Războinicii politicieni români bat de ani întregi şeile aceloraşi cai ca să priceapă o dată şi votantul cine e adevăratul vinovat pentru toate păcatele. Educaţia, sănătatea, siguranţa cetăţeanului sunt cu încăpăţânare discutate în emisiunile televizate de cam aceiaşi actori, doar rolurile fiind schimbate. O gaşcă urlă critici când e în opoziţie, cealaltă rânjeşte argumente de la înălţimea puterii. Cam la patru ani se face rocada. Există desigur şi câteva teme de care se feresc cu toţii. Concordia tăcerii se aşterne atunci peste toţi ţipurătorii. Ultimul exemplu elocvent: scandalul de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Pe scurt: un sistem informatic uriaş, al cărui scop lăudabil este controlul fraudelor din sistemul medical, a crăpat. CNAS aruncă responsabilitatea pe umerii uriaşului producător american Oracle. În binecunoscutele condiţii de corupţie şi incompetenţă româneşti, varianta este foarte greu de înghiţit pentru noi toţi. Cu toate acestea, dată fiind complexitatea subiectului, doar specialiştii în programare ar putea oferi o opinie pertinentă. Deşi autorităţile duhnesc a minciună cu picioare scurte, Oracle a confirmat că lucrează la rezolvarea problemei, dar nu şi că vina li s-ar datora. O relaţie directă cu Oracle nu există, autorităţile fiind legate contractual de una dintre cele mai importante firme româneşti din domeniu. Ghici ciupercă ce-i? Cât de „curate“ sunt lucrurile putem doar bănui, dar ne vom face o idee aşteptând să vedem dacă autorităţile solicită sau nu despăgubiri. Există şi posibilitatea ca ţapul ispăşitor să fie găsit în persoana preşedintelui CNAS, Lucian Duţă, şi acesta să fie demis. Oricum, suntem abia la începutul poveştii şi pe ecranele patriei deja s-a încălecat pe-o şa. Şaua războiului politic. Cu cât un subiect e mai complex şi mai de neînţeles pentru mulţi, cu atât politrucii strigă mai tare, nerăbdători în a identifica vinovatul convenabil. Dar ce peştişori tăcuţi sunt ei atunci când apar subiecte mult mai limpezi şi mai contondente!
Exemplul vine dinspre aceeaşi Casă de Asigurări de Sănătate. La începutul săptămânii, preşedintele acesteia a declarat că ne mai ajung banii pentru sănătate până în noiembrie. E o declaraţie deja tradiţională, dar care nu a fost niciodată suficient discutată şi analizată. De ce? Iată de ce.
La sfârşitul lui 2007 (se încheia epoca guvernării Alianţei D.A.), CNAS încheia anul cu un excedent. Financiar, pentru prima dată după mulţi ani, lucrurile păreau încurajatoare în sistemul asigurărilor de sănătate. Dar veneau alegerile parlamentare din 2008 şi, prin urmare, taxele pe care noi, alegătorii, trebuia să le plătim pentru asigurările de sănătate au fost reduse. Şi poporul s-a bucurat. În plus, lista medicamentelor compensate a fost suplimentată, iar serviciile medicale cuprinse în pachetul de bază au fost şi ele suplimentate. Şi poporul din nou s-a bucurat. Ca să se bucure şi oamenii de afaceri din domeniu, plafoanele farmaciilor au fost eliminate. Toată lumea era fericită, dar Casa a încheiat anul 2008 cu un miliard de lei în minus. Şi 2009 era tot an electoral, şi poporul trebuia bucurat aşa că programele de sănătate au fost suplimentate. Guvernul s-a angajat pentru anul următor la plăţi suplimentare, deşi cantitatea contribuţiilor scăzuse consecutiv apariţiei crizei economice. Poporul era din nou vesel, dar Casa înregistra un nou minus de 800 de milioane de lei. În 2010, CNAS a intrat cu trei miliarde de lei datorii. Din 2007 se perindaseră la putere liberalii lui Tăriceanu, social-democraţii lui Iliescu şi democrat-liberalii lui Băsescu. În loc să elaboreze politici menite să însănătoşească sistemul medical, cu toţii s-au folosit de el ca armă politică. În cei doi ani electorali, România a consumat mai multe servicii medicale decât îi permiteau veniturile din contribuţiile pentru asigurări de sănătate. Acum, vrem nu vrem, trebuie să strângem vârtos cureaua şi, în timp ce politicienii se tratează în clinicile de la Viena, poporul plânge. Din cauza cui…? Nu ştie, noroc că există la televizor o mulţime de oameni oneşti care au grijă să ne arate vinovaţii.
Scandalul de la CNAS: fumigene şi cangrene
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei