Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a anunţat, miercuri, că din cauza inundaţiilor produse în ultimele zile în mai multe localităţi din nordul, estul, centrul şi vestul ţării, circulaţia feroviară pe opt secţii de circulaţie a fost închisă.
Potrivit CFR SA, în anumite zone au fost introduse restricţii de viteză, iar pe anumite porţiuni, după retragerea apelor şi remedierea defecţiunilor, traficul feroviar a fost reluat.
Astfel, din cauza inundaţiilor, rămân închise: secţia de circulaţie Leţcani – Dorohoi, între staţiile Ungureni – Dorohoi (secţie neinteroperabilă, închiriată), unde terasamentul de cale ferată a fost spălat pe o porţiune de 50 de metri, secţia de circulaţie Barboşi – Tecuci, între staţiile Barboşi – Şendreni, unde o linie CF este inundată în zona Km 309+000-304+000, secţia de circulaţie Bucureşti – Timişoara, între staţiile Teregova – Armeniş, deoarece, în urma alunecărilor de teren, linia a fost acoperită de cantităţi mari de grohotiş şi de mai mulţi arbori prăbuşiţi în gabarit, în zona Km 446+200-446+350 şi secţia de circulaţie Leorda – Dorohoi, între staţiile Leorda – Dorohoi(secţie neinteroperabilă, închiriată), unde o linie CF a fost inundată.