Îi vedea în fiecare zi – aveau gaşcă. Nu stăteau la taclale cu ăştia ca el. Când i-a zis un prieten să vină, atât a aşteptat. În scara blocului, l-a privit cum amestecă în fiolă praful maroniu, sarea de lămâie şi apa turnată după ochi şi cum aprinde bricheta să încălzească amestecul. Apoi, a strâns mâna şi a-ntors capul. Acul a intrat încet în venă, pompând, până la prima liniuţă, prima doză de heroină.
„Eram ca un mieluşel. Mă legănam în faţă şi-n spate ca un copil de la orfelinat din cauza durerilor. Aveam frisoane… Era vară şi eu îmi luam geacă groasă pe mine“, îşi aminteşte cum ajunsese. Când a intrat după gratii avea 16 ani fără două luni. Ironia sorţii, închisoarea a fost colacul de salvare pentru Piti.
A copilărit în Rahova, la câteva minute de mers printre blocuri de Ferentari. „Aţi văzut cum e în filmele americane, alea cu negri, cu traficanţi? Ceva de genul ăsta e şi acolo. Pe unde mergeai, în scările de bloc sau printre clădiri, îi vedeai consumând, băgând în venă“. Rămăsese singur, cu părinţii. Ceilalţi fraţi, mai mari, se căsătoriseră, se mutaseră, aveau viaţa lor. El era mezinul. Şi-a făcut prieteni. Avea gaşca lui. Toţi „clean“. Neinteresanţi. Nu era nici unul la înălţimea celor „tari“: îi vedea în fiecare zi, siguri pe ei, n-aveau treabă cu nimeni, parcă erau rupţi de loc. Cât îşi dorea să fie în acelaşi anturaj! Ştia ce făceau. Voia să-ncerce şi el, da’ nu ştia cum, îi era teamă de-ai lui. Într-o zi, un băiat din gaşcă a îndrăznit. Şi s-a-ntors cu povestea: fusese bine, nu-i păsase de nimic câteva ore, se simţise altfel. Fericit. Era mai hotărât ca niciodată. Când l-a „invitat“, n-a ezitat o secundă. Fără bani, normal, c-aşa se face. Nu-şi mai aminteşte decât că era în faţa blocului când l-a chemat. S-au dus mai departe. L-a privit cu un nod în gât în timp ce pregătea bila. Era atât de curios, încât ar fi încercat chiar şi dacă povestea amicului ar fi fost cea reală.
Prima doză
Avea fiecare seringa lui. Auzise că nu e bine să foloseşti una singură, erau băieţi care luaseră hepatită astfel. În cartier se vorbea tot timpul despre cum se face. Aveau seringi de insulină, „cu liniuţe din alea, ştiţi? Apoi, amestecul se încălzea la brichetă, da’ cu grijă, să nu se spargă fiola. A tras până la prima liniuţă, că la început, dacă faci mai mult decât îţi permite organismul, poţi să intri în comă“, povesteşte Piti. Aşa-i e porecla, căpătată de la tovarăşii de cartier. Când a fost gata, şi-a strâns mâna – n-aveau garou -, să oprească circulaţia, a-nchis ochii şi a-ntors capul….
„N-am simţit mai nimic. Eram puţin ameţit şi-atât. M-am enervat, am crezut că trebuia o doză mai mare. Ţin minte ce-mi pusesem în cap. Da’ ce? Am făcut degeaba? Trebuia să mai încerc, să mă simt cum se simţise şi el. Zicea că eşti fericit, că te vezi nu ştiu unde“. Râde acum. „Eram prostuţ. Crezusem ce-mi povestise“. Una dintre descrieri se potrivea totuşi: nu-i mai păsa…
Heroina are, practic, acelaşi spectru de acţiune ca şi morfina, în schimb, are un efect analgezic de cinci până la zece ori mai puternic, fiind şi euforizantă. La fel ca morfina, estompează activitatea intelectuală a omului şi influenţează starea sa psihică, eliminând frica şi proasta dispoziţie. Sub influenţa heroinei, consumatorii par a fi din cale afară de fericiţi. Nevoile lor sunt complet satisfăcute. Unii povestesc despre „flash“-uri, un fel de flux dinamic, de plăcere care cuprinde întreg corpul imediat după injectarea în circulaţia sanguină (http://www.ana.gov.ro/rom/opiacee.htm).
Senzaţia din corp, din minte
Între prieteni, a-nceput să se laude. Se simţea „mai sus, aşa“. A doua oară a fost… a doua zi. „Aproape nu mă luase somnul peste noapte. Numai acolo mă gândeam“. S-a întâmplat cu cealaltă gaşcă. Cu băieţii mari. „M-am ameţit, da’ parcă era tot ca data trecută. Da’… asta pentru că nu ştiam să creez senzaţia în corp, în minte“. Acum ştie că starea sa depindea şi de produsul consumat, de forma în care ajungea în România.
Heroina se extrage prin transformarea morfinei obţinute din opiumul brut, adăugându-se diferite substanţe chimice într-un proces chimic simplu, în mai multe etape, este scris pe site-ul oficial, Agenţia Naţională Antidrog. Gradul de puritate însă este în relaţie directă cu priceperea şi experienţa „chimistului“ care o prepară. Heroina pură, „neîntinsă“, ajunge foarte rar pe piaţă. De multe ori, laboratoarele de preparare adaugă încă din producţie anumite substanţe, cu intenţia de a produce anumite efecte. Spre exemplu, adaosul de stricnină. Această substanţă, utilizată printre altele ca rodenticid, are efect stimulator, administrată în cantităţi mici, iar consumatorul ar putea, astfel, conştientiza mai bine trăirile din timpul stării de euforie.
Nevoia
„Era vreo 250 de mii (lei vechi – n.r.) o doză şi erau ceva bănuţi. Se făcea piaţa cu ăia“. Puneau toţi bani, făceau vreo şase şi fiecare avea câte o liniuţă. Începuse să se simtă bine: „Era o stare de linişte, nu eram fericit… da’ mai nepăsător, nu mai dădeam importanţă la orice. Totul venea de la sine. E bine. Nu ai halucinaţii, nu visezi“. Însă, organismul începuse să-i dicteze ritmul: chiar dacă încerca mai puţin, corpul îşi avea propria măsură. Singura teamă era să nu afle părinţii. La început, nu-şi făcea griji, veneau seara, la 8. Însă, avea nevoie de bani. Nu se ducea niciodată singur, chiar dacă ştia cum stau lucrurile. Era însă copil şi traficanţii nu voiau să se încurce cu el. Atunci lua un prieten mai mare. Dar nici el nu venea degeaba. Trebuia să-i lase şi lui parte. „Deja aveam un fel de febră, da’ nu din aia care te pune la pat.
Şi-mi puneam în cap că am răuri: dacă nu consum e naşpa“. Când a furat prima dată bani din casă nu s-a gândit decât că are nevoie de ei ca să-şi ia doza…
Furtul
Ca şi cu prima doză, a fost greu până a luat bani prima dată. Când părinţii au observat că lipsesc, a negat orice legătură. Îl ştiau cuminte, aveau încredere în el, cum să facă asta? Piti nu vedea prăpastia. Singura grijă era să aibă bila la timp. În săptămâna în care a furat din casă primul obiect – mic, să nu se observe – l-a văzut o vecină, într-o scară de bloc. Era pregătit, cu seringa în mână. „M-a spus alor mei. Acasă, m-au controlat, au văzut semnele de ace“. A recunoscut, promiţând că nu mai face. Atunci l-au dus la spital – „nu mai ştiu unde, ştiu că era 9, pentru probleme cu psihicul. Îmi făceau nişte injecţii în fund de nu mai puteam să stau în picioare. Nici nu mă dădeam jos din pat“. Avea 15 ani atunci. A ieşit din spital fără forme. A plâns, a promis şi i-a convins pe părinţi că nu mai poate sta acolo, că „n-o să mai facă“. Acasă, toată lumea i-a făcut morală: mama, tata, fraţii, unchii, verii. Obiceiul îşi cerea însă tributul. Analizele arată că „administrarea injectabilă a heroinei de şapte până la zece ori poate determina, în împrejurări favorizante, dependenţa, cu toate consecinţele ulterioare. Capacitatea de a da dependenţă a heroinei este extrem de mare, mai mare decât la orice altă substanţă“. Piti începuse cu varianta injectabilă. În mediul în care trăia, tinerii de vârsta lui rar făceau altceva. Împrejurările erau favorizante. „Toţi cei care stăteau în cartier făceau asta. Şi copiii cuminţi s-au dat după noi. Aveam un prieten din alt cartier. Îi spuneau Bogatu’. Lui chiar nu-i lipsea nimic. Şi s-a băgat…“.
Coşmarul. Metadona
În câteva zile s-a întâmplat din nou. „Aveam de la cine să iau, ştiam ce şi cum, eram… calificat“. Zâmbeşte ironic. Dar banii rămăseseră o problemă. La şcoală renunţase. Părinţii nu-i mai dădeau de cheltuială. Prietenii erau „mai strânşi“, fiecare pentru el. S-a dus cu băieţii. „Eu eram ăla de 6. Prima dată, ne-am dus la o femeie bătrână – că era cel mai simplu – vindea verdeţuri jos, lângă o bordură. Apoi, eu cu prietenul meu luam telefoane mobile de la copii. Nu conta nimic. Eram în stare de orice să fac rost de bani. Nici nu mă mai gândeam“. Cu fiecare zi, părinţii îl pierdeau tot mai mult. Odată, l-au dus cu forţa la dezintoxicare. A fugit. Nu mai trecea pe acasă cu zilele, dormea pe la prieteni. Au încercat să-l ducă şi la ţară, la bunici, gândindu-se că-l ţin departe de tentaţie. S-a întors singur. „Mama plângea continuu şi încerca să stea de vorbă cu mine“. De dragul ei şi din cauza durerilor, a încercat să se lase, luând metadonă, „din teren“. „Când mă trezeam dimineaţa, trebuia să stau vreo zece minute în poziţia aia. Mă dureau oasele atât de rău încât credeam că or să se rupă toate. Era crunt. Stăteam aşa, liniştit, până-mi reveneam. De multe ori mergeam cocoşat pe stradă. De asta spun că eram în stare de orice. Până-mi luam doza. Cu heroina trece orice durere. Nu te mai doare capul, măseaua, trece tot“.
Efectele heroinei
Pe site-ul Agenţiei Naţionale Antidrog, detaliile despre consecinţele injectării heroinei sunt menţionate clar: odată cu dispariţia efectului opioid, absenţa stării de fericire este percepută amplificat în realitatea obiectivă. La o nouă administrare, dispar depresia şi simptomele de sevraj fizic. Manifestările de sevraj la dependenţa de heroină ajung de la tulburări vegetative uşoare (transpiraţii, senzaţie de frig, frisoane) până la colapsuri circulatorii grave, durere la nivelul membrelor, abdomenului, oaselor şi muşchilor, tulburări de somn persistente, dureri colicative şi crize convulsive. Consumatorii deja dependenţi sunt obligaţi să-şi reinjecteze heroina din ce în ce mai des, pentru a evita sevrajul. Frecvenţa injecţiilor, respectiv a cantităţii injectate per doză, trebuie crescută mai repede decât în cazul celorlalte stupefiante comparabile ca efect. De acest fapt se leagă potenţialul criminogen ridicat al heroinei. Deoarece preţul este ridicat şi cantitatea consumată atinge ordine de mărimi considerabile, dependentului nu-i rămâne altă posibilitate decât să-şi asigure cantitatea necesară prin comiterea de aşa-numite „infracţiuni de procurare“. Infracţionalitatea directă şi indirectă legată de procurarea heroinei apare mai rapid şi se manifestă mai intens decât în cazul dependenţei de alte substanţe.
…Salvarea…
I-au spus că-l duc la secţie, să dea nişte declaraţii. Avea 16 ani fără două luni. „Într-o noapte, când ne-au prins, un poliţist mi-a spus să fiu liniştit, că sunt minor şi n-au ce să-mi facă. Asta am avut-o tot timpul în minte pe urmă. Ştiam că sunt acoperit“. În arest, a intrat la dezintoxicare. A stat două săptămâni pe metadonă, până când a refuzat tratamentul. „Dormeam aproape tot timpul. Nu mai ştiam când e noapte, când e zi. Senzaţiile alea urâte dispăruseră şi am vrut să mă opresc“. Puşcăria sau moartea. Altceva nu crede că l-ar fi putut scoate din iad. Ştie că părinţii n-ar fi putut face mai mult decât au făcut. Dacă te-ai împrietenit cu cine nu trebuie… Poate, dacă ar fi ştiut foarte bine care sunt urmările şi n-ar fi apucat să facă prima injecţie, poate dacă n-ar fi ieşit cu băieţii din cartier, dacă n-ar fi locuit acolo, poate… În 2008, înainte să fie din nou închis pentru că nu s-a prezentat la un proces, a trecut prin Rahova. Părinţii sunt plecaţi în Spania acum. Dar au rămas ceilalţi: „copiii ăia pe care îi ştiam … cu muci la nas, vorba-ceea, i-am găsit cocoşaţi, jegoşi, cu barbă. Dacă n-aş fi fost arestat…“. Dă din cap, neîncrezător. Nici lui nu-i vine să creadă că închisoarea a fost soluţia. „Ştiu pe cineva care a făcut supradoză. Era însurat, avea copii. Ne-am dus la înmormântare şi… el era mort şi la câţiva metri mai departe, pe un mormânt, băieţii îşi pregăteau seringile. Eşti conştient: ştii ce se-ntâmplă, ştii unde te duci, da’ nu mai poţi să te opreşti…“.
Tinerii, cei mai vulnerabili
Conform Raportului naţional privind situaţia drogurilor în anul
2009, heroina are cea mai mare prevalenţă în grupa de vârstă 19-24 ani (2,1%), urmată de grupele de vârstă 15-18 ani (1,0%) şi 25-34 de ani (0,8%). Pe plan local, prevalenţa privind consumul de heroină la nivelul anului 2008, conform studiului realizat în mediul şcolar pe un eşantion de 1.032 de elevi de liceu, este de (0,7%). Datele sunt obţinute de la Florin Nicolăiţă, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Dolj
