Fără metafore despre pensiile care nu vor mai fi

În timp ce noi suntem ocupaţi cu tot soiul de necazuri, în miezul Europei se coace la foc continuu reforma sistemului public de pensii, care a devenit o temă de mare urgenţă în întreaga UE. În mijlocul acestei alarme, noi avem probleme de structură mai serioase decât mulţi dintre colegii europeni.  
Cu excepţia Bulgariei, România este ţara cu cea mai mică pensie din Uniunea Europeană. Aproximativ 6 milioane de cetăţeni români primesc pensii de la stat în timp ce doar 4,1 milioane sunt salariaţi. Un dezechilibru fatal al forţei de muncă agravat de faptul că doar 58% din populaţia aptă de muncă cu vârsta până în 64 de ani este angajată în prezent. Astfel, România este una dintre ţările UE cu cei mai puţini salariaţi, dar, în acelaşi timp, una dintre ţările UE cu cei mai mulţi angajaţi la stat.
Cum s-a ajuns aici? Politica de mascare a şomajului prin pensionări anticipate are vechime în România. Una din şase pensionări pe caz de boală este abuzivă, conform cifrelor prezentate de curând de premierul Emil Boc. Vârsta reală de pensionare în România este de 55 de ani, cea mai mică din Uniunea Europeană. În plus, există câteva sute de mii de „pensionari de lux“ care beneficiază de pensii uriaşe. Cea mai mică pensie din România, aproximativ 80 de euro, este de o sută de ori mai mică decât pensia acordată uneia dintre categoriile profesionale favorizate: cea a magistraţilor.
Făcea Traian Băsescu, într-un interviu la TVR, câteva afirmaţii foarte îngrijorătoare privitor la sistemul de pensii românesc: „Urmare a deciziei electorale legate de creşterea pensiilor din 2008, noi avem o perspectivă grea. Tot timpul vom avea de finanţat deficitul bugetului de pensii. Trebuie să găsim bani să împrumutăm, nu pentru investiţii, ci să adaugăm 3,7 miliarde de euro la fondul de pensii“. În perioada 2007-2008, în condiţiile unei creşteri economice bazate pe consum, guvernanţii au crescut cu 50% pensiile. Reprezentând un bazin electoral foarte important, acea măsură inconştientă economic a fost, la vremea ei, justificată electoral. Efectul se vede astăzi când, potrivit calculelor economiştilor, sistemul de pensii românesc mai poate rezista doar 30 de ani. Prin urmare, tinerii plătesc astăzi contribuţii pentru nişte pensii care nu vor mai fi.
Populaţia României îmbătrâneşte şi prelungirea recesiunii economice este deja o certitudine. În aceste condiţii, prin aplicarea unor măsuri dure, guvernul Boc a încercat să resusciteze sistemul de pensii prin reducerea acestora cu 15%. Curtea Constituţională a declarat măsura ca fiind neconstituţională, aprobând în acelaşi timp menţinerea pensiilor de lux ale magistraţilor, dar consimţind la reducerea cu 25% a veniturilor bugetarilor. Aceştia din urmă, în termeni electorali, sunt mai puţin importanţi decât pensionarii, votanţi conştiincioşi.
România are două soluţii. Fie impozitează pensiile, acestea fiind taxate în prezent cu 16%, dar doar pentru sumele ce depăşesc 240 de euro. Date fiind presiunile exercitate asupra politicienilor, este puţin probabil să vedem această soluţie adoptată. Mai există varianta creşterii vârstei de pensionare la 65 de ani pentru bărbaţi şi 60 de ani pentru femei. Este o măsură inclusă deja în noul proiect al legii pensiilor ce urmează să fie dezbătut în parlament la începutul lunii septembrie.
Varianta fondurilor private de pensii nu se bucură deocamdată de o mare popularitate. În România, aceste fonduri private ating doar 0,7% din PIB, mult sub media europeană. Este rezultatul unui paradox declanşat de corupţia endemică din ţară. Pe de o parte, oamenii nu au încă încredere în corectitudinea unor astfel de societăţi private, pe de altă parte există un contract tacit între stat şi o bună parte a numeroşilor cetăţeni mai puţin competitivi pe piaţa forţei de muncă: ne permiteţi să profităm puţin de sistem şi vă tolerăm corupţia.