7.8 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPiaţa repartitoarelor, verificată de Consiliul Concurenţei

Piaţa repartitoarelor, verificată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei a anunţat ieri că a declanşat din oficiu o investigaţie pe piaţa serviciilor de exploatare a repartitoarelor de costuri pentru căldură din România, ancheta referindu-se la o posibilă înţelegere privind împărţirea pieţei între trei operatori, respectiv SC Elsaco SRL, SC Ista România SRL şi SC Techem Energy Service SRL.
„Investigaţia are ca obiect şi posibila încălcare a Legii Concurenţei de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC). Se are în vedere analiza prevederilor cu un posibil impact anticoncurenţial din legislaţia specifică acestui sector, respectiv montarea şi exploatarea repartitoarelor de costuri pentru căldură“, a comunicat ieri autoritatea.
Potrivit acesteia, inspectorii de concurenţă au efectuat o serie de inspecţii inopinate la sediile sociale şi punctele de lucru ale agenţilor economici investigaţi, urmând să analizeze documentele şi informaţiile obţinute.
„Acordăm o atenţie deosebită acestui domeniu, având în vedere că orice formă de restrângere sau împiedicare a concurenţei afectează direct interesele consumatorilor. Vom recurge la toate mijloacele legale pe care le avem la dispoziţie pentru menţinerea concurenţei, astfel încât toată lumea să aibă acces la aceste servicii, la preţuri competitive“, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

ANRSC a elaborat normele tehnice cu trei ani mai târziu decât legea

Potrivit normei tehnice aprobate prin Ordinul preşedintelui ANRSC nr. 343/2010, publicat în MO nr. 501 din 20 iulie 2010, care a fost elaborată cu trei ani întârziere faţă de Legea 230/2007, stabileşte că o repartizare echitabilă a consumului de energie termică între diferitele categorii de consumatori (din apartamente cu sau fără repartitoare sau apartamente cu centrale termice individuale), se va face prin determinarea cât mai corectă a cotei procentuale care se ia în calcul la stabilirea consumului comun.
Consumul total de energie termică pentru încălzire dintr-un condominiu cu repartitoare de costuri se împarte în consumul comun şi consumul individual. Consumul comun cuprinde căldura cedată de conductele (izolate sau neizolate) cuprinse între contorul de energie termică şi coloanele de distribuţie; căldura cedată de coloanele de distribuţie din condominiu care traversează spaţiile comune; căldura cedată de corpurile de încălzire aflate în proprietatea comună (casa scării, uscătorii, spălătorii etc.).  „Cota procentuală din cantitatea totală de energie termică pentru încălzire aferentă părţilor comune se determină proporţional cu indicaţiile unui repartitor comun“, se arată în documentul ANRSC.
În ceea ce priveşte consumul individual al tuturor apartamentelor şi spaţiilor cu altă destinaţie, acesta cuprinde căldura cedată de coloanele de distribuţie (izolate sau neizolate) care traversează proprietăţile individuale; căldura cedată de coloane de încălzire «ţevi îngroşate», ce au rol de corpuri de încălzire; căldura cedată de corpurile de încălzire din fiecare proprietate individuală, pe care sunt sau nu montate repartitoare de costuri.

Proprietarii trebuie să predea firmei de repartitoare inventarul conductelor, coloanelor şi corpurilor de încălzire

În blocul cu repartitoare, cota procentuală se va determina ca raport între numărul de unităţi de consum înregistrate de repartitorul montat în spaţiile comune şi numărul total de unităţi înregistrate de toate repartitoarele din bloc. Această metodă se poate aplica numai dacă se determină suprafaţa echivalentă termic din spaţiile comune, sarcină care revine firmei de repartitoare, şi nu asociaţiei de proprietari.
Pentru determinarea acestei suprafeţe, asociaţia de proprietari trebuie să predea firmei de repartitoare un inventar cu lungimi, diametre, izolaţii termice existente, ale conductelor, coloanelor de distribuţie şi corpurilor de încălzire din spaţiile comune (subsol, casa scării, uscătorii, spălătorii), precum şi a coloanelor de distribuţie cu sau fără izolaţie termică ce trec prin apartamente (art. 39 din Normă). Cotele procentuale fixe de 30% şi 50% se vor aplica numai în condominiile în care asociaţia nu a reuşit să facă acest inventar.

Preţul gigacaloriei în ţară

Localitate            Preţ local de referinţă stabilit
lei/Gcal                 pentru anul 2011-lei/Gcal

Bucureşti                               124,00
Piteşti                                     198,50
Braşov                                   191, 73
Botoşani                                183,50
Brăila                                    193,58
Cluj-Napoca                         165,00
Constanţa                             150.00
Galaţi                                    167,44
Craiova                                 194,08
Oradea                                  174,71
Ploieşti                                  121,92
Suceava                                185,48
Tulcea                                   150,00
Râmnicu Vâlcea                  138,73

Autorităţile administraţiei publice locale implicate pot aproba preţuri de facturare la populaţie la nivelul localităţii mai mici sau mai mari decât preţul local de referinţă calculat, majorând sau diminuând astfel subvenţiile proprii necesare.

Afrodita Cicovschi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII