11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBox - Federaţia Română de Box, suspendată provizoriu din toate competiţiile

Box – Federaţia Română de Box, suspendată provizoriu din toate competiţiile

Federaţia Internaţionala de Box (AIBA) a informat joi că a suspendat provizoriu Federatia Română de Box din toate competiţiile internaţionale, informează Hotnews. Nemulţumirea forului mondial este legată de faptul că FRB a tot amânat alegerile pentru înlocuirea lui Rudel Obreja, preşedintele suspendat de AIBA.

Comisia de Disciplină a AIBA a hotărât suspedarea pentru 11 ani pentru că Obreja nu a respectat termenii suspendării de doi ani pe care o primise din partea Comisiei de Apel (după evenimentele petrecute la Olimpiada de la Beijing), decizie aprobată şi de Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Oficialului român i s-a reproşat faptul că a permis sportivilor să boxeze fără cască de protecţie în cadrul finalelor Cupei României din perioada 16-19 februarie 2009. Acest lucru reprezintă o gravă abatere de la regulamentele în vigoare, punându-se în pericol sănătatea boxerilor.

Nu în ultimul rând, Obreja ar fi prezentat forului mondial dovezi falsificate prin care a încercat să ascundă ceea ce s-a întâmplat la întrecerile contând pentru Cupa României.

Rudel Obreja a fost implicat într-un scandal imens şi la Olimpiada de la Beijing, acolo unde în calitate de delegat tehnic al turneului de box i-a acuzat pe unii dintre oficialii AIBA de implicare în manipularea arbitrilor. Românul a organizat o conferinţă de presă neautorizată de AIBA, iar Ho Kim (directorul tehnic) i-a închis microfonul şi lumina în respectiva încăpere unde a avut loc manifestarea. În urma acestor evenimente, Obreja a fost suspendat trei ani şi jumătate de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Internaţionale de Box pentru tentativă de corupere a arbitrilor. Mai mult, AIBA l-a suspendat din funcţia de preşedinte al FR Box pe Obreja. Cu toate acestea, oficialul român a fost reales în functie pe 27 octombrie 2010, în pofida faptului că era suspendat. Obreja a obţinut 65 de voturi pentru, 10 anulate şi cinci împotrivă, fiind de altfel singurul candidat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS