8.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCarpatair a avut o cifră de afaceri de 74 de milioane de euro în 2010

Carpatair a avut o cifră de afaceri de 74 de milioane de euro în 2010

Carpatair, compania aeriană full-service cu hub la Timişoara, a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri de 74 de milioane de euro, în creştere cu aproximativ 14% faţă de anul 2009. Compania a raportat, de asemenea, o creştere cu 13% a numărului de pasageri transportaţi pe zboruri regulate în 2010 şi o creştere cu 6,5% a gradului de ocupare faţă de 2009.
La baza rezultatelor din 2010 a stat strategia de expansiune începută în 2009 şi continuată susţinut în 2010. Anul trecut, Carpatair a adăugat două noi baze operaţionale (Craiova şi Bacău) la cele două tradiţionale (Timişoara şi Bucureşti). În paralel, compania a introdus şase noi destinaţii, crescând cu 14 % numărul total al zborurilor operate în 2010.
„Alt pas important realizat în 2010 a fost intrarea în operare cu zborurile Bucureşti – Milano pe Aeroportul Linate din Milano. Carpatair este singura companie din România căreia i-a fost permisă operarea de pe acest aeroport recunoscut pentru poziţionarea extrem de avantajoasă şi accesul faţă de centrul oraşului. Pentru Carpatair, obţinerea accesului pe Milano – Linate este un mare succes şi reprezintă o recunoaştere a calităţii serviciilor companiei“, a adăugat Paula Ardelean.
Cu noile rute introduse în 2010, Carpatair îşi consolidează poziţia de lider naţional şi regional pe relaţia Italia, fiind compania cu cele mai multe frecvenţe de zbor/săptămână (152 zboruri one-way – 76 frecvente) şi cu cele mai multe destinaţii operate în Italia (nouă destinaţii).
La începutul anului 2011, Carpatair a intrat puternic pe segmentul turismului de vacanţă, lansând pachete City Breaks personalizate pentru zece destinaţii operate în Italia, Grecia şi Germania. Noul serviciu Carpatair asigură clienţilor transport dus-întors şi trei nopţi de cazare la hoteluri de 3 şi 4 stele (mic dejun inclus) şi, adiţional, asistenţă gratuită în configurarea pachetelor personalizate.
Biletele de călătorie Carpatair pot fi achiziţionate on line, prin accesarea adresei <http://www.carpatair.com/>www.carpatair.com, cât şi prin intermediul Carpatair Call-Center sau a agenţiilor de turism.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU