Handbaliştii de la Energia Pandurii Târgu Jiu a învins acasă Universitatea Poli Municipal Timişoara, scor 28-22, în urma altui joc neconvingător, ceea ce a declanşat o serie de acuze între conducerea tehnică şi cea administrativă a echipei. Deşi Energia se află în fruntea Ligii Naţionale, cu şapte victorii în opt etape, gruparea gorjeană stă pe un butoi cu pulbere. Evoluţia penibilă a elevilor lui Vasile Stângă, în special în prima parte, când au găsit cu mare greutate drumul spre gol, a declanşat un război al declaraţiilor între tehnicianul Vasile Stângă şi preşedintele secţiei de handbal a clubului, Gore Popescu. Fără să scuze evoluţia echipei sale, antrenorul Vasile Stângă a amintit că jucătorii sunt neplătiţi de trei luni. „Este iarăşi o partidă pe care o câştigăm şi jucăm prost. Deocamdată, suntem în grafic. Trebuie să câştigăm trei meciuri, cu Timişoara, la Satu Mare, şi cu Bacău acasă pentru a ne îndeplini obiectivul temporar. Jucăm prost. Altfel ne antrenăm, altfel se joacă. Am cerut un psiholog, pentru că pe mine mă depăşeşte situaţia. Nu am ce măsuri să iau dacă nu s-au luat nici banii de trei luni. Nici primele de obiectiv pe anul trecut, care ni s-au promis, nu ni s-au dat. Trebuie să câştigăm ca să-i obligăm să ne dea banii“, a spus Vasile Stângă. Răspunsul a venit imediat. „Nu s-au luat banii pe septembrie, dar la jocul pe care-l practică… Nu ştiu dacă Novanc e blocat psihic, că nu a luat banii de trei luni. Sunt jucători care nu au jucat nimic de când au venit. Nu ştiu dacă vor fi schimbări din iarnă. Nu e nici o ruptură între banca tehnică şi cea administrativă. Fiecare să-şi facă treaba. Eu nu pot să fac rost de bani pentru că e extrem de greu“, a spus Popescu. Pentru Energia au evoluat: Dragomir, Ciobanu – Humberto (2 goluri), Novanc, Apolzan, Criciotoiu, Enache, Kukrika (3), Florea (11), S. Iacob (2), Giotoiu (4), Vukas (4), Stojchevski (2), Şandru.
Victorie cu scandal
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei