Ştiţi panica aia atunci când eşti prins printre blocuri de o haită furioasă de lătrăi? Raţiunea se stinge în faţa caninilor albi picurând bale. Ţi-e frică. Te apleci defensiv spre o piatră. Îşi înteţesc lătratul şi mai tare, buza superioară li se cutremură violent deasupra gingiilor. Te retragi cu ochii spre ei, păşind orbeşte în spate, fără să ştii dacă acolo te aşteaptă căscată o gură de canal sau muşcătura usturătoare a celei mai periculoase potăi: cea tăcută.
Prea puţine vorbe şi explicaţii inteligibile ale crizei s-au făcut auzite în ultimele săptămâni. Se manipulează zilele astea mai abitir decât a făcut-o cineva vreodată în România ultimului deceniu. Se minte cu gândul, cuvântul, cu fapta şi omisiunea, dar nimeni nu spune „din vina mea, din prea mare vina mea“.
Ogarii
Liberalii se oferă fecioare spre sacrificiul guvernării. Argumentul lor cel mai frecvent este creşterea economică consistentă a României din perioada guvernului Tăriceanu. „Românii nu vor uita cât de bine le-a fost în timpul liberalilor“, spun ogarii partidului condus oficial de Crin Antonescu. Dar dincolo de realitatea că liberalii nu au ştiut să capitalizeze acea prosperitate temporară, nimeni nu suflă un cuvinţel despre faptul că, în perioada 2006-2008, numeroase ţări au raportat creşteri economice de neimaginat până atunci.
124 de ţări au avut creşteri economice de cel puţin 4%, printre ele numărându-se nu doar România, ci şi 30 de state africane. Privită în acest tablou complet, creşterea economică din acea perioadă nu mai este rodul unei guvernări iscusite, ci al unei prosperităţi economice globale excepţionale.
Căţeii
„Genocid social“ latră căţeii înfometaţi de o prea lungă blocare în opoziţie a PSD-ului. Dar ce omit social-democraţii lui Victor Ponta să spună este că, începând cu anul 2000, puterea de cumpărare a profesorilor români este într-un continuu declin. Un deceniu de sărăcire patronată cinci ani de PSD şi alţi cinci ani de PNL şi PD-L. Se varsă lacrimi pentru familiile tinere şi mamele distruse de noua austeritate, dar despre exemplul bogatei Germanii nu se vorbeşte pentru că nu se potriveşte tabloului convenabil. Tinerii căsătoriţi nu primesc nici un ajutor social din partea statului german, iar indemnizaţiile pentru părinţi se rezumă la 67% din salariu pentru un singur an de concediu postnatal (spre deosebire de cei 85% pentru doi ani acordaţi în „mult mai bogata“ Românie).
Şi programul alternativ oferit de PSD este foarte subţire, bazându-se pe câteva principii enunţate de socialiştii europeni şi defilând cu aceleaşi sloganuri camuflate în măsuri de criză: reducerea evaziunii fiscale, îmbunătăţirea colectării la buget sau înfiinţarea de locuri de muncă. Cum vor fi aplicate toate aceste măsuri? Prin copierea unor soluţii bulgăreşti şi prin iertăciunea de la plata taxelor a întregii linii de IMM-uri de partid. Genial hau-hau, nu-i aşa?
Buldogii
Am ajuns şi la buldogii umflaţi ai democrat-liberalilor. Toate bombardamentele mediatice lansate în capul lor sunt gălăgie inutilă. Ar fi suficient să se spună că, la şase ani de la faimosul „Să trăiţi bine!“, un profesor de liceu din România anului 2010 îşi poate cumpăra la fel de multe pâini precum un profesor de liceu din România anului 1893 (un profesor avea în 1893 un salariu de 350 de lei, având puterea de cumpărare a 2.200 de lei noi).
Traian Băsescu face astăzi carieră cu noul: „Nu avem alternativă!“, inspirat, probabil, din identica formulă a lui Margaret Thatcher, britanica „doamnă de fier“ care şi-a început evoluţia politică desfiinţând laptele gratuit acordat elevilor englezi, scopul fiind aceeaşi reducere a cheltuielilor bugetare. Dar spre deosebire de intransigenta „doamnă de fier“, pentru care compromisul nu exista, pentru Traian Băsescu compromisul rămâne un joc valabil.
Două anchete publicate de Hotnews.ro ridică întrebări asupra aluatului din care este croit liderul politic Traian Băsescu: de fier în faţa poporului, flexibil în interiorul PD-L? Traian Băsescu vrea să salveze România având alături politicieni compromişi. Dar asta nu se poate. Dacă aceşti buldogi sătui nu vor dispărea atât din guvern, cât şi din afacerile cu statul, Traian Băsescu va rămâne în istorie nu ca preşedintele României, ci ca masculul alfa al unei haite de lătrăi.
Mi-e frică, da. Dar nu de lătrăturile lor furioase, ci de întunericul ce se aşterne în faţa mersului nostru de-a-ndărătelea. De lipsa lor de smerenie şi de faptul că nu se găseşte unul printre ei care să spună: „Fraţilor, vina în parte e şi a mea“.
Mi-e frică pentru că istoria dovedeşte că în astfel de perioade, de declin economic şi degradare a elitelor conducătoare, în vidul de încredere creat se pot ivi lideri profetici, vecini atât cu nebunia, cât şi cu apetitul pentru revoltă al oamenilor.
Mi-e frică de cea mai periculoasă potaie, care acum tace.
