Bulgarii desfăşoară săptămâna aceasta o campanie de dezinsecţie împotriva ţânţarilor în localităţile de pe malul Dunării. Pentru o mai mai mare eficienţă, au cerut sprijinul autorităţilor locale doljene printr-o activitate asemănătoare pe malul românesc…, dar degeaba.
Reprezentanţi ai municipalităţilor din Bulgaria şi din România au participat de-a lungul timpului la mai multe întâlniri şi forumuri în care s-a discutat despre campania de dezinsecţie împotriva ţânţarilor în localităţile de pe malul Dunării. O acţiune concentrată pe ambele maluri ale Dunării este soluţia pe care au găsit-o administraţiile locale. Pentru punerea ei în aplicare e nevoie însă de voinţă şi, evident, bani.
Autorităţile bulgare au reuşit să se descurce. În urmă cu o săptămână, directorul general responsabil de Protecţia Civilă în Bulgaria a transmis o adresă Ministerului Administraţiei şi Internelor din România prin care informa că, în perioada 20 – 27 iulie, toate municipalităţile de pe teritoriul republicii vecine de-a lungul Dunării, cu avioane şi cu mijloace terestre, vor desfăşura activităţi de tratare a zonelor respective pentru distrugerea familiilor de ţânţari. „Vă adresez respectuos rugămintea de a ne sprijini în această activitate, dacă este posibil, prin activităţi similare în judeţul pe care îl coordonţi, în perioada menţionată mai sus“, se arată în adresa Directoratului de Protecţie Civilă din Bulgaria către MAI şi pe care ministerul a transmis-o, mai departe, Prefecturii Dolj.
Autorităţile române se plâng de lipsa banilor
Pornind de la ideea că „tratamentul“ aplicat în regiunea Dunării de către autorităţile bulgare va duce la migraţia familiilor de ţânţari peste fluviu, în localităţile de pe Valea Dunării, prefectul Eugen Georgescu a transmis adresa către Consiliul Judeţean (CJ) Dolj.
Reprezentantul guvernului în teritoriu a afirmat că a solicitat CJ să comunice dacă au o acţiune asemănătoare programată în acea perioadă şi că a transmis şi o radiogramă a ministerului în care ni se cerea sprijinirea acţiunii părţii bulgare. „Am vorbit de mai multe ori cu guvernatorul Vidinului, care m-a întrebat dacă intervenim ori dacă este nevoie ca ei să amâne acţiunea până suntem şi noi gata, să fie o intervenţie concentrată. Dar nu vor să facă. Au spus că nu au bani prevăzuţi în buget. Atunci de ce au mai înfiinţat Direcţia de Protecţie a Plantelor, pe care acum au trecut-o la SC Lucrări Drumuri şi Poduri? Costurile estimate sunt de 700.000 – un milion de lei. Comunele nu au bani. Dacă nu se face dezinsecţia peste tot, se face degeaba“, a declarat prefectul Eugen Georgescu.
Dezinsecţia numai pe alocuri este inutilă
Iulian Şelişteanu, primarul comunei Rast, este de aceeaşi părere, în sensul că dezinsecţia este ineficientă dacă nu se face în toate localităţile de pe Valea Dunării. „Este o problemă pe care o tot discutăm de trei ani. Eu, pentru localitate, dau cu substanţe dacă este nevoie, dar vă spun că dacă nu dă toată lumea e degeaba“, a spus primarul Selişteanu. Nicolae Drăgoi, primarul din Bechet, a declarat că nu are prins în bugetul din acest an bani pentru o asemenea intervenţie şi, din această cauză, nici nu întreprinde o acţiune asemănătoare cu cea a autorităţilor bulgare. În ceea ce priveşte adresa amintită, consiliul judeţean a răspuns Prefecturii Dolj că, în perioada 20 – 27 iulie, nu este programată nici o activitate de tratare împotriva familiilor de ţânţari. O acţiune de acest gen nu este programată nici în altă perioadă, pentru că, potrivit explicaţiilor vicepreşedintelui CJ, Dan Mogoş, nu sunt prevăzuţi bani în buget. „În mod normal, acţiunile de acest gen cad în sarcina consiliilor locale respective. Situaţia inundaţiilor din 2005-2006, când s-a efectuat o activitate de aceste gen, a fost o excepţie şi s-a făcut cu bani din fondul de rezervă al guvernului. Consiliul judeţean intervine într-o situaţie de urgenţă, într-un caz de risc mare de izbucnire a unei epidemii, spre exemplu, dar după ce autorităţile competente în domeniu cum este, de pildă, Ministerul Sănătăţii ori Direcţia de Sănătate Publică emit o avertizare în acest sens. Or, noi nu am primit nici un fel de înştiinţare de acest fel“, a declarat Mogoş.