Băile Olăneşti – Oameni şi locuri

În presa noastră am citit de multe ori despre serviciile precare oferite de turismul românesc. În câteva rânduri, şi eu am denunţat lipsa de organizare şi de civilizaţie din unele staţiuni de odihnă de pe litoral sau de la munte. În Olăneşti însă, am avut parte de o mare surpriză. Am luat masa de prânz în mai multe locaţii, la restaurante sau pe terase. Servirea, ireproşabilă. Mâncarea, deşi am luat de post, foarte bine gătită, mai ales ciorba de legume. Preţurile, destul de accesibile. În vreo trei locaţii, cu 35 de lei pe zi de persoană se pot lua toate cele trei mese ale zilei.
Ospătarii, recepţionerii, proprietarii de pensiuni sau de mici magazine din Olăneşti mi-au dovedit că în România este posibil turismul civilizat. Am stat de vorbă cu unii dintre ei. Mi-au povestit cu drag despre oraşul lor, despre izvoarele Olăneştiului, despre munţii din jur, despre bisericile oraşului, despre pădurea cu nuferi. Cu vorbe stângace încercau să scuze nepăsarea administraţiei locale faţă de curăţenia staţiunii sau de controversata concesionare a izvoarelor. Locuitorii din Olăneşti ştiu că bogăţia lor, funcţionarea infrastructurii turistice şi celebritatea staţiunii sunt legate de izvoarele vindecătoare. De aici şi teama lor că taxarea accesului la izvoare va reduce numărul de turişti care vin la odihnă în Olăneşti. Românii din Olăneşti trăiesc acelaşi chin ca şi noi. Criza a lovit şi oraşul lor. Turiştii sunt mai puţini şi cheltuiesc mai puţin. Teama pentru ziua de mâine bântuie şi prin Olăneşti, iar mânia împotriva politicienilor locali sau de la nivelul parlamentului, guvernului şi preşedinţiei este tot aşa de mare ca şi în restul ţării. Oamenii din Olăneşti ştiu că viaţa lor ar fi mult mai bună fără mafia politico-economică ce jefuieşte resursele locale şi naţionale. Totuşi, aceeaşi resemnare care a cuprins de prea multă vreme sufletul românilor stinge în Olăneşti orice revoltă, chiar înainte de a răbufni.
Am vizitat în Olăneşti două biserici. Biserica din centru şi biserica de lemn. Biserica centrală are două hramuri, „Izvorul Tămăduirii“ şi „Adormirea Maicii Domnului“. Această biserică a fost construită pe parcursul a zece ani, în perioada 1993-2003. Mi-au plăcut pictura şi curăţenia din jurul ei. Totuşi, mi-am regăsit pacea intrând în bisericuţa de lemn, cunoscută ca „Biserica lui Horea“. Am aflat că aceasta a fost construită în satul Albac şi că are printre ctitori pe Horea, cel care, împreună cu Cloşca şi Crişan, a condus răscoala ţărănească izbucnită în anul 1784, a iobagilor români din Munţii Apuseni. La începutul secolului XX, sătenii din Albac au hotărât construirea unei biserici de piatră, iar vechea bisericuţă de lemn a fost pusă spre vânzare unei alte aşezări fără lăcaş de cult. Fiind în călătorie prin Munţii Apuseni, omul politic Ion I.C. Brătianu, ministru de interne în guvernul Dimitrie Sturdza, a aflat şi a cumpărat cu banii săi biserica în toamna anului 1907. Ea a fost montată pe moşia Brătienilor, din localitatea Florica. În anul 1954, Patriarhul Justinian a cercetat bisericuţa aflată în paragină la Florica şi a hotărât strămutarea ei la Olăneşti, unde a fost reconstruită, reparată, urmând vechile însemnări, şi a fost împodobită cu pictură nouă şi Sfinte Odoare pe cheltuiala Patriarhiei Române. În ziua de 12 octombrie 1958, biserica a fost sfinţită.
În jurul staţiunii Olăneşti sunt şi alte locuri unde ne putem regăsi sufletul, în rugăciune şi linişte. Schitul Pahomie, din comuna Bărbăteşti, în apropiere de Olăneşti, aflat pe Valea Cheii, este ctitoria lui Pahomie monahul şi a lui Sava haiducul. Pahomie, după o veche pisanie medievală, ar fi marele ban Barbu Craiovescu, ctitorul Mânăstirii Bistriţa, care în jurul anului 1520 ar fi ctitorit schitul, împreună cu Sava, căpitanul de oaste domnească. Alt aşezământ monahal din zonă este Schitul Iezer, una dintre cele mai izolate sihăstrii din nordul Olteniei. Ctitorii schitului, pomeniţi în vechile pomelnice, sunt voievodul Radu I (1377-1383) şi fiul său, voievodul Mircea cel Bătrân (1386-1418). Un alt schit, cel de la Pătrunsa, merită a fi vizitat pentru frumuseţea peisajului şi pacea rugăciunii. A fost ctitorit în 1740 de către Episcopul Climent al Râmnicului, în amintirea mamei sale. La o distanţă de aproximativ 4 km de Olăneşti, adică la vreo două ore de mers pe jos, se află Mânăstirea Frăsinei, cunoscută ca fiind „Athosul Românesc“. Mânăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ are formă de cetate medievală şi este ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, care a zidit-o între anii 1860-1863. Sfântul Calinic a aşezat în anul 1867 o piatră de legământ, la o distanţă de aproximativ 2 km de mânăstire, unde astăzi se găsesc o biserică şi câteva dependinţe pentru cazarea femeilor. Piatra de legământ are gravate cu litere chirilice un text prin care se interzice femeilor să urce în mânăstire: „Sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor“.
Staţiunea Băile Olăneşti este aşezată într-un loc sfânt. Munţii din jur dăruiesc oamenilor, prin voia lui Dumnezeu, izvoare de tămăduire a sufletului. Voievozii şi sfinţii noştri au aşezat biserici şi mânăstiri unde ne putem afla vindecarea sufletului. Oamenii simpli din Olăneşti respectă această moştenire. Le mulţumesc că m-au făcut părtaş bucuriei lor…