Mii de comentarii au apărut pe site-urile care au scris despre moartea Mădălinei Manole. Unii au apreciat „curajul“ de a face un astfel de gest, alţii au acuzat „egoismul şi laşitatea“ celei care a murit prin suicid. Dar a vorbi despre „curaj“ sau despre „laşitate“ într-o astfel de situaţie este o mare greşeală.
Nu faptul că televiziunile au vorbit până la saturaţie despre moartea Mădălinei Manole este revoltător. Această specie de indecenţă face parte, până la urmă, din ADN-ul mass-media din întreaga lume. Nici faptul că au apărut – instantaneu – cohortele de amici cu declaraţiile strânse clăbuci la gură, dar care-i vorbeau cântăreţei din an în Paşti nu merită indignare. În lumea noastră exhibiţionistă e din ce în ce mai greu să înţelegi că, în astfel de prilejuri, tăcerea este cea mai pură formă de respect. Însă, stupefiant este deficitul explicaţiilor clare, care să facă inutilă orice tacla pe marginea motivelor care stau în spatele unei astfel de întâmplări.
Mii de comentarii au apărut pe site-urile care au scris despre moartea Mădălinei Manole. Unii au apreciat „curajul“ de a face un astfel de gest, alţii au acuzat „egoismul şi laşitatea“ celei care a murit prin suicid. Dar a vorbi despre „curaj“ sau despre „laşitate“ într-o astfel de situaţie este o mare greşeală. Suicidul reprezintă staţia finală şi tragică a unei boli numite depresie majoră, care apare din cauza unui dezechilibru neurohormonal la nivelul creierului. Despre cei care mor de cancer nu se poate vorbi în termeni de „curaj“/„laşitate“. Este valabil şi pentru cei care mor prin suicid. O depresie majoră neglijată sau netratată poate duce, în timp, la tentative de suicid. Din nefericire, astfel de tentative sunt adeseori fatale. Nu se poate vorbi nici despre un gest curajos, dar nici despre unul egoist. Persistenţa folosirii acestor termeni demonstrează absenţa informării şi lipsa de respect pentru cel care şi-a luat viaţa.
Suicidul nu este niciodată rezultatul unui singur factor sau al unei serii de evenimente nefericite şi nici o modalitate prin care să faci faţă unor probleme personale. Criza economică sau problemele sentimentale ne afectează deopotrivă pe toţi, dar mai mult pe cei vulnerabili, cum este cazul persoanelor care suferă de depresie. Dar nu criza economică sau dezamăgirea în dragoste sunt cauza suicidului, ci depresia nediagnosticată sau tratată fără succes.
Un avertisment adresat reporterilor
Atenţia hiperdimensionată pe care presa o acordă morţii Mădălinei Manole poate fi înţeleasă, dar nu şi felul în care acest eveniment este relatat. Insistenţele reporterilor în a afla conţinutul mesajului de adio sau tipul de substanţă folosită sunt necugetate şi lipsite de profesionalism. Manualele de jurnalism insistă asupra evitării descrierii explicite şi detaliate a suicidului în mass-media. Motivul poartă numele de „efectul Werther“ şi desemnează fenomenul suicidului prin imitaţie. Prima apariţie cunoscută a suicidului prin imitaţie s-a înregistrat în 1773, când a fost publicat romanul lui Goethe, „Suferinţele tânărului Werther“. La scurt timp după apariţia cărţii în Europa au crescut cazurile de sinucidere în rândul tinerilor, care copiau metoda folosită de Werther. Acesta este fenomenul care a dus la interzicerea romanului în anumite ţări europene. Acest fenomen s-a repetat şi în urmă suicidului unor celebre vedete rock.
Avertismentul psihiatrului Ion Vianu este hotărât: „Aşa cum numărul omorurilor este mai mare în ţările unde accesul la armele de foc este facilitat, sinuciderea este şi ea favorizată de accesul prea larg la informaţia despre sinucidere şi, mai ales, de descrierea amănunţită şi complezentă a modului de sinucidere. O informaţie despre sinucidere, despre modul cum a fost ea pusă în act este, într-un fel, o invitaţie la sinucidere. De aceea nu se poate sublinia îndeajuns că, din punct de vedere al eticii jurnalistice, informaţia despre sinucidere trebuie să fie de o sobrietate, de o reţinere extremă. Mai ales nu trebuie să dea nici o informaţie despre modul de operare a actului fatal“.
Mituri despre suicid
Mitul: Oamenii care vorbesc despre sinucidere nu vorbesc cu adevărat serios şi e puţin probabil să se sinucidă.
Faptele: Se întâmplă frecvent ca oamenii care se sinucid să spună cuiva că nu mai au pentru ce trăi sau că nu mai au nici un viitor. E posibil ca unii chiar să spună că ar dori să moară. E posibil ca oamenii să vorbească despre suicid pentru a obţine atenţia de care au nevoie, dar e foarte important ca oricine vorbeşte despre sinucidere să fie luat foarte în serios.
Mitul: Odată ce o persoană a avut o tentativă serioasă de suicid, e puţin probabil ca acea persoană să mai încerce şi a doua oară să se sinucidă.
Faptele: Cei care au încercat să se sinucidă o dată sunt de 100 de ori mai predispuşi decât populaţia în general să încerce din nou. Aproximativ patru din zece oameni care au murit prin suicid au mai avut tentative anterioare.
Mitul: Dacă o persoană are intenţii serioase de a se sinucide, atunci tu nu poţi face nimic.
Faptele: Ideile suicidare sunt adesea doar o stare temporară. Dacă cineva poate avea un tonus scăzut şi poate fi stresat pentru o perioadă consistentă de timp, adevărata criză suicidară poate dura puţin. Oferirea de ajutor adecvat şi suport emoţional la timp poate reduce riscul de suicid al celor care experimentează stări de nefericire profundă.
Mitul: Să vorbeşti despre sinucidere e o idee proastă pentru că poţi da cuiva idei să încerce.
Faptele: Când cineva are idei suicidare, de obicei nu doreşte să-i îngrijoreze sau înspăimânte pe cei din jur, aşa că nu vorbeşte despre intenţiile sale. Întrebându-i direct despre suicid, le daţi permisiunea să vă vorbească despre cum se simt. Oamenii care au trecut printr-o astfel de criză spun frecvent că a fost o imensă uşurare pentru ei să poată vorbi despre ideile lor suicidare. Odată ce cineva începe să-şi exploreze şi să vorbească despre sentimentele şi temerile lui/ei, şansa de a descoperi şi alte alternative la suicid creşte.
Mitul: Oamenii care ameninţă că se sinucid doar caută atenţie şi nu trebuie luaţi prea în serios.
Faptele: Astfel de oameni vorbesc despre gândurile lor doar pentru că în acest fel solicită ajutor. Reacţia apropiaţilor şi oferirea atenţiei de care aceste persoane au nevoie le pot salva viaţa. O tentativă de suicid trebuie întotdeauna să fie luată în serios.
Mitul: Oamenii cu idei suicidare vor să moară.
Faptele: Oamenii cu idei suicidare nu vor în realitate să moară, ei, de fapt, nu îşi mai doresc să trăiască viaţa pe care o au. Oferirea de suport emoţional şi discutarea diferitelor opţiuni îi pot ajuta pe aceşti oameni să depăşească faza suicidară.
„Manifestarea comportamentului suicidar diferă de la o persoană la alta. Apariţia unei retrageri drastice sau a unei hiperactivităţi poate fi un semn că nu este ceva în regulă. Unii oameni au un comportament pozitiv, sunt chiar fericiţi, odată ce au luat decizia de a-şi lua viaţa. În acelaşi timp, este posibil ca manifestările să fie de furie sau nerăbdare faţă de anturajul apropiat“.
„Depresia şi comportamentul suicidar sunt frecvent asociate. Depresia este o boală tratabilă, iar suicidul poate fi prevenit“.
„Semnele că cineva doreşte să se sinucidă includ conversaţii despre «aranjarea tuturor afacerilor» sau exprimarea unor sentimente de eşec şi disperare“.
„Simptomele fizice ale depresiei: insomnia, pierderea apetitului sau mesele neregulate, dureri de burtă, atacuri de panică, pierderea concentrării sau energie diminuată“.
