17 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriÎncepe nebunia Declaraţiei 112

Începe nebunia Declaraţiei 112

Dezbaterea publică organizată ieri la DGFP Dolj s-a dovedit de interes pentru economiştii firmelor doljene, prezenţi în număr mare la întâlnire. Reprezentanţii firmelor au aflat cum se completează Declaraţia unică (Formularul 112), cum se depune şi cum se validează. Firmele sunt convinse că va fi o nebunie în primele luni după implementarea noului sistem.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj a organizat ieri prima dezbatere publică, referitoare la modul de completare şi de depunere a Declaraţiei unice numită „Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, (formular 112), potrivit prevederilor HG nr. 1.397/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897/31 decembrie 2010. Firmele locale şi-au trimis reprezentanţii la dezbaterea cu Fiscul, sala de şedinţe a DGFP Dolj dovedindu-se neîncăpătoare pentru zecile de economişti şi directori economici, respectiv reprezentanţi ai unor instituţii publice, prezenţi la eveniment. Asemenea întâlniri sunt organizate şi pentru zilele de 19 şi 26 ianuarie, tot între orele 14.00-16.00.
Declaraţia va lua drumul din picioare firmelor. Ea presupune ca în loc de cinci declaraţii, entităţile economice şi alte persoane asigurate să declare şi să depună Formularul 112, prin internet, doar la Fisc, fără să mai meargă la Casa Judeţeană de Pensii Dolj, la Casa de Asigurări de Sănătate sau la AJOFM (Şomaj). Pentru luna decembrie a anului trecut se depun vechile declaraţii 100 şi 102, pe care firmele au lucrat până acum.

Până în iulie, declaraţia poate fi depusă şi la ghişee

Începând din luna februarie, pentru obligaţiile de plată ale lunii ianuarie, toate entităţile economice trebuie să depună lunar formularul 112. Marii contribuabili îl depun on line şi au nevoie de certificat digital pentru acest lucru, iar restul firmelor pot să depună Declaraţia unică la ghişeu, dar în format electronic (pe dischetă), însoţită doar de Anexa 1 pe format de hârtie, semnată şi ştampilată. Cei care nu îşi permit să trimită declaraţia unică prin internet mai pot depune formularul 112 la ghişeele Fiscului până în iulie 2011, după care sunt obligaţi să recurgă la „mijloacele de transmitere la distanţă“.

Cine depune Declaraţia 112

Directorul adjunct al DGFP Dolj, Mihai Antonescu, a precizat că de luna următoare vor depune lunar Declaraţia 112 chiar şi microîntreprinderile. „Termenul de declarare s-a modificat şi pentru microîntreprinderi şi va fi tot lunar. Tot lunar va fi termenul de depunere şi pentru cei cu profesiile liberale, pentru fundaţii şi chiar pentru asociaţiile de proprietari. Practic, orice are impozite şi contribuţii pe salarii trebuie să depună această declaraţie“. Programele de asistenţă pot fi descărcate de pe portalul ANAF (www.anaf.ro/Asistenta contribuabili), dar în prezent portalul afişează că „sunt în curs de finalizare aplicaţiile informatice“ pentru Declaraţia 112.

Unde nu există debite datorate se trece „0“

Un aspect foarte important, asupra căruia au insistat reprezentanţii Fiscului, a fost acela că la completarea Declaraţiei 112, acolo unde există rubrică de sume datorate, iar firma nu are nimic de plată la acel capitol, atunci trebuie trecută „neapărat“ cifra „0“, „în caz contrar sistemul nu va lua în calcul declaraţia“, a spus Antonescu.

Atenţie la erori!

Sistemul de completare şi de validare a declaraţiei va fi dificil, iar orice greşeală în completarea Declaraţiei 112 complică situaţia firmei. Ilie Bălan, şef Serviciu în cadrul DGFP Dolj, i-a informat pe reprezentanţii mediului de afaceri că după completarea şi trimiterea formularului este importantă validarea Declaraţiei 112. Dacă validarea se face cu succes, atunci sistemul informatic va genera un număr de înregistrare şi va transmite un mesaj că formularul a fost înregistrat. Dacă nu se validează, atunci sistemul afişează eroare şi arată o listă a erorilor. Oamenii Fiscului spun că dacă firma a introdus erori la unul dintre capitole, atunci nu sunt validate nici secţiunile de contribuţii la şomaj, pensii, sănătate.

„Va fi o nebunie la început!“

Contabilii şi economiştii prezenţi la întâlnire au spus că va fi foarte greu la început, până când se pun la punct detaliile între Finanţe şi toate casele de asigurări (Pensii, Şomaj, Sănătate). „Va fi o nebunie la început! Cred că va fi mai dificil decât până acum. Sigur vor fi erori. Dacă faci şi cea mai mică greşeală, nu ţi se validează declaraţia. În plus, firmele mici care depun la ghişeu primesc pe loc număr de înregistrare, dar este posibil ca Declaraţia să nu fie validată şi afli când este prea târziu şi depăşeşti termenul de depunere“, a concluzionat reprezentanta unei firme după terminarea dezbaterilor. Firmele care vor depune on line declaraţia trebuie să se grăbească şi să nu aştepte utimul termen (25 ale lunii, pentru luna anterioară), pentru că sistemul informatic validează formularul în 48 de ore. Astfel, firma trebuie să aibă la dispoziţie timp să remedieze greşelile. Oamenii de afaceri spun că multe lucruri nu sunt puse la punct la instituţiile la care se depuneau declaraţiile (contribuţiile) până acum.

Firmele cu datorii restante nu scapă de birocraţie

Au fost abrogate derogările din Codul de procedură fiscală privind plata trimestrială sau semestrială a impozitului pe salarii şi contribuţiilor sociale de către anumite categorii de plătitori de venituri din salarii. Fiscul doljean informează că „persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate, până la 15 februarie 2011, Declaraţia- inventar privind contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate aflată în sold la 31 decembrie 2010 şi neachitată până la 31 ianuarie 2011, inclusiv accesoriile aferente, pe ani fiscali, modelul declaraţiei urmând a fi stabilit prin Ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII