Cine conduce România – Partidul sau Securitatea?

Anul 2010 poate fi considerat anul în care, pentru români, iluzia libertăţii şi a democraţiei a fost spulberată. Viaţa politică, mediul de afa-ceri, sindicatele, mass-media, justiţia sunt câmpuri de bătălie. Răsplata victoriei? Puterea discreţionară în utilizarea resurselor ţării şi controlul unei armate de semisclavi, cei aproximativ 20 de milioane de români. Dacă împrăştiem fumul înecăcios al manipulărilor de tot felul, semnele acestui război nemilos sunt vizibile.
Activitatea guvernulului, vârful de lance al uneia dintre cele două forţe implicate în „bătălia pentru România“, este condiţionată nu de mandatul cetăţenilor care au votat PDL, ci de voinţa a doar doi oameni: preşedintele statului şi reprezentantul FMI. Emil Boc a reuşit să intre în istoria ultimilor douăzeci de ani ca fiind prim-ministrul cel mai urât şi dispreţuit de popor. Dincolo de aparenţe, Emil Boc nu este incompetent sau prost, ci îl putem număra printre cei mai abili şi vicleni şefi de guvern ai României postdecembriste. Să mimezi consecvenţa prostiei şi să încasezi senin toată furia plebei este o artă, atunci când nu este o boală. Hotărârile guvernului pe care-l conduce, dezbrăcate de poleiala mincinoasă a aşa-zisului sacrificiu de azi pentru mai binele de mâine, nu sunt altceva decât măsuri gândite să recupereze de la oamenii de rând paguba făcută României de jefuitorii din mafia economică. La umbra măsurilor anticriză adoptate şi a creşterii înfiorătoare a datoriei externe contractate de guvern, „firmele de partid“ prosperă pe seama contractelor sau fondurilor europene obţinute datorită sprijinului politic. Austeritatea e doar pentru cei săraci.
Opoziţia parlamentară se mişcă lasciv, într-o pantomimă penibilă. Un exemplu edificator: votul exprimat în Camera Deputaţilor pentru adoptarea Legii Pensiilor, care a fost anulat. Legea este repusă în dezbaterea Camerei Deputaţilor. Un demers grav care spune multe despre halul în care au ajuns instituţiile democratice româneşti. PNL a fost martor şi poate chiar complice la această mascaradă. Implicarea secretarului PNL al Camerei, Mihai Voicu, este explicată pentru urechile cetăţenilor în limbajul procedural, sec şi de neînţeles, al regulamentelor Camerei. Eu, ca simplu cetăţean, mă întreb ce căuta în sala de şedinţă un deputat liberal, singurul parlamentar al opoziţiei rămas la vot, de vreme ce deputaţii liberali părăsiseră sala? Opoziţia are doi secretari, deputaţii Georgian Pop (PSD) şi Mihai Voicu (PNL). Dacă PNL dorea să transmită un semnal clar că nu susţine Legea Pensiilor în varianta PDL, atunci îşi retrăgea inclusiv secretarul Camerei. Reacţia liderului PNL, Crin Antonescu, este la fel de ciudată. Declaraţiile lui Antonescu sunt frumos colorate, incisive, argumentate, adevărate capodopere ale oratoriei politice, însă, în practică, PNL face opoziţie în aşa fel încât, la nivel de consecinţe, coaliţia de guvernământ să nu fie incomodată în parlament sau în teritoriu. În interiorul partidului, gogoaşa umflată a „guvernului din umbră“ lansată de Crin Antonescu tinde să devină o „gogoaşă înfuriată“, iniţiativa, de altfel inexplicabilă şi inutilă politic, iritând puternic câţiva membri de marcă ai elitei PNL. Şi-au pierdut liderii PNL inteligenţa politică? Există înţelegeri secrete? Sau undeva, cineva şantajează şi astfel obţine o subtilă complicitate?
„Copilul-minune“ al PSD, domnul Victor Ponta, aruncă ameninţări: PSD depune plângere penală împotriva Robertei Anastase. Un demers firesc, dată fiind ciudăţenia şi gravitatea situaţiei. Totuşi, fără să aştepte depunerea plângerii penale şi declanşarea procedurilor de anchetă, PSD acceptă relua-rea votului. Transpiră dorinţa de a se păstra o uşă deschisă spre negociere cu PDL? Sau e vorba doar de pantomimă, aşa cum bănuim că ar face PNL? Domnul Victor Ponta conduce PSD, dar pe dânsul cine-l conduce?
Mogulii şi oligarhii din umbra partidelor participă, direct sau indirect, la lupta dintre ex-PCR şi ex-Securitate. Arestări preventive, eliberări spectaculoase, probe din dosarele procurorilor făcute publice, ilegal şi imoral, de jurnalişti justiţiari, negocieri nervoase, remanieri guvernamentale şi alte fenomene curioase animă viaţa celor care controlează economia şi mass-media din România. Sindicatele participă şi ele la marea bătălie, în siajul partidelor. Megagreva anunţată s-a dovedit un bluf, graţie unei trădări de ultim moment venite din partea Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România. Cineva, undeva a primit vreo promisiune sau o şoptită ameninţare? Nu ştiu, poate e doar naivitatea unora. Vă întreb, deci, dragii mei cititori, cine conduce România: Partidul sau Securitatea?