinţa lui Marian Mavrichie. Potrivit magistraţilor doljeni, Mavrichie a fost condamnat pentru omor calificat cu maximul pedepsei, adică 25 de ani de închisoare, plus pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o perioadă de doi ani. De asemenea, pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, Mavrichie a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Mavrichie urma să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 25 de ani de închisoare. Judecătorii au mai dispus să fie confiscate de la inculpat pistolul marca Rohm RG 88, calibrul 9 mm, un încărcător, 4 tuburi cartuş percutate şi 2 cartuşe, precum şi pistolul tip revolver Franchi Brescia Italia model RF 83, calibrul 38 SPL şi 5 tuburi cartuş, cu acesta din urmă fiind împuşcat Caiac. Din pedeapsa aplicată lui Mavrichie i s-a dedus durata reţinerii şi arestului preventiv. Judecătorii au admis în parte acţiunea civilă formulată de Liliana Pîrvu, soţia lui Caiac, obligându-l pe Mavrichie la plata sumei de 40.000 de lei despăgubiri civile şi 50.000 de lei daune morale.

La Curtea de Apel au rămas 18 ani

Apărătorii lui Mavrichie, dar şi părţile civile şi procurorii, au făcut apel împotriva sentinţei date de judecătorii Tribunalului Dolj, dosarul fiind înregistrat pe 9 iulie 2009 la Curtea de Apel Craiova. Pe 18 ianuarie 2010, judecătorii Curţii de Apel Craiova s-au pronunţat. Au admis apelurile formulate de inculpat şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, iar pe cel al Lilianei Pârvu l-au respins.
Astfel, judecătorii au desfiinţat în parte sentinţa dată de Tribunalul Dolj, schimbând încadrarea juridică în cazul infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor (a mai fost introdus şi alineatul 1 al art. 279 din Codul Penal), însă Mavrichie a fost condamnat tot la cinci ani de închisoare pentru comiterea acestei infracţiuni.
În ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de omor calificat, instanţa s-a dovedit mai blândă decât Tribunalul Dolj şi i-a redus pedeapsa iniţială, condamnându-l la 18 ani de închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi. Judecătorii au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea. De asemenea, Mavrichie a fost obligat să plătească 126,08 lei, cheltuieli de spitalizare către Spitalul de Urgenţă Craiova. Celelalte dispoziţii ale sentinţei date de tribunal au fost menţinute. 

Pedeapsă definitivă

Atât procurorii, cât şi inculpatul şi partea civilă au atacat cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărârea Curţii de Apel Craiova. Vineri, Înalta Curte a respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpat şi partea civilă, urmând ca Mavrichie să execute pedeapsa dată de Curtea de Apel Craiova. Pentru că din pedeapsa de 18 ani de închisoare i s-a dedus durata arestului preventiv până la zi, Marian Mavrichie va mai sta după gratii puţin peste 16 ani. Decizia Înaltei Curţi este definitivă.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

35 COMENTARII