O peliculă cu parfum de femeie

Parfum de femeie“ i-a adus lui Al Pacino, în 1992, singurul Oscar din cariera lui de până acum. Filmul e mărturia vie a faptului că monstrul sacru al filmului american poate depăşi orice limită actoricească.
Povestea îl urmăreşte pe Frank Slade. El e un locotenent-colonel orb, pensionat, ironic şi irascibil. Îi ţin companie sticlele de Jack Daniel’s, care îl înţeleg cel mai bine. Charlie Simms e un student care ajunge să-l îngrijească pe Frank de Ziua Recunoştinţei. Spre surprinderea tânărului, Frank pusese la cale o escapadă la New York. Sinuciderea rămăsese singura soluţie pentru viaţa „în întuneric“. Aventurile celor doi sunt numeroase: discuţia din avion, dimineţile din camera de hotel, un Ferrari condus de un şofer orb, vizita la fratele colonelului. Memorabilă este scena când Frank dansează „orbeşte“ tango cu o tânără dintr-un restaurant, lăsându-i muţi pe toţi cei prezenţi. Doar muzica se mai auzea, făcând timpul să stea în loc.
Spre final, viaţa lui Frank începe se lumineze şi să prindă formă. El îi arată calea cea bună lui Charlie şi, în acelaşi timp, se ajută pe sine. Locotenentul morocănos îşi dă seama că replica spusă mai devreme în film – „ziua în care încetăm să privim, Charlie, este ziua în care murim“ – nu mai e deloc adevărată pentru el.