4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Scurte stiri

Lupul – paznic la oi

Doua angajate ale SC ALUTA SA din Bals au luat peste o jumatate de miliard de lei din casieria firmei unde lucrau. Zenovia Dogaru, de 38 de ani, in calitate de gestionar la magazia de produse finite a societatii, si Stefania Dragut, de 36 de ani, sefa la atelierul de panificatie al firmei din Bals, au eliberat marfa din gestiune fara documente si au livrat-o unor firme-fantoma, pe baza unor acte false. Prejudiciul adus firmei a fost estimat la 619 milioane de lei. Anchetatorii au demarat urmarirea penala impotriva celor doua femei, care sint acuzate de inselaciune, fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals.

Moda artificiilor se muta la sat

Dupa ce la Tirgu Jiu a devenit deja o obisnuinta ca la fiecare sindrofie sa fie trase focuri de artificii, satenii din Gorj isi vor clati si ei ochii cu stelute multicolore. Primii care vor avea parte de un spectacol de artificii vor fi satenii din comuna Bustuchin. De zilele comunei, care vor fi sarbatorite simbata si duminica, primarul Ion Ciocea s-a zbatut si a facut rost de bani pentru artificii, dar si pentru o tiribomba.

Mina antipersonal gasita pe cimp

Reprezentantii Inspectoratului de Protectie Civila (IPC) Mehedinti au fost anuntati miercuri ca patru cetateni din Jidostita care isi lucrau pamintul au descoperit pe cimp o mina antipersonal. Specialistii inspectoratului s-au deplasat la fata locului si au ridicat mina, care nu prezenta nici un pericol, nefiind in stare de functionare. Mina a fost depusa in buncarul subteran de la sediul IPC Mehedinti, urmind sa fie detonata in poligonul de la Jidostita. „Facem pe aceasta cale un apel catre locuitorii judetului Mehedinti ca, in cazul in care vor mai descoperi elemente de munitie, sa nu le atinga si sa anunte imediat postul de politie cel mai apropiat sau Inspectoratul de Protectie Civila, in caz contrar existind pericol de explozie si de accidente grave“, a spus capitanul Florentin Dragomir, purtatorul de cuvint al Inspectoratului Judetean de Protectie Civila Mehedinti.

Accident cu cinci raniti la Slatina

Un accident grav a avut loc miercuri, in jurul orei 17.00, pe raza municipiului Slatina, la intrarea in oras dinspre comuna Brebeni. Un autoturism Dacia 1310, cu numarul de inmatriculare OT-88-COS si condus de Georgeta Marin, de 32 de ani, s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului, dupa ce soferita a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive. Pentru ca masina era avariata in proportie de peste 70%, politistii au cerut interventia echipajului de descarcerare al pompierilor si abia apoi s-a reusit scoaterea dintre fiarele contorsionate a celor cinci pasageri. Acestia au suferit numeroase leziuni la nivelul membrelor inferioare si superioare, toracelui si capului. Cel mai grav ranit a fost Marius Nedelcu, de 37 de ani, care a suferit o fractura deschisa la antebratul sting, iar Georgeta Marin s-a ales cu o contuzie la rotula stinga. Ceilalti pasageri- sotul soferitei, Victor Marin, de 38 de ani, fiul lor Cosmin, de 15 ani, si Anisoara Ciochinoiu, de 22 de ani- au avut rani mai usoare.

Un electrician de ocazie a vrut sa puna un bec pe stilp

Un barbat din comuna Valea Stanciului a cazut de pe un stilp de curent, in timp ce incerca sa monteze un bec. Colita Tala, de 40 de ani, electrician de ocazie, s-a urcat ieri dupa-amiaza pe un stilp ca sa monteze un bec, la rugamintea unui vecin, cu toate ca nu avea autorizatie pentru a presta o asemenea activitate si nici costum de protectie. Barbatul a cazut insa inainte de a apuca sa monteze becul, de la o inaltime de aproximativ cinci metri, alegindu-se cu leziuni la nivelul coloanei cervicale. Colita Tala este acum internat pentru supraveghere medicala in Clinica de neurochirurgie a Spitalului de Urgenta, iar in urma investigatiilor medicale se va stabili daca barbatul are sanse de recuperare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS