2.9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiSecera vintu’ salbatic

Secera vintu’ salbatic

Titlul poate vi se pare bizar. El apartine unui film de succes care a rulat la noi, cu multi ani in urma. Era o clasica poveste de dragoste, cu obisnuitul triunghi conjugal. O „telenovela“, dar beneficiind de mari actori, de o montare deosebita si de imagini pline de poezie.

Zilele acestea am citit prin ziare scenariul unei telenovele autohtone, tot cu vintu’; vintu’ nostru nu e salbatic, dar a secerat citeva mii de feneisti.

Telenovela autohtona se va desfasura pe durata a 123,52 episoade. Primul episod se numeste „Preludiu“, al doilea – „Pregatiri de divort“; celelalte se numesc cam tot in halul asta. In esenta, telenovela are trei personaje: el, ea si dinsul. „El“ este om de afaceri, distins, grizonat, dar lipsind des de acasa pe motive de afaceri.

„Ea“, desi are citeva vile si masini de lux, precum si o armata de subrete, menahere, maseuze etc., se simte neglijata si neinteleasa.

Apare „dinsul“, evident salariat la el; o intelege. O intelege chiar de mai multe ori si apoi zilnic.

El afla, dar e nobil, grizonat si ocupat.

Ea este atit de Angelica, incit dinsul vrea s-o ia de linga el; chiar numai cu rochia de pe ea, dar si cu jumatate din conturile de la banca. (Urmeaza din partea spectatorilor lacrimi pentru dezinvoltura dinsului: „e un scump“, spun toti).

Ea face un gest de mare noblete financiara: va ceda citeva sute de miliarde copiilor doamnei Vlas.

(Din nou lacrimi, plinsete printre spectatori: ii ramin atit de putini bani; doar cit bugetul pentru invatamint pe anul in curs!)

Nu va mai povestesc continuarea, ca sa nu va stric bucuria de a va imagina dumneavoastra urmarea.

…Aceasta tulburatoare poveste de dragoste… de bani nu putea sa nu-mi trezeasca ginduri.

Cite vinturi nu bat prin aceasta saraca tara bogata! Daca macar o adiere s-ar abate pe la vreo casa de pensii, cite pensii oare nu s-ar putea usor ajusta? Si cite scoli nu s-ar putea repara!

Fara indoiala, intr-o economie de piata, fiecare are dreptul sa se imbogateasca; daca are inteligenta necesara si gaseste oportunitatile necesare s-o faca legal si cinstit, s-o faca. Si reusita multora dovedeste ca lucrul acesta e posibil.

Dar atunci, de ce nu gasim conducatorii aceia inteligenti si onesti, care, imbogatindu-se ei, sa imbogateasca si tara.

Oameni bogati in tara bogata, nu oameni bogati in tara saraca!

La noi insa, ocolind cu dibacie vilele si palatele, secera salbatic un vint de saracie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS