Să ne jucăm de-a extremiştii?

Cum vine 15 martie, sărbătoare naţională în Ungaria, apar declaraţiile de operetă ale unor politicieni români şi maghiari ca şi bancurile proaste ale extremiştilor din secuime. De ani de zile, şi unii, şi alţii tot bat şaua autonomiei, doar că în acest caz iapa nu există.
Legal, Constituţia României nu oferă posibilitatea obţinerii unei autonomii teritoriale, şi România nu este singurul stat european aflat în această situaţie. Mai important este că legislaţia europeană nu vorbeşte în nici un fel despre acest subiect. Mişcările extremiste din secuime au încercat în numeroase rânduri să atace legal chestiunea, Consiliul Naţional Secuiesc solicitând chiar Naţiunilor Unite o poziţie privitoare la autonomia teritorială. Aceasta a venit în vara anului trecut sub forma unei respingeri din partea ONU. Motivaţiile sunt evidente, România abordând o politică foarte permisivă vizavi de minoritatea maghiară, reprezentanţii acesteia fiind la guvernare aproape neîntrerupt în ultimii 20 de ani. Astăzi, ministrul culturii şi patrimoniului naţional este chiar un membru al UDMR. Dar ce este această „fată morgana“ făcută poştă şi de unii, şi de alţii încă de la începutul anilor ’90?
Obţinerea unei autonomii teritoriale în Harghita şi Covasna este indezirabilă chiar pentru populaţia maghiară din zonă. Motivul este simplu şi pragmatic: economia. În exemplele europene de autonomie teritorială, autorităţile locale se ocupă de educaţie, sănătate, transporturi, asigurări sociale, uneori au şi o politică fiscală proprie. În cele mai multe cazuri, regiunile autonome din Europa o duc mult mai bine economic decât zonele care le înconjoară, aceasta fiind principala motivaţie pentru solicitarea autonomiei. În România, Harghita şi Covasna sunt mai degrabă judeţe sărace, PIB-ul şi salariul mediu fiind mult sub media naţională. În plus, cele două judeţe primesc de la bugetul de stat la fel de mult pe cât le sunt contribuţiile, fiind din acest punct de vedere cele mai echilibrate regiuni din România. O autonomie teritorială este sustenabilă şi justificabilă economic mai curând în Timiş sau Braşov, un astfel de statut în zona secuimii aducând la pachet sărăcirea populaţiei din zonă.
Pe de altă parte, este condamnabilă politica statului român în ultimii 20 de ani, una care (indiferent de culoarea guvernării) a ignorat practic caracteristica de stat naţional a României. Autostrăzile sunt cel mai bun exemplu, mai multe ore fiind necesare pentru un drum Cluj – Bucureşti decât pentru Cluj – Budapesta. Retorica şi festivismul nu pot construi identitatea unei naţiuni şi nici suplini patriotismul autentic.
Autonomia teritorială a secuilor nu e nimic mai mult decât un steag pentru care nu merită să mori. Cu atât mai mult cu cât legea statutului minorităţilor naţionale este pe punctul de a fi aprobată în parlament. Astfel, autonomia culturală a secuilor va deveni o realitate atât „de facto“, cât şi „de jure“. Iar jocul de-a extremismul al unor politicieni români din opoziţie nu este altceva decât o inconştienţă crasă.