6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024

MISS VILAU

Ministerul de Interne a declansat, din 5 septembrie, o noua actiune de control al averilor, in rindul cadrelor sale, a declarat, in conferinta de presa de ieri, secretarul de stat Zaharia Toma, prim-adjunct al ministrului de interne. In timpul controlului – care s-ar putea incheia in jurul datei de 25 octombrie – au fost descoperite 36 de cadre care au acumulat importante bunuri mobile si imobile a caror provenienta nu a putut fi justificata prin folosirea unor surse legale, a precizat Zaharia Toma. Totodata, au fost descoperite nereguli in modul de realizare a primelor verificari.

Conducerea MI a apreciat ca, la primul control, nici la nivelul unor comisii centrale, nu s-a dat dovada de raspundere si de „destula exigenta“ in clarificarea unor cazuri, aminindu-se nejustificat luarea deciziilor finale. Avind in vedere toate acestea, conducerea ministerului a hotarit „retrogradarea din functiile detinute si analizarea oportunitatii mentinerii, in actualele locuri de munca, a unor cadre de conducere sau sesizarea comisiilor de judecata“. Totodata, conducerea MI a dispus ca, la nivelul Comandamentului National al Jandarmeriei si al Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari, sa fie analizata activitatea comisiilor locale care au dat dovada de superficialitate in executarea primului control. In acelasi context, generalul Florin Sandu, inspectorul general al politiei, a declarat ca sapte dintre cadrele MI care au facut obiectul acestui control au cerut trecerea in rezerva, fara sa precizeze insa daca aceste solicitari au legatura cu rezultatele controlului.

Nu stim daca printre cele sapte cadre ale Ministerului de Interne care au cerut trecerea in rezerva se afla si politistii care au verificat averile colegilor lor doljeni. Cert este ca „raportul“ prezentat presei de catre comanda IJP Dolj ne-a stors multe lacrimi de compasiune.

Am aflat din celebra nota de presa cit de saraci si de cinstiti sint politistii nostri dragi. Si am mai aflat, citind asa, printre rinduri, ca lista celor banuiti ca nu si-ar putea justifica averile cuprindea politisti care aveau acte beton, prin care demonstrau ca nu si-au acumulat bunuri „in disproportie vadita“ cu posibilitatile legale de cistig.

Cit despre ceilalti (cei care si-au construit si cite trei case de la revolutie incoace, pe numele rudelor, ce-i drept, ori cei care isi ridica vile in comun cu renumiti reprezentanti ai lumii interlope) n-au suflat o vorbulita mai-marii politiei doljene. Acestora Gazeta de Sud le face o propunere mai mult decit indecenta. O colaborare… la numaratoare. Noi venim cu „colectia“ noastra, incompleta deocamdata, iar Domniile lor sa-si dea cu parerea, fara sa ne mai invirtim dupa codita, cum s-ar zice: despre care vilau se poate spune ca bica de frumos ce e?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS