Mituri şi fapte

Vrem, nu vrem, trebuie să recunoaştem că Traian Băsescu este un mare producător de mituri. Un mit este o explicaţie mistică a cauzalităţii. Forţe supranaturale sunt puse la lucru pentru a explica de ce situaţia stă aşa şi nu altfel.
Departe de mine gândul să cred că Traian Băsescu are vreo legătură cu divinitatea. Dânsul este producător de mituri profane, nu are nevoie de divinitate. Poate că are nevoie de biserică, din moment ce, în ultimii şase ani, Biserica Ortodoxă şi-a dublat proprietatea asupra terenurilor, clădirilor şi pădurilor României de la 2% (cât o lăsase guvernarea ateului Ion Iliescu) la 4% din proprietatea publică a României. Unii au preluat câte o fabrică, o rafinărie, o pădure şi vor fi veşnic afurisiţi de spiritul public.  Biserica Ortodoxă a preluat în ultimii douăzeci de ani sute de mii de hectare de păduri, terenuri agricole, zeci de mii de clădiri, hoteluri, restaurante, spitale şi nimeni nu spune nimic. Căci preacuvioşii ştiu să-şi asigure liniştea: jumătate din vilele inspirate din proiectul Casei Poporului de pe malul lacurilor Snagov, Comana, Căldăruşani şi câte altele sunt construite pe terenurile oferite gratuit de biserici, terenuri preluate gratuit de la statul care le-a rechiziţionat la începutul anilor ‘50 ai secolului trecut. Pas de fă dreptate într-un sistem social în care prea mulţi au în dosare un păcat originar de furt, trafic sau mită.
Suntem în al şaptelea an de preşedinţie Băsescu. Iar preşedintele Băsescu a trecut prin trei mituri, ultimul fiind chiar spectaculos. 
Îndemnul electoral care părea a prinde bine la public „să trăiţi bine!“ a fost abandonat căci, după toate statisticile posibile, binele s-a transformat într-un fel de spaimă că mâine s-ar putea să fie mai rău. Mitul creşterii bune, care aduce un spor în buzunarele tuturor, doar prin eliminarea corupţilor, s-a prăbuşit cu zgomot. Fusese una dintre principalele critici la adresa guvernării de stânga – avem creştere economică, dar nu se vede în nivelul de trai. Şi nu se vede pentru că la butoane sunt corupţii care îşi umplu buzunarele. Pe asta am rezolvat-o: nu mai avem creştere economică, deci acum corupţii pot fura din deficit, nu din surplus. Altă viaţă…
A urmat al doilea mit: mogulii cei răi din Valahia. Corupţii, foştii securişti, răii au ziare, reviste, tipografii, radiouri şi televiziuni şi atacă. Guvernarea e bună, chiar foarte bună de când PDL este dominant, numai că seară de seară oameni răi care au furat, au minţit, au manipulat intoxică poporul cu ştiri false şi atitudini ostile. Din cauza mogulilor nu vedem cât de bine ne merge. Din cauza mogulilor avem deficite la bugetele ţării. Din cauza mogulilor avem o imagine proastă în străinătate. Şi, practic, nu ai ce să le faci: îi mai pui la răcoare câte o zi, o săptămână, o lună, dar trebuie să le dai drumul pentru că justiţia este şi ea infestată şi nu ascultă de raţiune. Cum nu ascultă nici poliţia, cadrele sanitare, profesorii, funcţionarii publici, militarii în retragere… Mai lipseau minerii şi studenţii…
Acum vine cu forţă cel de-al treilea mit: mitul statului reformat. Dacă tai cheltuielile bugetare, corectezi o greşeală (a liberalilor, cu forţa obscură a pesediştilor) şi reformezi statul. Dacă tai pensiile nesimţite, faci dreptate socială şi reformezi statul. Dacă dai oamenii afară, cureţi administraţia publică şi reformezi statul. Poate îi spune cineva domnului preşedinte că în ultimii şapte ani nu s-a făcut nici măcar un pas în direcţia reformării statului. Puterea executivă, legislativă şi cea judecătorească arată exact aşa cum le-au lăsat primele guverne Iliescu-Roman-Stolojan-Văcăroiu. Sistemul de colectare a taxelor şi impozitelor este identic cu cel pe care l-a instituit Florin Georgescu.
Modul de organizare administrativ-teritorială a ţării este produsul comuniştilor reformaţi din anii ‘60 ai secolului trecut care, de fapt, au copiat sistemul german din secolul al XIX-lea, instituit de Carol I (micul baronet local întărit, pentru a renunţa la pretenţiile de mare baronet). Funcţiile executive ale statului arată exact cum arătau şi în anii 1980: funcţionarul este stăpân, iar contribuabilul este vasal, politicianul decide şi nu dă seamă nimănui.
Schimbări sunt, într-adevăr, la nivelul societăţii civile: există sector economic privat (care gestionează 30% din mijloacele fixe ale României şi produce 75% din PIB), există sector neguvernamental (care produce 2% din PIB cu mai puţin de 100.000 de salariaţi), există (slavă!) media independente faţă de stat care au libertatea de expresie, chiar dacă trăiesc sub constrângeri economice.
Tot ce consideră domnul preşedinte a fi reforma statului este, de fapt, o schimbare a politicilor. Cam târziu, după şapte ani de guvernare… Schimbarea politicilor este riscantă într-o societate deschisă pentru că, de obicei, creează nemulţumire, ostilitate şi insubordonare. Ca să schimbi o politică ai nevoie de sprijin public. Domnul preşedinte conduce un proces de schimbare a politicilor împotriva publicului. Vă las pe dumneavoastră să ghiciţi ce va face imediat următorul guvern, dacă acesta nu va fi de dreapta.
Am urmărit cu atenţie ce se întâmplă cu Grecia în această criză a datoriilor. Umilinţa pe care au îndurat-o grecii de la partenerii şi colegii din Uniunea Europeană în anii 2009-2010 a fost enormă şi mai rea decât o înfrângere într-un război. Aveau nevoie de mare ajutor, iar un mic ajutor le-a fost livrat cu ţepi şi ironii. Însă guvernul şi clasa politică au ştiut ce au de făcut: au transformat umilinţa, revolta, deprimarea în ambiţie. Întreaga Grecie este acum dacă nu unită, măcar motivată. Deficitul bugetar anual planificat a se reduce cu 12% a fost redus cu 35%. Datoriile se plătesc, administraţia se reformează, oamenii încearcă să fie corecţi faţă de fisc.
Dacă ai publicul de partea ta, poţi face orice. Chiar şi minuni. Dar pentru aceasta nu trebuie să crezi în mituri.