O bolta de vie pe sub care nu poti trece decit aplecat si in spatele careia se ghiceste o constructie nu cu mult mai mare decit un cotet. La prima vedere, cocioaba de caramida sparta, prin ale carei gauri poti vedea soarele, te duce cu gindul la o cocina de porci pe care rimatoarele au parasit-o cu multa vreme in urma. Aici este Aleea Simnic nr.13, o adresa unde locuiesc noua oameni; jumatate tigani, jumatate romani, saraci care traiesc din ce arunca altii.
Aleea Simnicului este o straduta la marginea orasului unde guverneaza o lege a contrastelor. Printre vile somptuoase construite parca intr-un sistem concurential, citeva chichinete paraginite in care traiesc oameni ducind o viata de animale. La nr.13, pe aceasta strada locuiesc in prezent trei familii intr-o constructie sumbra in care picaturile de ploaie se strecoara mai bine decit printre crengile unui copac umbros. „Patroana“ asezamintului este Mita Stefan, o femeie care a adus pe lume 14 copii. Patru ii are inca linga ea, doi sint internati prin institutiile statului, iar restul… „S-au pierdut. Nu mai stiu pe unde sint. Unul l-a uitat una din fete prin parc, iar ceilalti…“, spune Mita cu seninatate. Nici un alt membru al familiei nu o contrazice pentru ca Mita este cea care tine friiele casei. O casa in care si sobolanii s-ar simti stingheri. Din cei patru copii ai femeii, doi sint casatoriti. Fara acte, fara nunta, doar asa, pe invoiala. Argentina are acum 16 sau 18 ani, nimeni nu pare sa stie prea bine. In urma cu sase ani, tigancusa oachesa l-a cunoscut pe Florin Croitoreasa, un roman care are cam de doua ori virsta ei. De atunci au ramas impreuna, iar in urma cu doua luni li s-a nascut un copil, Cosmin. A noua gura de hranit din casa.
Masa este servita…din gunoaie
In casa Mitei nu s-a stiut nici ce inseamna scoala, nici munca, singurul care se abate de la regula familiei fiind Florin, ginerele. Acesta spune ca a muncit o vreme ca zugrav, dar nu si-a mai gasit de lucru: „Am fost si la ELECTRO, am mai muncit si asa pe la oameni, dar acum nu mai am unde. Traim si noi cu ce putem. Mai cautam prin gunoaie, mai stringem sticle si borcane si le vindem. N-avem altceva ce sa facem!“ Ceilalti membri ai familiei, chiar daca ar vrea si ar putea munci, n-ar avea cum sa se angajeze. Si asta pentru ca nu au acte. Cautatul prin gunoaie le aduce cam 40.000 de lei pe zi, bani insuficienti ca sa hranesti cu ei atitea guri. Daca adultii se mai descurca, mezinul familiei, Cosmin, de doua luni, sufera de foame. Pentru ca alaptatul nu-l ajuta, iar copilul plinge in permanenta, parintii ii dau apa. Asa, macar sa simta si el ca are burta plina. Este greu sa intelegi cum pot sa traiasca niste oameni in conditii de care ar fugi si sobolanii. Poate indolenta, lipsa educatiei si saracia cronica i-au ajutat sa supravietuiasca si sa fie sanatosi. Ba, in plus, sa creasca alaturi de ei noua ciini, tovarasi de cautat prin gunoaie.
