4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Scurte stiri

SC RECUNOASTEM TOT SRL da cu flit

Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Gorj a oprit de la comercializare aproape 400 de tuburi de insecticid care nu respectau normele de protectie a consumatorului. Au fost constatate abateri la sapte agenti economici, intre care SC RECUNOASTEM TOT SRL, SC ALSOR SRL, SC INTERBRANDS SRL. Produsele comercializate de aceste societati nu aveau pe eticheta compozitia chimica, cantitatea de material inflamabil sau instructiuni suplimentare de folosire. Toti cei sapte au fost sanctionati cu avertisment. Valoarea produselor retrase temporar de la comercializare este de aproape 14 milioane de lei.

A fost scos cu forta din casa careia i-a dat foc

Un gorjean aflat in stare de ebrietate si-a dat foc la casa cu tigara, ieri-dimineata, refuzind sa isi paraseasca locuinta la sosirea politiei si a pompierilor. Ion Tulpan, din Berlesti, a fost cu greu convins sa iasa din casa in flacari. Aflat in stare de ebrietate, barbatul a uitat sa mai stinga tigara pe care o fumase. Pompierii si politistii l-au scos cu forta din flacari pe Ion Tulpan. Prejudiciul a fost estimat la 40 de milioane de lei.

Cinci cersetori au fost ridicati de la Manastirea Lainici

Politia a ridicat din apropierea Manastirii Lainici cinci cersetori care solicitau trecatorilor sume de bani. Printre acestia erau si doi copii minori din orasul Vulcan, care au fost redati mamei lor, Georgeta P. Femeia a primit o amenda de 400.000 de lei pentru ca si-a lasat copiii nesupravegheati. Alte trei persoane au fost amprentate si fotografiate, pentru a fi incluse in baza de date a Politiei din Gorj.

Moldovean retinut la Portile de Fier I pentru iesire ilegala din tara

Un cetatean din Republica Moldova a fost retinut de politistii de frontiera de la Portile de Fier I pentru iesire ilegala din tara. Gheorghe Ignat, de 29 de ani, a iesit ilegal din Romania in 2001 si, ascuns intr-un automarfar, a calatorit ilegal pina in Grecia. La controlul documentelor, politistii de frontiera au constatat ca moldoveanul avea aplicata in pasaport stampila de intrare in tara, dar nu si pe cea de iesire. Pentru fapta sa, i s-a intocmit dosar penal, care a fost inaintat Parchetului de pe linga Judecatoria Mehedinti, cu propunerea de trimitere in judecata.

Un hot a iesit prin peretele unui magazin

Un hot a jefuit simbata noapte magazinul ROMARTA din Tirgu Jiu, dupa care a spart un perete si a reusit sa scape. Politistii au constatat ca hotul nu a apucat decit sa scotoceasca prin sertare dupa maruntis, neatingindu-se de bijuteriile din vitrine. Dupa ce a inselat vigilenta vinzatoarelor si s-a ascuns intr-un dulap, barbatul a iesit printr-o gaura facuta cu un ciocan in peretele din spatele magazinului. Liviu Balanescu, comandantul Politiei Municipale, a spus ca nu s-a reusit inca prinderea celui care a comis jaful, politistii fiind pe urmele autorului.

A murit asfixiat intr-un canal

Un mehedintean, de 47 de ani, din orasul Strehaia, a decedat la sfirsitul saptaminii, dupa ce a cazut intr-o gura de canal. Pompilica Gugu se intorcea simbata seara de la o petrecere, dar nu a observat gura unui canal, deschisa, si a cazut in interior. Potrivit politistilor din localitate, barbatul a murit asfixiat, iar capacul de canal a fost cel mai probabil sustras, pentru a fi comercializat la fier vechi.

Cistigatoarea Festivalului „Plaiul Closanilor“ este o tinara de 17 ani

Aurelia Nebunu, de 17 ani, este cistigatoarea marelui premiu al Festivalului concurs „Plaiul Closanilor- munte, munte, brad frumos“, incheiat la sfirsitul saptaminii la Baia de Arama, Mehedinti. Premiul a fost atribuit de un juriu, al carui presedinte a fost Gheorghe Rosoga si din care au mai facut parte Angelica Stoican si Mariana Dragut. Manifestarea culturala a fost organizata de Consiliul Judetean Mehedinti, Primaria Baia de Arama, Centrul Cultural Mehedinti si Casa de Cultura Baia de Arama.

Datornicii de la case – debransati

Debransarile de la reteaua de alimentare cu apa potabila a caselor din Drobeta Turnu Severin au continuat si la sfirsitul saptaminii. Pentru ca proprietarii au datorii cuprinse intre trei si zece milioane de lei, neachitate de foarte mult timp, reprezentantii societatii SECOM au luat aceasta decizie, care presupune si cheltuieli mari. „Sint aproximativ 300 de case, ale caror datorii ajung la 900 de milioane de lei. Am debransat citeva saptamina trecuta, acum alte citeva, si vom continua aceasta actiune, la fiecare sfirsit de saptamina. Noi incercam sa discutam inca o data cu proprietarul imobilului, inainte de a lua aceasta masura, dar unde nu gasim intelegere sintem nevoiti sa inchidem reteaua. Avem probleme si cu asociatiile de locatari. Din totalul de 239, peste 20 de asociatii au restante de 2,8 miliarde de lei, pentru care am facut reesalonari“, a spus Liviu Lepri, directorul economic al SC SECOM SA. Proprietarii caselor unde s-a realizat deja debransarea de la apa potabila trebuie sa suporte toate cheltuielile legate de aceasta operatiune tehnica.

Timpul trece

Conducerea Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Dolj face apel catre toti angajatorii sa isi depuna registrele de evidenta a salariatilor deoarece timpul ramas pina la data limita de depunere este foarte scurt.

„Dupa ce termenul de depunere a registrelor de evidenta a salariatilor a fost aminat de la 1.03.2003 la 1.09.2003, angajatorii au lasat-o mai moale. Inainte, inregistram si cite 800 de registre pe zi si acum abia inregistram 80 pe saptamina. Facem acest apel pentru a evita aglomeratia de la ghisee din ultimele zile“, a spus Mihail Mohora, inspectorul sef al ITM. Amenda pentru nedepunerea registrelor de evidenta a salariatilor este cuprinsa intre 20 si 50 de milioane de lei.

Vacante pentru copiii din centrele de plasament mehedintene

Peste 20 de copii de la centrele de plasament din Mehedinti vor petrece in luna august o parte din vacanta de vara in Bucuresti. Potrivit directorului adjunct al Directiei Generale pentru Protectia Copilului (DGPC) Mehedinti, Adriana Donea, alti 20 de copii din centrele de plasament din Capitala vor sosi, la rindul lor, in Mehedinti, si vor vizita principalele obiective turistice din judet. Aproximativ 40 de copii din Centrul de Plasament nr. 7 din Drobeta Turnu Severin au petrecut deja o parte din vacanta de vara la Arieseni, in judetul Alba.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS