Onor de suflet la Imn şi Tricolor

Din nou, a câta oară, tupeul iredentei maghiare provoacă: vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, cetăţean român de naţionalitate maghiară, instigă la dezmembrarea teritorială a României şi la ieşirea minorităţii etnice maghiare din România, la lupte de stradă în Ardeal,  îndelung pătimitul (şi iertătorul) nost’ Ardeal! „Nu-i român cel ce nu simte/ Ca pe propriul crez moral/ Cele trei cuvinte sfinte/ Mamă, tată şi Ardeal“ (Adrian Păunescu). Îmi amintesc de spectacolele Cenaclului Flacăra, adevărate lecţii de limbă română, de istorie, de iubire de neam şi ţară. Mii, zeci de mii de români de toate vârstele cântau solemn, în picioare, pe la începutul anilor ‘80 ai secolului trecut, „Colindul Ardealului“, pe versurile lui Adrian Păunescu. Românii ascultau şi cântau solemn, în picioare, nu doar la lecţiile itinerante din Ardeal, ci oriunde în ţară, de la Craiova la Suceava şi de la Baia Mare la Constanţa. Recompun în memorie şi cânt cu sufletul acest cântec, posibil oricând a fi un Imn al României, pentru că în el se regăsesc unite-n cuget şi simţiri toate provinciile istorice româneşti.
…„Tu Ardeal, tu Ardeal/ Îţi suntem oşteni/ Templu sfânt, templu sfânt/ Munţii Apuseni/ Că tu ne eşti vatră/ Şi din piatră-n piatră/ E tăria unui neam de moţi/Asta-i ţara noastră/ Noi nu stăm în gazdă/ Horea-al nostru-i risipit pe roţi/ Ne-au furat barbarii/ Ne-au căznit mai-marii/ Dar avem în piepturi şapte vieţi/ Ne vibrează-n sânge/ Pân’la Putna plânge/ Clopotul ce bate la Râmeţi“…„Unde-i Avram Iancu/ Să mai frângă rangul/ Celor ce Ardealu-l vor pustiu/ Iată că răsare/ Iancu din oricare/ E-n puterea fiecărui fiu“… „Nu uitaţi aceasta/ Dreaptă ne e brazda/ Şi-am lucrat-o cu-ale noastre mâini/ Fiecare munte/ Ştie-aici să cânte/ Imnul «Deşteptaţi-vă, români»“.
Despre acest cântec, „Deşteaptă-te, române“, Adrian Păunescu spunea că ar trebui să fie, că este, de fapt, Imnul României când cântecul era interzis. Profeţia poetului s-a împlinit, a creat realitatea întâmplată în decembrie 1989: în conştiinţele şi inimile românilor, cântecul devenise deja Imn Naţional. Mulţimile rosteau în genunchi „Tatăl nostru“, apoi se ridicau, mărşăluiau şi cântau cântecul până ieri interzis. Constituţia din 1991 consfinţeşte ca Imn Naţional „Deşteaptă-te, române“. Din 1998, când realităţile nu mai păstrau aproape nimic din spiritul revoluţionar al anilor 1848 şi 1989, 29 iulie este Ziua Imnului Naţional al României.
De ce 29 iulie? Pentru că la 29 iulie 1848  s-a cântat lângă fântâna din parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea cântecul „Un răsunet“, pe versurile poetului, jurnalistului, revoluţionarului ardelean Andrei Mureşanu. Muzica (până la o concludentă probă contrarie) a fost scrisă de Anton Pann. Cert este că Anton Pann citise „Un răsunet“ în publicaţia ardeleană „Foaie pentru minte, inimă şi literatură“. Impresionat de solemnitatea versurilor, a scris o muzică pe măsură. Cântecul, devenit „Deşteaptă-te, române“, i-a însoţit pe ostaşii români în tranşeele războaielor, apoi a fost interzis, cântat şoptit, din ce în ce mai şoptit, până în decembrie 1989. Să mai rămânem, să ne-ntoarcem (măcar virtual) în revoluţionarul an 1848, în 29 iulie, lângă fântâna din parcul Zăvoi. Guvernul revoluţionar provizoriu hotărâse ca în fiecare judeţ să se organizeze mari adunări populare. Funcţionarii administraţiei de district, garda naţională, un mare număr de vâlceni s-au adunat în parc. De la tribună s-a citit textul Constituţiei, iar comisarul extraordinar D. Zăgănescu a ţinut un discurs înflăcărat, jurând pe Constituţie. Printre cei care au jurat pe actul de căpătâi al unei naţii s-a aflat şi Anton Pann. Iată ce frumos a surprins D. Zăgănescu, în raportul său, prezenţa lui Anton Pann în parcul Zăvoi: „În acest pompos constituţiu aflându-se dumnealui Anton Pan, profesor de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de profesie au alcătuit o muzică vocală cu nişte versuri preafrumoase puse pe un ton plin de armonie şi triumfal cu care au adus entuziasmul de patrie în inimile tuturor cetăţenilor“.
Dar… „audiatur et altera pars“ (Seneca). Ei bine, da, există o „parte“ care pledează pentru Gheorghe Ucenescu ca autor (şi acesta, parţial!) al muzicii Imnului nostru de azi. Pe scurt, argumentele „părţii în cauză“: poetul şi revoluţionarul ardelean, bistriţean prin naştere, braşovean prin adopţie, Andrei Mureşanu (1816-1863), înflăcărat de idealurile revoluţionare, scrie într-o dimineaţă de mai a anului 1848 poezia „Un răsunet“. Poetul le citeşte poezia unor prieteni, la o întâlnire în Şcheii Braşovului. Impresionat de versuri, Gheorghe Ucenescu intonează pe fondul recitării linia melodică a unui vechi cântec religios (cu autor necunoscut), „Din sânul maicii mele“. Să fie linia melodică a Imnului un fel de „cover“, o „updatare“ a lui Gh. Ucenescu după o linie melodică veche, preluată şi de Anton Pann?
De-a lungul timpului, orânduirile politice şi-au pus amprenta asupra Imnului Naţional, acesta fiind când regalist, când republican, când comunist: 1862 – 1844 „Marş triumfal în onoarea Prinţului Domnitor“, compus de Eduard Hubsch, 1884 – 1947 „Trăiască Regele“, pe versurile lui Vasile Alecsandri, autorul muzicii – necunoscut, 1948 – 1953 „Zdrobite că tuşe“, pe versuri de Aurel Baranga, 1953 – 1977 „Te slăvim, Românie“, pe versuri de Eugen Frunză şi Dan Deşliu, 1977 – 1991 „Trei culori“, pe versuri de Ciprian Porumbescu (dar, vai, „masacrate“ politico-ideologic). În Republica Moldova: 1945-1991 „Moldova Sovietică“, 1991-1994 „Deşteaptă-te, române“, din 1994, „Limba noastră“, pe versurile lui Alecu Mateevici.
Cu siguranţă, şi în România, şi în ţara „soră basarabă“, mai devreme sau mai târziu (când românul se va deştepta, dar nu spre a se culca la loc), se vor schimba imnurile naţionale. Cine poate şti care vor fi sau… care va fi?…
…Mi-e dor ca ţara mea, România, să urce mereu pe podium, pe cea mai înaltă treaptă, în competiţiile mondiale ale valorilor (nu doar sportive), să privesc Tricolorul urcând pe cel mai înalt catarg, să cânt Imnul, emoţionat, cu lacrimi în ochi şi cu „nodul în gât“, cu mândrie că sunt român!
Onor de suflet, la Imn şi Tricolor!